Încălţăminte contrafăcută, descoperită de polițiștii de frontieră în Portul Constanța

Un transport uriaș de încălțăminte, despre care sunt suspiciuni că ar fi contrafăcută, a fost descoperit de polițiștii de frontieră în Portul Constanța. Valoarea mărfurilor depășește 6,4 milioane de euro. Oamenii legii au făcut un control la rampele de containere, iar în interiorul uneia dintre ele, sosit din China cu destinația București, au descoperit aproape 13.500 de perechi de încălțăminte sport care aveau sigla unui brand internațional de lux. Bunurile susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală au fost ridicată de către autoritatea vamală, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, a transmis corespondentul RRA Sorin Cealera.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 13 septembrie)/amirea/eradu