Mattia Coffetti, informaticianul care şi-a implantat 5 microcipuri sub piele pentru a deschide ușile (și nu numai)

Nume: Mattia Coffetti. Vârsta: 35 de ani. Reședința: Rodengo Saiano (Brescia). Profesie: informatician. Semne distinctive: are cinci microcipuri implantate sub piele, primul și singurul caz de acest gen văzut vreodată în Italia. O alegere pe care a făcut-o – după el – pentru a-şi ușura unele aspecte ale vieții.
Tânărul de 35 de ani este de mult timp un susținător al transumanismului, o mișcare culturală inaugurată în anii 1950 de geneticianul britanic Julian Huxley, curent care, în cuvinte simple, susține utilizarea descoperirilor științifice și tehnologice pentru a crește capacitățile fizice și cognitive ale corpul uman. Scopul tuturor acestor lucruri? Atingerea unui ideal de perfecțiune și bunăstare, după o logică a progresului și depășirea limitelor impuse de mama natură.

Avantajele
Coffetti și-a instalat primul dispozitiv subcutanat în 2019. ”Un cip „Nfc-rfid” – explică tânărul de 35 de ani jurnaliştilor de la Corriere di Brescia – care foloseşte pentru a deschide uși, sau obloane. Numai că acest cip are o dublă funcționalitate şi astfel îmi pot înregistra datele medicale, cartea de identitate, legitimaţia de serviciu și pot distribui, de exemplu, profilul meu Linkedin”. Al doilea cip implantat ”este un dispozitiv care poate fi folosit pentru autentificarea detaliilor bancare”.

Celelalte două au mai mult o valoare estetică decât una practică: ”Al treilea microcip este un magnet care atrage metalele. Permite de exemplu capturarea șuruburilor pentru a nu le pierde în timp ce se lucrează. Al patrulea dispozitiv este un LED pe care dacă îl apropii de o sursă electrică, se aprinde”. Iar pe ultimul, cel mai recent microcip implantat: ”Îl folosesc pentru a plăti și îl activez printr-o aplicație pentru smartphone. Este simplu de folosit, îl încarci ca un simplu postepay și îți faci plățile”.

Costuri
”Cipurile le cumpăr de pe internet – continuă informaticianul – și apoi sunt centre autorizate care colaborează cu firmele care le vând și ți le implantează. Ca în cazul unui piercing”. Prețul acestor dispozitive variază în funcție de funcția lor. ”În general costă de la 80 la 100 de euro, însă cel pentru schimbul de date și deschiderea ușilor a fost în jur de 150 de euro. Pe ultimul pe care l-am implantat – pentru a face plăți ca şi cum ar fi un card de credit – l-am plătit 200 de euro”. www.ilmessaggero.it
https://www.ilmessaggero.it/persone/mattia_coffetti_microchip_sottopelle_fare_la_spesa_chi_e-7548061.html
Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel