Calendarul evenimentelor, 29 iunie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Președinție

* Bruxelles, Regatul Belgiei: Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European de vară (29-30 iun.):

  • ora 14:00 – Dejun de lucru al membrilor Consiliului European cu Secretarul General al NATO
  • ora 16:00 – Sesiune de lucru a Consiliului European

(ora de desfăşurare a evenimentelor este ora României)

 

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

 

– Camera Deputaţilor

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

 

– Apărare, Interne

* Ciolpani: Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, participă la evenimentul organizat la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei din Ciolpani, în contextul plecării primilor 40 de pompieri salvatori, parte a modulului naţional specializat de stins incendii de pădure, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor elene în gestionarea acestui tip de risc – ora 9:00

* Vulturi, jud. Iaşi: Un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren în care sunt implicate structurile de coordonare şi conducere a intervenţiei în situaţia producerii unor situaţii de urgenţă cu caracter transfrontalier, România – Republica Moldova, se va desfăşura astăzi pe raza localităţii Vulturi, comuna Popricani. Exerciţiul internaţional ‘PRUT 2023’ are drept scop verificarea viabilităţii proiectului Planului de intervenţie comună pentru asigurarea răspunsului în caz de situaţii de urgenţă/dezastre/situaţii excepţionale şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a procedurilor asociate, precum şi antrenarea personalului din structurile operative ale IGSU din România, respectiv IGSU al MAI din Republica Moldova, precum şi ale Inspectoratului General de Aviaţie, Unitatea de Primiri Urgenţe Iaşi, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal pentru punerea în aplicare a Planului comun

 

– Ministere

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 700 milioane lei

 

– Partide

* Şedinţa Partidului Naţional Liberal de coordonare a activităţii politice şi guvernamentale – ora 8:00, la sediul PNL, Aleea Modrogan nr. 1

* Piatra Neamț: Dezbatere publică ‘Reconstruim România – Programul de guvernare AUR în 15 puncte’, organizată de filiala AUR Neamţ, participă preşedintele partidului George Simion – ora 18:00, la sala ‘Calistrat Hogaş’ a Consiliului Judeţean Neamţ

 

– Culte, Biserică

* Sărbătoarea Sfinţiilor Apostoli Petru şi Pavel. Se celebrează slujbe în bisericile ortodoxe, greco şi romano-catolice, atât în Bucureşti, cât şi în ţară

 

– Minorități

* Iaşi: În cadrul acţiunilor de comemorare a 82 de ani de la Pogromul de la Iaşi organizate de Primăria Municipiului Iaşi, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iaşi şi Rabinul Josef Wasserman din Israel, preşedintele Fundaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Iudaismului în România (25-30 iunie), astăzi are loc ‘Marşul Vieţii’, moment simbolic de recunoaştere a meritelor deosebite ale comunităţii evreieşti în dezvoltarea Iaşului – ora 8:30, plecare din şos. Păcurari nr. 34 – până la Cimitirul Evreiesc. Cu acest prilej, municipiul Iaşi primeşte vizita unui grup de membri de familie ai victimelor şi supravieţuitorilor Pogromului de la Iaşi, personalităţi israeliene din sfera militară, academică şi culturală, dar şi o serie de artişti din Statul Israel, care prezintă publicului ieşean o expoziţie de pictură. Expoziţia dedicată memoriei victimelor Pogromului este coordonată de Bella Rosenbaum şi va putea fi vizitată în această săptămână la Palatul Culturii

 

– Administrație

* Şedinţă ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (PMB) – ora 10:00, la sediul PMB; live pe site-ul PMB şi pe pagina de Facebook

* Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 a lansat o licitaţie pentru servicii de întreţinere a plantelor exotice din serele aflate în Parcul Drumul Taberei, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare fiind 29 iunie, ora 15:00

* Şedinţa Consiliului local sector 6 – ora 16:00 (fizic şi online)

* Arad: Conferinţă de presă susţinută de Primăria Arad privind finalizarea proiectului ‘Achiziţie material rulant electric, 4 tramvaie dublă articulaţie capacitate mare şi 6 tramvaie vagon capacitate medie’ – ora 11:00, la Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ

* Bistriţa: Şedinţa Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 14:30

 

– Juridic

* Curtea Constituţională a României:

  • şedinţă publică – ora 10:00
  • şedinţa în plen

* Şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00

 

– Organizații

* A X-a ediţie aniversară a Galei ‘Seniori de colecţie’, în organizarea Asociaţiei Institutului pentru Îmbătrânire Activă, la care este invitat de onoare prezentatorul Octavian Ursulescu – ora 17:00, Sala Luceafărul, str. Ion Ghica nr. 3

 

– Sindicate

* Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ (FSSR) va lansa o nouă formă de protest; va fi transmisă și solicitarea de încheiere a unui acord atât către Ministerul Sănătăţii, cât şi către unităţile sanitare din ţară

 

– Economic

* Conferinţa ‘Upgrade România – Cum creştem investiţiile verzi în economie’, organizată de DC News Media Group – ora 11:00, la Crowne Plaza, sala Orhideea. Evenimentul va fi transmis LIVE pe platformele: DCNewsTV, DCNews și DCBusiness, dar și paginile de Facebook și canalele YouTube ale acestora, începând cu ora 11:00

* Prima ediție a „Green Start-Up Sustainability Forum & Awards”, un eveniment ce va aduce la un loc reprezentanți ai mediului public și privat, fondatori de startups și autorități centrale, va aborda această tematică alături de actori importanți din industrie – ora 10:00, la Deschis Gastrobar

* Conferinţa „Let’s Talk Tech & Startups – Bucharest” – ora 19:00, la Linea / Closer To The Moon, strada Lipscani nr.17

 

* Oradea: Se deschide „Unchain Fintech Festival”, cel mai emblematic eveniment Fintech din Europa Centrală şi de Est, revine anul acesta, în perioada 29-30 iunie, în Cetatea Oradea – ora 10:00. Festivalul va aduna cei mai importanţi factori din domeniul afacerilor în plăţi, împrumuturi, asigurări, finanţe personale, comerţ electronic, servicii bancare şi domenii conexe.

* Poiana Brașov: Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează, Gala Excelenței în Afaceri 2023 – ora 18:00, la Complex Favorit

Gala Excelenței în Afaceri | 2023

* Slatina: Ziua Porţilor Deschise la ALRO Slatina – ora 10:00, la sediul din str. Piteşti nr. 116

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în mai 2023

 

– Mediu

* Lansarea campaniei naționale pentru salvarea albinelor „To Be or Not To Bee” – ora 11:30, la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”. Declinul actual al polenizatorilor, inclusiv al albinelor, prefigurează o criză de ordin existențial pe care împreună, om cu om, o putem preîntâmpina. Va avea loc o discuție în panel format din experți, pe tema pierderii polenizatorilor și nevoia urgentă a unui plan de acțiune integrat, la nivel național, pentru oprirea acestui declin – ora 13:00. Confirmarea participării se poate face până pe 28 iunie ora 16:00 (mignat@wwf.ro, 0784597558)

 

– Medicină

* Miercurea-Ciuc: Cea de-a şaptea ediţie a Zilelor Spitalului Judeţean din Miercurea-Ciuc se va desfăşura în perioada 29 iunie-2 iulie, în cadrul manifestării urmând să fie susţinute aproximativ o sută de prelegeri ştiinţifice pentru medici, stomatologi, farmacişti, psihiatri, psihologi şi asistenţi medicali. Ceremonia de deschidere are loc joi, la ora 17:00, în sala mare a campusului Sapienția

 

– Învăţământ, Cercetare

* Are loc Examenul Naţional de Bacalaureat 2023: se desfăşoară proba la Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

 

– Mass-media

* Lansarea Ghidului pentru media „Cum relatăm despre abuzurile sexuale care implică minori?” şi prezentarea sondajului „Percepţia adolescenţilor despre reprezentarea abuzurilor sexuale în mass-media” realizate de Fundaţia World Vision România în luna iunie – ora 11:00, la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, etaj 6, Sala Ralu Filip, Bd. Libertății nr. 14. Va urma o dezbatere cu jurnaliştii

 

– Cultură

 

* La Cinema Muzeul Ţăranului va avea loc avanpremiera filmului ‘Cazul inginerului Ursu’ – ora 18:30. Inginer constructor şi poet, Gheorghe Ursu a fost ucis în arestul Securităţii, în noiembrie 1985, ca urmare a unei scrisori trimisă la Europa Liberă prin care denunţa decizia lui Nicolae Ceauşescu de a opri consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din 4 martie 1977. Realizat de Liviu Tofan şi Şerban Georgescu (Kolectiv film), filmul reconstituie cazul Gheorghe Ursu prin naraţiunea lui Andrei Ursu – martor al evenimentelor de atunci şi erou principal al întâmplărilor de acum. Pe data de 1 iulie Gheorghe Ursu ar fi împlinit 97 de ani, iar pe data de 4 iulie se încheie, prin verdictul final, procesul iniţiat, cu mai bine de 30 ani în urmă, de fiul lui Gheorghe Ursu. Acest verdict ar putea fi un act de justiţie deopotrivă personală şi naţională, pentru că finalizarea procesului prin condamnarea vinovaţilor ar reprezenta şi prima condamnare a unor torţionari comunişti din anii 1980. Acest fapt ar putea constitui un precedent relevant pentru alte dosare importante ale românilor, precum Dosarul Revoluţiei (1989) sau Dosarul Revoltei de la Braşov (1987). Proiecţia va avea loc în prezenţa realizatorilor şi a lui Andrei Ursu şi va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri

* Brăila: Cu ocazia Zilei Internaţionale a Dunării, Muzeul Brăilei ‘Carol I’ invită la lansarea cărţii bazate pe teza de doctorat ‘Operaţiunile militare şi regimul de ocupaţie ale Puterilor Centrale’ în judeţul Brăila (1916-1918). Perspectiva surselor germane, semnată de Claudiu Sachelarie – ora 11:00, la sediul din Piaţa Traian, nr. 3, sala ‘Regele Ferdinand şi Regina Maria’. Vor prezenta lucrarea prof. univ. dr. Silviu Lupaşcu, prof univ. dr. Arthur Tuluş şi conf. univ. dr. Ion Gheleţchi, în cadrul unui eveniment moderat de conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei ‘Carol I’

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă prilejuită de festivalul ‘Jazz in the Park Competition’ (30 iunie – 2 iulie) – ora 12:00, la clădirea Centrului de Cultură Casino din Parcul Central

* Craiova: Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’ organizează, în sala ‘Academician Dinu C. Giurescu’, începând cu ora 17:00, lansarea volumului ‘Membranele înţelegerii’, autor Adrian Niţă. La acest eveniment, al cărui moderator este Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene ‘Alexandru şi Aristia Aman’, vor participa invitaţii: prof. univ. Ionel Buşe şi prof. univ. Nicu Panea. Lucrarea „Membranele înţelegerii” continuă şi dezvoltă câteva idei dintr-un proiect mai larg, dedicat epocii spiritului

 

* Râmnicu Vâlcea: Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP din România, cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Consiliul Județean Vâlcea și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, organizează vernisajul expoziției de pictură „Amprente ale lumii mele”, a artistei Carmen Olteanu – ora 18:00, Bd. Tudor Vladimirescu 23

* Sibiu: Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) prezintă, an de an, serii de spectacole concentrate în numeroase sezoane. În acest an, cel mai amplu dintre acestea este sezonul românesc, cu nu mai puţin de 59 de spectacole. FITS se află în acest an la ediţia cu numărul 30, MIRACOL, are loc în perioada 23 iunie – 2 iulie şi include peste 800 de evenimente si 5000 de invitaţi din 75 de ţări. Din programul zilei:

  • ora 19:00 – Sezonul românesc aduce publicul la Filarmonica de Stat, pentru a viziona Istoria muzicii pentru copii (si părinţii lor), un spectacol de la Teatrul Clasic ‘Ioan Slavici’ Arad – Trupa Marionete. Micii şi mai mari spectatori se vor bucura, de un o experienţă distractivă si educativă care îsi propune să-i poarte într-o călătorie muzicală începând de la Mozart până la David Bowie și Amy Winehouse
  • ora 21:00 și 23:00 – ULBS prezintă la sala Cavas, Plastilină, un spectacol cu întâmplări comico-tragice si personaje usor de recunoscut pe stradă, în cartiere, în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Accesul este gratuit
  • ora 21:00 – la Catedrala Evanghelică ‘Sfânta Maria’, publicul poate vedea producţia TNRS INIMĂ DE TÂMPLAR: Povestea unui sas transilvănean, o aventură-romanţă despre un mester din secolul al XIV-lea care transformă vieţile tuturor celor pe care îi întâlneste – inclusiv a sa! – cu muzică live
  • ora 22:00 – la Fabrica de Cultură UniCredit, TNRS și unteatru prezintă Mass, spectacolul semnat de Andrei si Andrea Grosu care e o atentă examinare a durerii, a furiei si a acceptării

 

– Diverse

* Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ (29 iunie – 2 iulie)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 29 iunie

* Acum 1903 ani (120) avea loc prima atestare documentară a Daciei Superior, în diplomele militare descoperite la Căşei şi Porolissum. Primul guvernator cunoscut al Daciei Superior a fost Sex. Iulius Severus (119/120 – 127). Guvernatorul avea rangul de legat pretorian, faţă de cel de legat consular pe care îl avea pe vremea Daciei Augusti. Sediul guvernatorului Daciei Superior era la Apulum (azi Alba Iulia). Ca suprafaţă, Dacia Superior cuprindea Transilvania, Banatul şi vestul Olteniei, moştenind cea mai pare parte a Daciei Augusti. Această organizare teritorială a fost menţinută până în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180), când provinciile dacice vor fi restructurate din nou, ca urmare a noilor nevoi strategice militare

* În urmă cu 502 ani (1521) era redactat primul text în limba română, cu caractere slavone, care s-a păstrat – „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung” către Johannes (Hans) Benkner, judele Braşovului. A fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în arhivele din Braşov unde se păstrează şi astăzi, şi a fost redactată cel mai probabil în 29 sau 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al oraşului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menţionată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrise şi a persoanelor implicate. Din acea vreme mai există şi alte documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman al II-lea

* Cu 421 de ani în urmă (1602), prin „Convenţia de la Cluj”, principele Sigismund Bathory ceda Transilvania împăratului Rudolf al II-lea (al Boemiei şi al Ungariei) primind în schimb ducatele de Oppeln si Ratibor (în Silezia, astăzi în sudul Poloniei) și o subvenție anuală de 50.000 de florini

* Se împlinesc 190 de ani (1833) de când a fost înființată Societatea de Medici și Naturaliști Iași, cea mai veche societate medicală din România, care a înființat primul Muzeu de Istorie Naturală (1834), o bibliotecă medicală (1836) și Revista Medico-Chirurgicală (1887). Statutele societăţii din 1833-1834 (art. 27) menţionează că ziua de 29 iunie, de Sf. Petru şi Pavel, va fi ziua aniversară a acestei Societăţi, în amintirea primului membru onorific străin, protector şi principal donator, Gen. Pavel Kisseleff, care, alături de domnitorul Mihai Sturza şi Mitropolitul Veniamin Costache, a inaugurat, în 1834, Muzeul Istorico-Natural al SMN, primul din Principate. Primele ședințe ale Societății se țineau o dată pe lună, „seara, pe la șase”, în casa unui alt membru fondator al societății, Gheorghe Asachi

* În urmă cu 168 de ani (1855) a apărut, la Londra, din iniţiativa colonelului Arthur B. Sleigh, primul număr al publicaţiei „The Daily Telegraph”. A fost primul ziar din Marea Britanie disponibil pe Internet

* Acum 139 de ani (1884) era adoptată noua Lege electorală, pe baze cenzitare, prin care corpul electoral era împărţit în trei colegii pentru Camera Deputaţilor şi două colegii pentru Senat

* Cu 52 de ani în urmă (1971) toți cei trei membri ai echipajului Soyuz-11, prima navă cosmică de transport, Gheorghi Dobrovolski (n. 1928), Viktor Patsayev (n. 1933) și Vladislav Volkov (n. 1935), au murit la aterizare în urma unei depresurizări

* Cu 43 de ani în urmă (1980) avea loc unul dintre cele mai grave accidente rutiere, în care au murit 48 de persoane. Un autobuz s-a prăbușit de pe un pod în apropiere de județul Botoșani, majoritatea victimelor fiind din Suceava. Pe drumul național 29A, pe raza județului Botoșani, un autobuz modelul Roman Diesel A8, cu 40 de locuri, care aparţinea Autobazei Fălticeni (judeţul Suceava), s-a răsturnat într-o mlaștină înainte de satul Huţani, din Botoşani

* În urmă cu 39 de ani (1984) Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România a adoptat „Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”. Aplicarea „programului” a afectat serios, în anii imediat următori, starea de sănătate a locuitorilor României

* Cu 33 de ani în urmă (1990) a apărut ziarul „Economistul”, publicaţie editată de Asociaţia Generală a Economiştilor din România (AGER), actualmente cu apariţie săptămânală

* Acum 28 de ani (1995) nava spaţială Atlantis a NASA a andocat pe staţia spaţială Mir (Rusia), formând astfel cel mai mare satelit artificial care a orbitat până la acea dată în jurul Pământului. Acest moment istoric de cooperare între cele două ţări a însemnat totodată şi cea de-a 100-a misiune umană în spaţiu din istoria SUA

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– Sfinţii Petru şi Paul, Apostoli (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– Tot astăzi se serbează „Ziua Personalului din Sistemul Administraţiei Penitenciare”, proclamată conform articolului 77 din Legea 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

 

– 1819: S-a născut Nicolae Bălcescu, istoric şi prozator; om politic, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Ţara Românească; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (m. 1852, la Palermo/Italia)

 

– 1891: S-a născut Petre Andrei, sociolog, filosof, profesor şi om politic ţărănist; membru post-mortem al Academiei Române (1991) (m. 1940; persecutat de legionari, s-a sinucis)

 

– 1900: S-a născut (la Charlottenburg, Germania) sculptorul Mac (Mihail Filip) Constantinescu; artist cu vocaţie pluridisciplinară, s-a afirmat, concomitent, în grafică, artă decorativă, scenografie şi ilustraţie de carte („Divina Comedie”, tradusă de Alexandru Marcu în 1933); a publicat, mai ales între anii 1930 şi 1940, cronici de artă, articole teoretice şi note de călătorie (m. 1979)

 

– 1904: A murit Gheorghe Ionescu-Gion, profesor, istoric, ziarist, publicist, cronicar literar și teatral; membru corespondent al Academiei Române din 1899 (n. 1857)

 

– 1922: S-a născut pictorul şi graficianul Gedeon Zoltán; lector emerit al Academiei de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca (m. 2022)

 

– 1923: S-a născut soprana Lella Cincu (m. 2008) – 100 de ani

 

– 1927: S-a născut medicul Mihai Ioan Botez, specialist în neurologie şi neuropsihologie; considerat fondator al neuromuzicologiei; stabilit din 1971 în Canada; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (m. 1998)

 

– 1954: S-a născut scriitorul Radu Aldulescu

 

– 1960: S-a născut poeta, prozatoarea și editoarea Ileana-Lucia Floran (m. 2017)

 

– 1969: S-a născut actorul Costin Mărculescu (m. 2020)

 

– 1982: A murit balerina Floria Capsali, întemeietoarea şcolii româneşti de balet (n. 1900)

 

– 1987: A murit fizicianul Victor Mercea; cercetări în diverse domenii ale fizicii moleculare, precum şi în mecanica fluidelor; cercetări fundamentale în domeniul separării apei grele; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1924)

 

– 2000: A murit pictorul Vasile Crişan; a lucrat ilustraţie de carte, panouri decorative, pictură murală (n. 1926)

 

– 2009: A murit Magdalena Boiangiu, jurnalistă şi critic teatral; a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română (n. 1939)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului European (29 – 30 iun.)

 

– Bruxelles: Charles Michel, președintele Consiliului European, se întâlnește cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg – ora 12:00

 

– Bruxelles: Conferinţă de presă comună a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a premierului bulgar, Nikolai Denkov

 

– Bruxelles: Liderii Partidului Popular European participă la summitul acestei familii politice paneuropene, ce precede Consiliul European. Reuniunea va fi condusă de preşedintele PPE, Manfred Weber. Vor fi prezente preşedintele Comisiei Europene şi Parlamentului European, Ursula von der Leyen şi Roberta Metsola

 

– Strasbourg: Ceremonia de predare a comandamentului Eurocorps, preluat de un general polonez

 

 

– Paris: Conferința Generală Extraordinară a UNESCO în cadrul căreia se va examina întoarcerea SUA (29-30 iun.)

 

– Madrid: Ministrul spaniol al economiei Nadia Calvino se întâlneşte cu reprezentanţi ai asociaţiilor bancare

 

– Berlin: Institutul federal de statistică dă publicităţii o estimare preliminară cu privire la inflaţia în luna iunie

 

– Wiesbaden: Este prezentată inflația pentru luna iunie (Prima estimare)

 

– Stockholm: Anunțul Băncii Suediei cu privire la nivelul ratei sale cheie

 

– Washington: Este prezentat PIBul din primul trimestru (a treia estimare)

 

– New York: Nike: rezultate amânate pentru trimestrul 4 2023

 

– Bejing/Taipei: Sunt marcați 13 ani de la semnarea unui acord comercial de referință între China și Taiwan

 

– Stockholm: Lollapalooza Music Festival (29 – 1 iul.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Dunării”, sărbătorită pentru prima dată în 2004, la propunerea ţărilor riverane; la 29.VI.1994 a fost semnată, la Sofia, Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, de către toate ţările din bazinul fluviului. Tema de anul acesta este „Păstrează Dunărea Albastră”, temă ce vizează protejarea resurselor de apă

 

– „Ziua Internaţională a Tropicelor”, marcată din 2016, când Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Rezoluţia A/RES/70/267. La 29 iunie 2014, omul politic birmanez Aung San Suu Kyi a lansat Raportul Tropicelor, rezultatul unei colaborări între 12 instituţii de cercetare principale tropicale, ce oferă o perspectivă unică asupra acestei regiuni din ce în ce mai importante

 

– Ziua naţională a Republicii Seychelles (declararea independenței față de Marea Britanie în 1976)

 

– 1798: S-a născut poetul italian Giacomo Leopardi; a scris şi eseuri şi memorii; considerat, alături de Dante, cel mai mare poet italian, precum și unul dintre cei mai mari gânditori ai acestei țări (m. 1837) – 225 de ani

 

– 1798: S-a născut scriitorul şi criticul german Willibald Alexis (pseudonimul lui Georg Wilhelm Heinrich Häring), inițiatorul romanului istoric de mari proporții în literatura germană, cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice despre Brandenburg şi Prusia (m. 1871) – 225 de ani

 

 

– 1884: S-a născut compozitorul rus Boris Asafiev (m. 1949)

 

– 1886: S-a născut, la Luxemburg, Robert Schuman, om politic, jurist eminent şi ministru francez al afacerilor externe în perioada 1948-1952; considerat unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene; în colaborare cu Jean Monnet, a elaborat planul Schuman, celebru în lumea întreagă, pe care l-a prezentat la data de 9 mai 1950, considerată astăzi data naşterii Uniunii Europene; cest plan propunea exercitarea unui control comun asupra producţiei de cărbune şi oţel, materiile prime cele mai importante pentru industria armamentului; Ideea de bază era aceea că o ţară care nu deţine controlul asupra producţiei de cărbune şi oţel nu va avea mijloacele necesare pentru a provoca un război (m. 1963, în Franţa)

 

– 1890: A murit chimistul britanic Alexander Parkes; în 1862 a prezentat la Marea Expoziţie Internaţională de la Londra un material durabil denumit „parkesine” (produs din celuloză), de fapt primul material plastic confecţionat de om (n. 1813)

 

– 1898: S-a născut pianista şi profesoara franceză Yvonne Lefebure (m. 1986) – 125 de ani

 

– 1900: S-a născut Antoine de Saint-Exupéry (Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry), romancier, eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist; cunoscut în special datorită povestirii „Le Petit Prince” („Micul Prinţ”, 1943), una din cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi (m. 1944; a dispărut în cursul unei misiuni militare)

 

– 1927: S-a născut Pierre Perrault, regizor de film documentar, eseist, scriitor, poet , dramaturg și prezentator canadian de radio; unul dintre cei mai importanți cineaști din Canada și pionier al cinematografiei directe (m. 1999)

 

– 1929: S-a născut Oriana Fallaci, ziaristă şi scriitoare italiană; renumită pentru corespondenţele sale de război (din Vietnam, Orientul Mijlociu sau America de Sud), ca şi pentru interviurile realizate cu o serie de personalităţi ale secolului al XX-lea (m. 2006)

 

– 1940: A murit Paul Klee, pictor, desenator și teoretician al artei german de origine elvețiană (n. 1879)

 

– 1941: A murit Ignacy (Jan) Paderewski, pianist, compozitor şi om politic polonez; prim-ministru şi ministru de externe al Poloniei (ianuarie-decembrie 1919); a semnat Tratatul de la Versailles-1919 (n. 1860)

 

– 1948: S-a născut dirijorul bulgar Emil Tchakarov (m. 1991) – 75 de ani

 

– 1954: S-a născut dirijorul italian Marcello Viotti (m. 2005)

 

– 1963: S-a născut violonista germană Anne-Sophie Mutter – 60 de ani

 

– 1982: A murit designerul de modă francez Pierre Balmain (pe numele său real Pierre-Alexandre-Claudius Balmain) (n. 1914)

 

– 1990: A murit scriitorul american Irving Wallace (n. 1916)

 

– 1992: A murit dirijorul italian Mario Rossi (n. 1902)

 

– 1992: A fost asasinat Mohamed Boudiaf, fost lider politic algerian și unul dintre fondatorii Frontului de Eliberare Națională revoluționară (FLN), care a condus Războiul de Independență al Algeriei (1954–1962); Boudiaf a fost exilat la scurt timp după independența Algeriei și nu s-a întors în Algeria timp de 27 de ani; s-a reîntors în 1992 pentru a accepta o funcție de președinte al Înaltului Consiliu de Stat, dar a fost asasinat patru luni mai târziu (n. 1919)

 

– 1995: A murit actriţa americană de film Lana Turner (n. 1921)

 

– 2000: A murit Vittorio Gassman, actor şi regizor de film şi scenarist italian (n. 1922)

 

– 2002: A murit actriţa de film şi cântăreaţa americană Rosemary Clooney (n. 1928)

 

– 2003: A murit actriţa americană de film Katharine Hepburn; laureată a patru premii Oscar (n. 1907) – 20 de ani

 

– 2013: A murit astrofiziciana italiană Margherita Hack; profesor de astronomie la Universitatea din Trieste, în perioada 1964-1992, a fost prima femeie care a condus Observatorul astronomic din acelaşi oraş; era supranumită în Italia „Doamna Stelelor” (n. 1922) – 10 ani

 

– 2018: A murit Irena Szewinska, cea mai mare atletă din istoria Poloniei, supranumită „regina sprintului”; a câştigat şapte medalii olimpice şi a doborât mai multe recorduri mondiale (n. 1946, în Rusia) – 5 ani

 

– 2020: A murit Carl Reiner, unul dintre titanii comediei americane, actor, regizor, producător, scenarist și scriitor; colaborator al lui Mel Brooks; creator şi co-star al sitcomului clasic „The Dick Van Dyke Show” (n. 1922)

 

– 2021: A murit omul de stat american Donald Henry Rumsfeld, fost şef al Pentagonului, principalul arhitect al războiului din Irak în timpul mandatului preşedintelui George W. Bush (n. 1932)