Speciile invazive neautohtone se răspândesc rapid în lume şi reduc biodiversitatea, avertizează cercetătorii

Cercetătorii au avertizat că speciile invazive neautohtone se răspândesc într-un ritm rapid în lumea întreagă, reducând biodiversitatea şi făcând populaţiile locale mult mai vulnerabile la boli. Oamenii de ştiinţă au insistat că este nevoie de măsuri urgente pentru a contracara acest fenomen. Speciile neautohtone sunt vietăţi care sunt transportate de oameni în arealuri care nu le aparţin şi pot fi transportate din greşală, cum ar fi într-o valiză în care au aterizat sau pot fi transportate deliberat de persoane care intenţionează să le valorifice. Zona mlăştinoasă Everglades din statul american Florida este invadată de pitonul birmanez lung de 5 metri, iar Marea Britanie este invadată de viespea asiatică, care consumă şi diminuează populaţiile de albine. Cercetătorii au atras atenţia că nu numai vietăţile sunt cele care distrug ecosistemele, ci şi plantele. Hawaii au fost devastate de incendii de vegetaţie luna trecută în parte şi din cauza prezenţei un specii invazive de iarbă, care s-a răspândit pe întreaga insulă Maui. Cercetătorii semnatari ai raportului au subliniat că în 60% din cazuri de animale şi plante dispărute speciile invazive reprezintă un factor. Recomandările oamenilor de ştiinţă includ controale stricte la graniţe şi în porturi, dar se pare că lupta pentru protejarea biodiversităţii va fi una de proporţii uriaşe.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 septembrie)/mbaciu/ilapadat