G7 face apel la dezvoltarea unor standarde internaţionale pentru inteligenţa artificială

Liderii Grupului celor șapte națiuni (G7) au făcut apel sâmbătă la dezvoltarea și adoptarea unor standarde tehnice internaționale pentru inteligența artificială (AI) credibilă, pe măsură ce legiuitorii din țările bogate se concentrează asupra noii tehnologii. În timp ce liderii G7, reuniți la Hiroshima, în Japonia, au recunoscut că abordările pentru a atinge „viziunea și obiectivul comun al unei AI demne de încredere pot varia”, ei au afirmat într-o declarație că „guvernanța economiei digitale ar trebui să continue să fie actualizată în conformitate cu valorile noastre democratice comune”. Acordul a fost încheiat după ce Uniunea Europeană, care este reprezentată la G7, s-a apropiat luna aceasta de adoptarea unei legislații care să reglementeze tehnologia AI, potențial prima lege cuprinzătoare din lume privind AI. „Vrem ca sistemele de inteligență artificială să fie precise, fiabile, sigure și nediscriminatorii, indiferent de originea lor”, a declarat vineri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Liderii G7 au menționat AI generativă, cum este subsetul popularizat de aplicația ChatGPT, afirmând că „trebuie să facă imediat un bilanț al oportunităților și provocărilor AI generative”. Șefii de guvern au căzut de acord vineri să creeze un forum ministerial denumit „Procesul Hiroshima AI” pentru a discuta până la sfârșitul acestui an probleme legate de instrumentele de inteligență artificială generativă, cum ar fi drepturile de proprietate intelectuală și dezinformarea. Reuniunea la nivel înalt a urmat unei reuniuni a miniștrilor G7 din domeniul digital de luna trecută, în cadrul căreia țările – SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Canada – au declarat că ar trebui să adopte reglementări privind AI „bazate pe riscuri”./mbaciu/asalar

(REUTERS – 20 mai, ora 11:45)