Sute de zboruri anulate în Italia din cauza grevei salariaţilor din transportul aerian

Sute de zboruri din Italia au fost anulate sâmbătă, obligând călătorii să își facă planuri alternative în plin sezon turistic. „A fost anulat. Toată familia mea, 35 de persoane. Toate zborurile noastre au fost date peste cap. Este oribil. Este foarte, foarte oribil”, a declarat Stefania Spatola din Philadelphia. Anulările de zboruri fac ravagii în Italia, după ce sindicatele din transportul aerian au decis să continue greva planificată, la două zile după ce o grevă feroviară a paralizat serviciile de transport feroviar. Vara, în Italia, este adesea sezonul de vârf pentru grevele din transporturi, care blochează navetiștii și turiștii deopotrivă, în timp ce sindicatele cer cu insistență contracte și condiții de muncă mai bune. Transportatorul național ITA a declarat că a anulat 133 de zboruri, majoritatea interne, dar şi câteva spre destinații europene precum Madrid, Amsterdam și Barcelona, în timp ce companiile aeriene low-cost Ryanair și Vueling au anulat alte sute de zboruri. Printre lucrătorii aflaţi în grevă se numără piloți, însoțitori de bord, manipulatori de bagaje și personal aeroportuar. „Nu suntem fericiți să creăm neplăceri clienților, pentru că nu acesta este obiectivul nostru. Obiectivul nostru ar fi fost să fim convocați mai devreme de a declanşa greva chiar de către minister, pentru a încerca să amânăm sau să prevenim greva. Noi am vrut să ne așezăm la masă și să reînnoim contractul”, a declarat Di Marco Sarade de la sindicatul de transport Filt-Cgil. Sindicatele Filt Cgil, Uiltrasporti și Ugl Trasporto au declarat că au declanșat acţiunea sindicală din cauza neînțelegerilor contractuale „absolut nesatisfăcătoare” cu Malta Air, care operează zborurile Ryanair. Ryanair a postat o notă pe site-ul său de internet în care își cere scuze pentru anulările și alte perturbări cauzate de grevă, despre care a spus că au fost „în afara controlului nostru”.

(EURONEWS – 15 iulie)/mbaciu/ilapadat