Premierul Japoniei se întâlneşte la New York cu preşedintele Iranului

Premierul Japoniei, Fumio Kishida și președintele iranian Ebrahim Raisi se vor întâlni la New York în septembrie pentru a discuta, printre altele, despre programul nuclear iranian, a anunțat duminică agenția niponă de presă Kyodo, citând surse diplomatice iraniene anonime. Iranul urmărește să promoveze relațiile cu Japonia, în mod tradițional o națiune prietenoasă, pentru a evita izolarea internațională, în condițiile în care discuțiile Iranului cu Statele Unite și Europa privind acordul lor nuclear au intrat în impas, a precizat Kyodo. Niciun comentariu nu a fost disponibil imediat din partea ministerului de externe al Japoniei. Fumio Kishida și Ebrahim Raisi s-au întâlnit și în septembrie anul trecut, când au vizitat New York pentru Adunarea Generală a ONU. Discuțiile indirecte dintre Washington și Teheran pentru a revigora acordul nuclear sunt în impas din septembrie anul trecut, deși cele două părți încearcă să reducă tensiunile. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat săptămâna trecută că ar saluta orice măsuri luate de Iran pentru a detensiona „amenințarea nucleară în creștere”. De asemenea, se așteaptă ca Fumio Kishida și Ebrahim Raisi să discute despre presupusa furnizare de către Iran de drone armate către Rusia, care a invadat Ucraina, potrivit relatării Kyodo, care precizează că Ebrahim Raisi îi va cere premierului nipon să viziteze Iranul și să încerce să deblocheze activele iraniene din Japonia, a căror valoare este estimată la aproximativ 3 miliarde de dolari, care au fost înghețate în conformitate cu sancțiunile americane, a precizat Kyodo. La începutul acestei luni, surse au declarat pentru Reuters că Iranul ar putea elibera cinci cetățeni americani reținuți ca parte a unui acord pentru deblocarea a 6 miliarde de dolari în fonduri iraniene în Coreea de Sud. De asemenea, se așteaptă ca partea japoneză să pună accentul pe siguranța în Strâmtoarea Ormuz, principala arteră pentru transportul țițeiului și ruta pentru cea mai mare parte a țițeiului care ajunge în Japonia, a precizat Kyodo./mbaciu/cpodea

REUTERS – 20 august