Guvernul sirian a anulat acreditarea de presă a BBC

Guvernul sirian a anulat acreditarea de presă a BBC pentru ceea ce a descris drept „relatări eronate”. Ministerul Informațiilor din Siria a precizat că radiodifuzorul nu a respectat „standardele profesionale” și a furnizat „relatări părtinitoare și eronate”. BBC a publicat recent un articol ce face o legătură între comerțul cu o amfetamină numită Captagon şi familia președintelui sirian, Bashar al-Assad. Într-un comunicat, BBC afirmă că furnizează jurnalism imparțial și independent. „Vorbim cu oameni din spectrul politic pentru a stabili faptele”, a declarat un purtător de cuvânt al BBC. Ancheta publicată în luna iunie în cadrul BBC News Arabic Investigations a descoperit legături între traficul de Captagon, membri de rang înalt ai Forțelor Armate siriene și familia lui Assad. Captagon este un drog asemănător amfetaminei, care cauzează dependență. Guvernul sirian a negat anterior orice implicare în traficul de droguri. În trecut însă, SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană au acuzat guvernul sirian de producția și exportul de droguri și au enumerat rudele lui Assad drept figuri importante. Anularea acreditării pentru canalele mass-media internaționale este rară în această țară măcinată război, chiar dacă este clasată pe locul 175 din 180 în ierarhia organizaţiei Reporteri Fără Frontiere, în ceea ce priveşte indicele libertății presei. Guvernul sirian a adăugat că BBC a fost avertizat „de mai multe ori”, dar „a continuat să difuzeze relatările eronate, în baza declarațiilor unor entități teroriste şi ostile Siriei”. BBC a afirmat că va „continua să ofere știri și informații imparțiale publicului nostru din lumea arabă”.

(www.bbc.com – 9 iulie)/mbrotacel/cpodea