În plină criză în învăţământ, proiectele noilor legi ale educaţiei sunt programate la Senat, pentru votul final

În plină criză în învăţământ, când nimeni nu ştie când şi cum vor fi încheiate mediile, proiectele noilor legi ale educaţiei sunt programate astăzi la Senat, în plen, pentru votul final.

Practic, ar trebui să fie ultima zi în care actele normative mai stau în Parlament, înainte de a fi trimise la preşedinţie pentru promulgare şi, după 12 ani, vom avea noi legi în sistemul educaţional. Dacă rezolvă sau nu toate problemele – părerile sunt împărţite.

Reporter: Iulia Gherman: La finalul discuțiilor maraton de săptămâna trecută din comisia de specialitate a Senatului, cultele religioase au salutat modificările aduse proiectelor de lege, iar reprezentanții elevilor și părinților au declarat că peste 90% dintre solicitările formulate se regăsesc în noile legi ale educației.

În privința învățământului preuniversitar, PNL, PSD și UDMR susțin că proiectul răspunde nevoilor educaționale ale elevilor, susține cariera didactică și promovează calitatea și echitatea în sistemul de învățământ. Opoziția, care a votat împotriva proiectului de lege, afirmă că subiecte importante semnalate de societatea civilă nu sunt rezolvate.

La vot ajunge astăzi și proiectul de lege privind învățământul universitar, care prevede, între altele, amenzi de până la 200.000 lei pentru cei care vând sau cumpără lucrări de licență, masterat și doctorat. Redeschiderea site-urilor, care promovează contracost finalizarea acestor lucrări, poate fi sancționată chiar și cu 600.000 lei. /lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 mai