Rata de promovare a examenului de Bacalaureat înainte de contestaţii este de aproape 73%

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat înainte de contestaţii este de aproape 73%, puţin mai mică decât anul trecut, dar a doua cea mai mare din ultimii 10 ani.

Din cei 206.000 de elevi care au început clasa întâi în urmă cu 12 ani, doar puţin peste 42% au luat acum Bacalaureatul. Numărul de medii maxime a fost cel mai mic din ultimul deceniu, doar 56. Cei nemulţumiţi au putut depune contestaţii doar până la această oră.

Reporter: Rata de promovare a acestei sesiuni de Bacalaureat este în foarte ușoară scădere față de cea raportată anul trecut. Candidații care au obținut media maximă sunt de aproape trei ori mai puțini față de cei care reușiseră această performanță anul trecut. Au fost puțin peste 2.500 de note de 10 la istorie, 2.036 la matematică și doar 511 la limba română.

Mulți absolvenți de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Capitală au fost nemulțumiți de notele la limba română. Ei consideră că profesorii care le-au corectat lucrările au fost prea exigenți.
-: Problema mea, în schimb, a fost româna. Am avut 9,15 în simulare, unde nu eram atât de bine pregătită, iar acum am avut 6,85.
-: La română s-a dat relativ ușor. Corectura a fost cam drastică. Nu știm ce s-a întâmplat la corectură.

Reporter: Ca și anul trecut, în județul Cluj au fost obținute cele mai mari medii. Urmează Capitala și județele Brăila, Iași și Brașov. La polul opus, cele mai mici note sunt în Ilfov, Harghita, Călărași și Teleorman. 34.000 de elevi nu au reușit să obțină media șase, necesară pentru a promova Bacalaureatul./bcodreanu/ctuluc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 3 iulie