Vasile Manta: “Cum am ajuns să colaborez cu Radio.”
Unul dintre tinerii care toată viața a fost legat de Radio a fost Vasile Manta. Primul lui contact cu Radioul a avut loc în 1960, pe când era elev la școala generală. A urmat o colaborare lungă pe toată perioada liceului. După absolvirea Liceului Nicolae Bălcescu (azi Colegiul Sf. Sava), cu toate că a fost sfătuit să dea examen de admitere la Institutul de Teatru, s-a îndreptat spre Politehnică, unde a urmat Facultatea de Electronică. După terminarea stagiului în producție, care era obligatoriu, a intrat prin concurs la Radio ca inginer de sunet. Era o meserie nouă, care nu se studia la facultate. Cu ajutorul unor carți editate în limba rusă și a colegilor mai vechi în Radio, Vasile Manta s-a perfecționat, reușind să stabilească parametrii acustici pentru vocile actorilor (în funcție de voce a stabilit tipul de microfon folosit, distanța actorilor până la microfon, filtre, efecte sonore). A continuat să se perfecționeze și a urmat și Facultatea de Regie. Folosind aparatură nouă (magnetofoane performante, filtre pentru sunet) a copiat piesele de teatru care se găsesc în Fonoteca de Aur, salvântu-le de la degradare. Într-o înregistrare care se păstrază în Arhiva de istorie orală – Vasile Manta povestește cum printr-o întâmplare a început să colaboreze cu Radioul. O întâmplare care i-a marcat viața.
„În blocul meu stătea ziaristul George Radu Chirovici care lucra la Scânteia şi, în acelaşi timp, era un colaborator permanent al Radioului. El a venit la părinţii mei şi i-a întrebat dacă poate să mă invite în studiourile Radio pentru [a înregistra] un mesaj. Mama mea şi tată meu au fost destul de surprinşi, dar au zis să decidă copilul. Între timp, noi ne mutaserăm într-o şcoală nouă, dată în folosinţă în 1961 – şi acolo am făcut şcoala elementară. Eram destul de cunoscut în şcoală, totdeauna am luat premiul I şi directoarea mă cunoştea foarte bine. Ziaristul a fost la şcoală şi a întrebat de cineva care să reprezinte tânăra generaţie. Directoarea i-a spus numele meu. Chirovici: “A, îl cunosc pe Vasilică”. A venit, m-a întrebat şi eu am zis: “Despre ce mesaj este vorba?” Zice: “Te duc într-o cabină unde tu vei transmite un mesaj de 1 iunie pentru copiii din întreaga lume”. “A, nu e mare scofală!” “Nu e, îţi dau eu textul, nici nu trebuie să-l înveţi pe dinafară. Îl citeşti şi este ca şi cum un copil din România transmite un mesaj tuturor copiilor din întreaga lume cu ocazia zilei de 1 iunie”. Ziua internaţională a copilului.
A doua zi diminaeaţă, la ora 8, m-am prezentat la poarta din [strada] Temişana. A venit cineva, m-a luat şi m-a dus la etajul 1, în cabina numărul 12 – unde se înregistrau emisini pentru copii. Acolo trona un regizor sau un animator al emisiunilor pentru copii, se numea Eugen Stoicescu. El s-a uitat la mine: “Tu eşti ăla cu mesajul?” “Da, eu sunt cel cu mesajul de 1 iunie”. “Bine, intră acolo să vedem ce voce ai, că mi-au adus tot felul de voci care nu sunt potrivite.” Şi am intrat în cabina 12. Şi am citit acest mesaj. Atât am făcut. Din întâmplare, pe acolo mişunau mai mulţi oameni din anturajul Teatrului pentru Copii sau Teatrului pentru Adulţi. Şi, din întâmplare, s-a nimerit pe acolo regizorul de teatru Constantin Moruzan, care căuta un copil de la domnul Eugen Stoicescu şi m-a auzit. “Cine-i copilul ăsta?” “Un copil, l-a adus George Radu Chirovici să citească un mesaj de 1 iunie.”
Probabil că a fost impresionat de timbrul vocii mele, de glasul meu, nu-mi dau seama, pe vremea aceea aveam un glas cristalin şi, mai târziu, am aflat cu plăcere că timbrul vocii mele semăna foarte mult cu cel al Silviei Chicoş care era o mare vedetă la Teatrul pentru copii în perioada anilor ’60, atunci când citeam eu acest mesaj. Aveam nouă ani și am început cu acest mesaj de 1 iunie. Peste două zile am fost chemat la emisiunea pentru copii “Clubul voioşiei”, care era scrisă pentru copii şi interpreţii erau copii în faţa microfonului, evident însoţiţi de câţiva actori. Aşa a început cariera mea la Radio România”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2012]
