Mitingul angajaţilor din educaţie s-a încheiat

Majoritatea angajaților din educație care s-au aflat în fața Palatului Cotroceni și-au încheiat protestul, circulația fiind reluată pe străzile din jur. Președintele Klaus Iohannis le-a spus liderilor sindicali că este dispus să garanteze ca mediator încheierea unui acord politic pentru rezolvarea revendicărilor salariale și ajungerea la un consens care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional. Liderii sindicali au considerat întâlnirea drept constructivă și spun că vor discuta cu colegii din țară pentru a vedea dacă angajamentele președintelui ar putea duce la detensionarea conflictului./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai)