Valuri de căldură extremă afectează în aceste zile întreaga emisferă nordică

Valuri de căldură extremă afectează în aceste zile întreaga emisferă nordică a planetei, unde temperaturile ajung să depăşească şi 50 de grade. A fost cea mai caldă lună iunie cunoscută de la începutul măsurătorilor şi, de asemenea, cea mai fierbinte primă săptămână a lunii iulie.
Reporter: Laurenţiu Văduva – 16 orașe din Italia au avut alertă roșie cu 36-37 de grade la Roma și Bologna și 47 de grade prognozate în Sardinia. La Milano se așteaptă 38 de grade marți, în Grecia, colina Acropolelor rămâne închisă între orele 11:30-17:30, sunt alerte de incendii de mai multe zile și maximele termice ajung la 41 de grade. În Spania se așteaptă un nou val de căldură, care va persista până miercuri, cu maxime de 42 de grade. În centrul Germaniei au fost aproape 38 de grade, la Berlin 35; 33 au fost la Varșovia. În orașul Phoenix din statul american Arizona s-au înregistrat 47 de grade, în centrul și sudul Californiei temperaturile au oscilat între 41 și 45; în deșertul californian Valea Morții au fost 51 de grade și mâine se așteaptă 54. În Canada au ars, anul acesta, 10 milioane de hectare de vegetație. Sunt peste 900 de focare de incendii active, iar 570 nu au putut fi deocamdată controlate. Alertă de căldură extremă și în Asia. Au fost 47 de grade la Bagdad și 39 la Diyarbakır, în Turcia. Sunt așteptate 45 la Xi’an, în China, și 36 la Tokyo./amirea/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (16 iulie)