Zelenski anunță accelerarea contraofensivei ucrainene

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina se apropie de momentul intensificării acțiunilor contraofensive desfăşurate de armata ucraineană.

Potrivit ziarului Korespondent, liderul ucrainean a făcut declaraţia respectivă în cadrul celei de-a 14-a ediţii a Aspen Security Forum, desfăşurat în SUA. „Datorită faptului că am întreprins (acțiunile contraofensive – n.red.) puțin mai târziu, se poate spune că a fost mai mult timp decât era necesar pentru ca Rusia să ne mineze complet pământul și să construiască mai multe linii de apărare. Prin urmare, începutul acțiunilor de contraofensivă a fost încetinit – nu am vrut să ne pierdem oamenii, iar armata nu a vrut să-şi piardă echipamentul. În momentul de faţă, ne apropiem de punctul în care aceste acțiuni pot deveni puțin mai rapide. Trecem de anumite linii minate” – a precizat președintele.

Potrivit lui Zelenski, Ucraina a planificat acțiuni contraofensive în această primăvară, dar, atunci, „era imposibil, pentru că nu exista suficientă muniție, nu erau obuze şi arme corespunzătoare, nici personal și nici nu fuseseră finalizată pregătirea brigăzilor ucrainene pentru folosirea noilor arme”. În plus, a amintit preşedintele, misiunile de antrenament au avut loc în afara Ucrainei. Zelenski a subliniat că, în pofida întârzierii, contraofensiva a început, iar Ucraina nu se retrage, ci își eliberează teritoriile, pas cu pas.

Președintele a adăugat că nu există suficiente echipamente de deminare pentru a accelera înaintarea armatei ucrainene. Totodată, Volodimir Zelenski a mulțumit partenerilor din SUA și din Europa. „Înțeleg că lucrurile pozitive sunt aşteptate să aibă loc mai repede, dar care va fi costul victoriei? Prin urmare, nu aruncăm oamenii deasupra minelor și sub tancuri, ci facem planuri pentru o contraofensivă conform planurilor analiștilor noștri militari și serviciilor noastre de informații. Cred în victoria noastră!” – a mai declarat Volodimir Zelenski./sdan/cpodea

KORESPONDENT – 22 iulie