Impactul economic al proiectului Neptun Deep va depăși 42 de miliarde de euro

Impactul economic al proiectului Neptun Deep, de extragere de gaze naturale din Marea Neagră, va depăși 42 de miliarde de euro pe întreaga perioadă a activității de exploatare a zăcământului.

Economistul Laurian Lungu, cofondator al unui think tank specializat pe aspecte legate de politici economice, a realizat recent un studiu pe această temă, care mai relevă că aproximativ jumătate din suma totală va ajunge la bugetul statului.

Laurian Lungu: Aici intră și participația statului, practic intră redevențele, toate aceste contribuții de asigurări sociale care vor veni la buget datorită faptului că sunt foarte multe locuri de muncă, care sunt menținute sau care sunt create. Apoi, sigur, impozitul pe profit, pe venit și faptul că statul este acționar.

Apoi, bineînțeles, producția în sine. Primul gaz care va ieși va fi undeva în 2027, poate, și platoul se va atinge foarte rapid și timp de 10 ani se vor extrage undeva în jur de aproape 8 miliarde de metri cubi pe an. Deci, practic, România își va dubla efectiv capacitatea de producție, va deveni, probabil, cel puțin până în 2030, primul producător de gaz din Europa. Deci, pentru România, și din punct de vedere al securității energetice, înseamnă un câștig imens.

Realizator: Laurian Lungu mai spune că, din calculele sale, inclusiv deficitul de cont curent va fi mai mic cu 0,5% din PIB pe an, pe perioada derulării proiectului Neptun Deep, între 2027 și 2036./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 iulie