Autor: Alexandru Balaci
Context
Acum 150 de ani, la 14 iulie 1873, prin Înaltul Decret nr. 1303 semnat de principele Carol, a luat naştere prima secţie de telegrafişti militari, încadrată în compania de minari ai Batalionului de geniu al Armatei Române. Secţia de telegrafie era formată din: 1 şef de secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti.
Rolul transmisioniştilor militari este deosebit de important şi de apreciat pentru buna desfăşurare logistică şi pentru derularea cu succes a misiunii asumate de corpul de armată respectiv.
Începuturi și evoluție
În 1855 se înfiinţase o şcoală care a fost absolvită de primii şapte telegrafişti, iar în primăvara anului 1873 deja fuseseră trimiși ofițeri români, pentru documentare în Franţa, Belgia şi Austria. Tematica instruirii se referee la telegrafie. La 28 mai 1874, s-a hotărât, prin Înaltul Decret nr. 1132, creşterea numărului de secţii de telegrafie militară la patru. Le regăsim în Războiul de Independenţă din 1877-1878. Primul ofiţer telegrafist din Armata Română a fost căpitanul Grigore Giosan, comandantul companiei de săpători minari, întemeietorul primei şcoli de telegrafie militară. La 19 octombrie 1877, prin Decretul 1957, cele patru secţii de telegrafie au fost reorganizate în Compania 6 Telegrafie, care, la 5 decembrie 1877 a trecut în subordinea directă a Marelui Cartier General Român. În perioada februarie-martie 1878, compania s-a ocupat de strângerea liniilor telegrafice construite pe perioada războiului, care de acum nu mai erau necesare, iar în octombrie 1878, compania de telegrafie s-a desfiinţat, cele patru secţii de telegrafie fiind repartizate celor patru companii de săpători minari şi telegrafişti care aparţineau de batalionul de geniu.
Imediat după încheierea Războiului de Independenţă (1877-1878) s-au conturat noi principii de organizare a transmisiunilor sub forma unei specialităţi militare distincte, având în componenţă telegrafişti, telefonişti, curieri etc. Tot în această perioadă, au apărut şi primele regulamente şi manuale în acest domeniu, specialităţile subunităţilor de transmisiuni diversificându-se în raport cu trupele pentru care asigurau legăturile (infanterie, artilerie, cavalerie). În data de 16 februarie 1886, în urma reorganizării Regimentului 1 geniu, companiile de telegrafie au fost separate de căile ferate.
Primul Război Mondial a reprezentat o lecţie dureroasă cu privire la nevoia de dezvoltare şi reorganizare a mijloacelor de comunicaţii ale Armatei Române, minusurile constând în lipsurile tehnice şi logistice ale trupelor de transmisionişti. În consecinţă, la 1 august 1923, Regimentul de Specialităţi şi-a schimbat denumirea în Regiment de Transmisiuni, iar în data de 16 iunie 1928, prin Ordinul M.St.M. nr. 337, Regimentul de Transmisiuni s-a reorganizat sub denumirea de Regimentul 1 Transmisiuni, având 1 batalion TF şi telegrafie rapidă, 1 batalion TFF şi un batalion tehnic.
La 1 aprilie 1932, prin Înaltul Decret 497/1932, s-au înfiinţat Brigada de Transmisiuni şi Regimentele 2 şi 3 Transmisiuni, la Bucureşti, Câmpina şi, respectiv, Braşov. La 30 octombrie 1919, Batalionul de Specialităţi a fost transformat în Regiment de Specialităţi, denumit ulterior Regimentul 1 Transmisiuni. În 1932, s-au înfiinţat încă două regimente de transmisiuni şi un batalion de transmisiuni de munte, iar la 1 aprilie 1932, în baza Înaltului Decret nr. 497, s-a înfiinţat Brigada de transmisiuni. Prin Decretul nr. 3818 de la 1 iulie 1942, transmisiunile au fost separate de arma geniului, prin înfiinţarea Comandamentului Transmisiunilor, a şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri şi a Centrului de instrucţie al transmisiunilor. În perioada 1945-1989, au funcţionat Brigada de Transmisiuni, Comandamentul Transmisiunilor şi Comandamentul Trupelor de Transmisiuni.
La mijlocul anilor ’60 a fost creată prima structură informatică din cadrul armatei, în cadrul Direcţiei generale a înzestrării. În anul 1978 Comandamentul Trupelor de Transmisiuni a întocmit un studiu de dezvoltare a armei în cadrul căruia se propunea perfecţionarea şi îmbunătăţirea tehnicii utilizate, studiu care a impulsionat un amplu proces de reorganizare a structurilor de transmisiuni la toate eşaloanele. În deceniul al optulea al secolului trecut informatica militară s-a dezvoltat până în punctul în care acest nou domeniu era utilizat la toate aplicaţiile şi în activitatea zilnică de conducere a trupelor.
După Revoluţie, arma a continuat să îşi extindă aria de activitate, aşa cum era şi normal, de altfel, iar la 30 octombrie 1993, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. O.G. 19 din 21 iulie, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii. La 1 mai 2006, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.S. 28 din 20 februarie, denumirea Comandamentului Transmisiunilor se schimbă în Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.
La 30 octombrie 1993, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii, prin contopirea Inspectoratului General al Transmisiunilor cu Direcţia Informatică şi Automatizarea Conducerii Trupelor şi Secţia Luptă Radioelectronică, ambele din structura Marelui Stat Major, iar la 1 mai 1997, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale, s-a constituit Comandamentul Transmisiunilor prin reorganizarea Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii şi Electronicii şi înfiinţarea, la 30 aprilie 1997, a Direcţiei Comunicaţii şi Informatică din Statul Major General. La 1 mai 2006, tot prin Ordin al Ministrului Apărării Naţionale, denumirea s-a schimbat în Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.
După integrarea în Alianţa Nord-Atlantică a existat o permanentă necesitate de actualizare a echipamentelor specializate folosite de structurile de comunicaţii. S-au achiziționatt echipamente moderne de ultimă generaţie și a fost dezvoltată o mai mare cooperare cu statele membre NATO. Structurile specializate de comunicaţii participă alături de alte categorii de forţe ale Armatei Române la exerciţii de apărare colectivă desfăşurate cu state membre şi partenere NATO, având un rol esenţial în creşterea gradului de interoperabilitate cu structurile similare din Alianţă.
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” deţine una dintre cele mai importante colecţii pe tema transmisiunilor, din Europa de Sud-Est. Exponatele: aparate telegrafice, telefoane de câmp şi centrale din Primul şi al Doilea Război Mondial, din perioada postbelică şi din anii ulteriori Revoluţiei din 1989, cu origini extrem de diverse şi cu un trecut fascinant sunt la Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii “General-maior Ion Cerăceanu” din Otopeni şi reprezintă o oglindire preţioasă a istoriei unei arme fundamentale a Armatei Române.
La mulți ani trasmisioniștilor militari români!
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.cissb.ro/index.php/blog-with-right-sidebar/139-ziua-transmisionistilor-militari
https://www.mapn.ro/calendar_militar/
