Rotaţia guvernamentală se amână până la încheierea grevei generale din educație

Realizator: Rotația guvernamentală se amână până la încheierea grevei generale din educație, au anunțat împreună, astăzi, la Palatul Victoria, cei trei lideri ai coaliției. Premierul Nicolae Ciucă, ce astăzi ar fi trebuit să își depună mandatul, va mai rămâne în funcție și a anunțat că va continua dialogul cu sindicatele din învățământ, iar potrivit liderului PSD, Marcel Ciolacu, ar fi fost stabilit și un calendar scurt de negocieri. Toți cei trei lideri politici au recunoscut că revendicările profesorilor sunt legitime, dar banii de la buget sunt puțini, iar protestatarii ar trebui să dea dovadă de înțelegere, au spus ei. Rezolvarea va veni în etape. Petruța Obrejan a urmărit declarațiile de la Palatul Victoria.
Reporter: Petruţa Obrejan – După soluționarea grevei profesorilor, îmi voi depune mandatul, a declarat, astăzi, premierul Nicolae Ciucă, spunând că în perioada următoare vor continua discuțiile cu sindicatele din educație pentru a se ajunge cât mai repede la o soluție.
Șeful Executivului a făcut, totodată, un apel la rațiunea cadrelor didactice.
Nicolae Ciucă: Am convenit ca până la soluționarea acestor probleme să nu îmi depun mandatul și să-mi asum în continuare responsabilitatea funcției de premier. În felul acesta, sper să fie create condițiile astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să putem să punem în aplicare planul de rocadă la nivelul coaliției.
Reporter: Decizia amânării rotativei guvernamentale este una corectă și asumată, a declarat, la rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, precizând că în calitate de președinte al Camerei Deputaților, va susține soluționarea problemelor ridicate de cadrele didactice.
Marcel Ciolacu: Avem convenit un calendar împreună cu liderii din învățământ și încă o dată este un calendar foarte scurt, un calendar pe care ni l-am asumat împreună. Repet, cred că este decizia corectă ca să nu intrăm în discuții politice până nu rezolvăm această grevă a profesorilor, urmând, pe urmă, să găsim tot împreună calendarul cel mai bun pentru a se face rotația.
Reporter: Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a insistat asupra nevoii etapizate de rezolvare a problemelor ridicate de profesori, spunând că este nevoie de un învățământ de calitate și predictibil.
Kelemen Hunor: Să guvernăm pentru oameni, pentru societate și asta am făcut, asta vom face și în continuare. Problemele din sistemul de învățământ sunt cunoscute pentru guvern și pentru această coaliție, pot fi rezolvate, rezolvarea este în mâna Guvernului, în mâna Parlamentului, și rezolvarea trebuie să fie una etapizată./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai)