Se află în lucru un document al Comisiei Europene privind strategia comunitară pentru securitate economică

Reprezentanţii Comisiei Europene vor pune pe masa Consiliului European, săptămâna aceasta, documentul privind strategia comunitară pentru securitate economică.

Propunerea vine la o zi după încheierea Summit-ului G7 din Japonia și țintește reducerea dependenței economice față de China. Beijingul este considerat a fi din ce în ce mai agresiv în relațiile economice internaționale, astfel că reprezentantul diplomației europene, Josep Borrell, susține că strategia nu va avea în vedere decuplare a relațiilor cu China, ci diminuarea riscurilor.

Pe de altă parte, mai spune el, relațiile cu această țară vor fi determinate și de implicarea ei în a convinge Rusia să se retragă din Ucraina. De altfel, agresiunea Moscovei este și astăzi pe ordinea de zi a Consiliului miniștrilor de externe de la Bruxelles, iar Josep Borrell salută pasul făcut recent de liderii G7 privind ajutorul militar pentru Kiev.

Josep Borrell: În sfârșit, liderii au decis să pregătească terenul pentru a livra Ucrainei avioanele de vânătoare de care are nevoie pentru a se apăra. Antrenamentul piloților a început deja și sper ca, în curând, să fie livrate aparatele de zbor, pe lângă celelalte tipuri de arme./lalexandrescu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 mai