Întărirea capacităţii de apărare, în contextul războiului din Ucraina, pe agenda reuniunii anuale a liderilor NATO

Reuniunea anuală a liderilor NATO, care începe astăzi, în capitala Lituaniei, are pe agendă întărirea capacităţii de apărare, în contextul războiului din Ucraina, inclusiv prin creşterea cheltuielilor militare din ţările membre.

De asemenea, aliaţii au de rezolvat divergenţele legate de primirea Ucrainei în NATO. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că merge la Vilnius pentru a grăbi o soluţie care ar garanta securitatea ţării sale. Ţările vestice din NATO se tem că primirea Ucrainei ar împinge Alianţa într-un război cu Rusia, în timp ce statele aliate din est, inclusiv România, sprijină aderarea Ucrainei. Trimisul RRA Oana Bâlă relatează.

Reporter: Președintele Klaus Iohannis va sublinia, în cadrul discuțiilor, importanța fundamentală a continuării implementării deciziilor de la summitul de anul trecut de la Madrid, privind consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe flancul estic, astfel încât să fie realizată, în mod unitar și coerent, o veritabilă apărare înaintată de-a lungul întregului flanc.

Va puncta, totodată, importanța deciziilor reuniunii aliate în ceea ce privește adoptarea unui pachet de întărire a posturii aliate pe flancul estic pe termen lung, în măsură să ofere țării noastre un grad superior de securitate și apărare.

De asemenea, va reitera susținerea robustă pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce privește concretizarea aderării sale la NATO, precum și pentru partenerii cei mai vulnerabili, în special Republica Moldova. Pe de altă parte, președintele României va susține reflectarea în documentele și deciziile aliate ce vor fi adoptate a importanței regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 iulie