Zelenski anunţă că Ucraina va reconstrui barajul Kahovka

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va reface barajul Kahovka (regiunea Herson, n.r.), distrus de invadatorii ruşi. „Trebuie să refacem barajul Kahovka. Dacă nu exista sprijin, va trebui să găsim un miliard și jumătate, nu știu exact suma… Dar trebuie să facem asta, pentru că avem nevoie de apă pentru oameni, fiindcă acolo nu va exista viață fără această apă” – a afirmat preşedintele ucrainean, într-un interviu difuzat duminică. Totodată, Zelenski a menționat că sunt în lucru soluții alternative temporare la problemele generate de distrugerea barajului Kahovka de către ocupanţii ruşi. „Dar aceasta nu este o soluție completă pentru întreaga viață” – a remarcat președintele, rezumand că barajul ar trebui reconstruit. Amintim că, după ce rușii au aruncat în aer Centrala Hidroelectrică Kahovka, peste un milion de locuitori ai regiunii Dnipropetrovsk s-au aflat sub amenințarea de a rămâne fără apă potabilă. Autorităţile ucrainene au început instalarea urgentă a principalelor conducte de apă în regiunea Dnipropetrovsk, pentru a finaliza lucrările până în toamnă. Acest demers va face posibilă furnizarea de apă către orașe precum Krivi Rih, Marhaneţ și Nikopol.

(KORESPONDENT – 28 august)/sdan/asalar