40 de pompieri români au plecat spre sudul Franței, urmând să acționeze pentru stingerea incendiilor de vegetație

40 de pompieri români au plecat duminică spre sudul Franței, unde vor rămâne până la mijlocul lunii august, urmând să acționeze pentru stingerea incendiilor de vegetație, care sunt foarte frecvente în zona respectivă. Este vorba despre o așa-zisă prepoziționare a pompierilor specializați în stingerea incendiilor de pădure. Detașamentul românesc a plecat duminică de la Arad împreună cu vehicule de intervenție, iar dacă va fi nevoie, la solicitarea autorităților franceze, va fi posibilă suplimentarea tehnicii și personalului prin mecanismul european de protecție civilă. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, doctorul Raed Arafat, a explicat duminică că aceeași prepoziționare a forțelor de intervenție a fost folosită și în cazul Greciei, unde inclusiv pompieri din România îi ajută pe colegii lor eleni la stingerea incendiilor masive de vegetație care au afectat și în această vară regiuni întinse ale țării./rpatulea/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie)