Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind strategia națională de vaccinare până în anul 2030

„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Mihai – Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind strategia națională de vaccinare până în anul 2030. Aceasta nu prevede vaccinarea obligatorie, însă dă posibilitatea tuturor, mai ales persoanelor cu boli cronice, să se imunizeze gratuit.
Gindrovel Dumitra, coordonatorul grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei: Acest proiect de hotărâre de guvern reglementează destul de multe elemente care, până în acest moment, erau reglementate sau parțial reglementate în diverse acte normative disparate. Ca noutate avem acum o completare a dreptului persoanelor de a fi vaccinate prin intermediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Nu am identificat nicăieri în interiorul strategiei termenul de vaccinuri obligatorii. Există definită în strategie mecanisme de intervenție în caz de pandemie sau epidemii. Există un mecanism internațional de pregătire în caz de pandemie, care este mult mai ușor transpus în legislația din România.
Realizator: În perioada 2009-2020, în România, acoperirile vaccinale împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei și rujeolei au scăzut cu aproape 10% la copiii în vârstă de un an, pe fondul absenței îmbolnăvirilor și al creșterii influenței mișcării antivaccinare, transmit colegii noștri de la Radio România Târgu Mureș./abranescu/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 august)