Inundații în nordul judeţului Hunedoara

Mai multe gospodării şi câteva drumuri din judeţul Hunedoara au fost inundate în urma ploilor abundente de astăzi. Potrivit Inspectoratului local pentru Situaţii de Urgenţă, în zonele afectate din nordul judeţului acţionează pompieri de la Brad, Deva, Hunedoara sau Orăştie şi voluntari. Se lucrează pentru eliberarea drumurilor afectate de aluviuni şi pentru scoaterea apei din beciuri. Nordu1l judeţului Hunedoara se află până la ora 23:00 sub cod roşu de inundaţii emis de hidrologi. A fost trimisă şi o avertizare RO-ALERT, cu privire la posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile Valea Satului şi Valea Bucureşti, a transmis corespondentul Ilie Pintea./eradu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 mai)