În urmă cu 128 de ani (1895) apărea la Bucureşti „Gazeta matematică”, prima revistă de specialitate în limba română (seria I, între anii 1895 şi 1949; după acest an s-au succedat alte două serii), din iniţiativa unui Comitet de ingineri ai Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, condus de inginerul Ion M. Ionescu.
Context
La concursul de admitere din anul 1894 de la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti rezultatele au fost foarte slabe. Tânărul inginer şef de promoţie, Ion Ionescu, le spunea colegilor lui – ing. Victor Balaban, ing. Vasile Cristescu, ing. Mihail Roco şi ing. Ioan Zottu – că un astfel de rezultat dezastruos nu se mai ivise înainte… Cea mai mare medie la concursul de admitere a fost 15.50 puncte din 20 posibile. Toți se aflau în casa de pe strada Manea Brutaru (azi General C. Budişteanu) nr. 14 din Bucureşti „…într-o odăiţă, cea mai apropiată de stradă, din partea din stânga, în fundul curţii…“, cum îşi amintea unul dintre participanți. La adresa respectivă se aflau birourile centrale ale Serviciului pentru construcţia liniei ferate Feteşti – Cernavodă de sub conducerea ing. Anghel Saligny, iar cei cinci erau angajaţi ai acestui serviciu. Odăiţa cu pricina era „biroul“ lui V. Cristescu. Toţi erau tineri absolvenţi – doi dintre ei, din acel an, iar ceilalţi de un an sau doi înainte – ai Şcolii de Poduri şi Şosele (viitoarea Şcoală Politehnică) din Bucureşti. Se pornise o discuţie aprinsă despre rezultatele slabe obţinute de candidaţi la examenul de admitere din septembrie, examen la care Ion Ionescu tocmai participase, ca supraveghetor, la proba scrisă.
Tinerii au văzut între cauzele rezultatelor slabe la admitere și lipsa unei reviste româneşti de matematică. Vasile Cristescu mărturisea că s-a putut pregăti serios pentru examenul de admitere folosind revista ieşeană „Recreaţii ştiinţifice”, care, din păcate, a avut o viaţă scurtă (1883 – 1888). Toți s-au gândit și au propus înființarea unei reviste de matematică „… de care să profite elevii liceelor noastre“. Nu aveau însă bani și mai aveau îndoieli legate de impact sau de lipsa de materiale originale.
Începuturile
Acea zi s-a încheiat cu o hotărâre: „…să căutăm zece persoane care să vrea să dea sumele necesare pentru apariţia revistei în primul an, iar toate veniturile acelui an să se capitalizeze, pentru a se garanta publicarea în anii următori, când unul sau mai mulţi din cei zece nu ar voi să mai dea sumele necesare… dacă nu s-ar găsi alţii cari să-i înlocuiască“, după cum îşi va aminti Ion Ionescu mai târziu. Sumele au fost stabilite, la început, la 20 de lei (aur) pe lună, de persoană, dar, după discuţii cu mai mulţi tipografi, s-a ajuns la 15 lei (aur). Erau mulţi bani, mai ales pentru tinerii aflaţi la începutul carierei.
Istoria nu menționează ziua care Victor Balaban a propus – şi ceilalţi au aprobat – ca revista să poarte numele ”Gazeta Matematică”. Cei cinci mai căutau încă cinci.
Pe la mijlocul anului următor apărea Declaraţia care începea cu: „Subsemnaţii, ne obligăm pe noi înşine şi unii pe alţii…“ mai era semnată, în ordine, de inginerii Emanoil Davidescu, Mauriciu Kinbaum, Nicolae Niculescu şi Tancred Constantinescu, de aceeaşi vârstă cu primii cinci şi tot absolvenţi ai Şcolii de Poduri. Luna august îl aduce pe ultimul redactor: Andrei G. Ioachimescu, fost coleg cu V. Cristescu, proaspăt sosit de la Paris, după un stagiu de specializare (folosit şi pentru a obţine o licenţă în matematici). Se stabilesc responsabilii cu apariţia primului număr (V. Cristescu), cu administraţia şi casieria (I. Zottu), cu redactarea Programului Gazetei (M. Roco).
La sfârşitul lui august, „naşul“ Gazetei, V. Balaban, se îmbolnăveşte grav și moare la vârsta de 25 de ani. Este înlocuit în redacţie cu Constanţa Pompilian, proaspătă licenţiată în matematici la Bucureşti şi Paris. La 14 septembrie 1895, 15 locomotive de mare tonaj traversează, în uralele mulţimii, cei patru km ai podului de la Cernavodă, cea mai mare construcţie de acest gen din Europa acelor vremuri, având la bază sută la sută inteligenţă românească.
O zi mai târziu, odată cu începerea anului şcolar, apare primul număr al „Gazetei Matematice”, cu acelaşi procentaj de inteligenţă autohtonă. Recunoașterea avea să vină însă mult mai târziu. Primul număr avea 16 pagini. După „Introducere“, semnată „Redacţia” (de fapt, autorul era M. Roco), se arata că: „… scopul acestei reviste este : 1) Publicarea de articole originale de matematici. 2) Dezvoltarea gustului pentru studiul acestei ştiinţe şi al cercetărilor originale…“, sunt publicate patru articole (două semnate de I. Ionescu, şi câte unul, de A.G. Ioachimescu şi V. Cristescu) şi 13 probleme (câte şase semnate de I. Ionescu şi V. Cristescu şi una de A.G. Ioachimescu).
Primul articol este al lui A.G. Ioachimescu : „Suprafaţa şi volumul produs prin rotaţia unui cerc sau poligon regulat, ce se învârteşte în jurul unei drepte oarecare din planul său“, iar prima problemă, a lui I. Ionescu: „Să se afle două numere întregi aşa ca suma lor către cel mai mare să fie ca diferenţa lor către cât“.
Este dată şi componenţa Redacţiei. Numele lui V. Balaban nu apare, din păcate
Revista capătă consistență și numerele următoare ale Gazetei vor avea 24 pagini: se primesc şi se publică soluţiile problemelor propuse. Primul colaborator din afara redacţiei este C. Popovici, elev în clasa a VII-a la Liceul Naţional din Iaşi, viitorul profesor de astronomie la universitatea ieşeană, al doilea, C.S. Stănculescu, viitor inginer, al treilea, Gh. Ţiţeica, viitor „… primul doctor, primul profesor universitar şi primul academician al „Gazetei Matematice”…“. Prima notă matematică originală apare mai târziu, în 1901, Asupra unei sumări de serii şi este semnată de Traian Lalescu. Gheorghe Ţiţeica, absolvent din acel an al Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, vede revista expusă în vitrina librăriei „Müler“ din Pasajul Român şi se grăbeşte să şi-o procure, iar la 1 noiembrie 1895 devine membru al redacţiei. Va rămâne în această „funcţie“ toată viaţa.
Vor urma A. Davidoglu (1902), C. Popovici (1903), Traian Lalescu (1905), N. Abramescu (1907). De fapt, până în 1909 inclusiv, în redacţie erau înscrişi 31 de membri, dar, la sfârşitul anului mai figurau doar 22, ceilalţi 9 fiind fie retraşi, fie decedaţi. Primele patru numere ale Gazetei se tipăresc la „Tipografia Populară“, nepregătită pentru a tipări texte matematice, cu simboluri și cifre, dar mai ieftină. Celelalte numere din primul an vor fi tipărite, la acelaşi preţ, la Tipografia Curţii Regale „F. Göbl & Fiii“. Ion Ionescu menţionează numele tipografului Iordan Mihăilescu, care punea suflet şi pricepere în tipărirea la timp şi corect a revistei şi care şi-a adăugat pe cartea sa de vizită sintagma: „Lucrătorul Gazetei Matematice“.
Tirajul Gazetei a fost modest în această perioadă. În primul an au existat 144 abonamente, costul unui abonament fiind de 6 lei pe an. Erau acoperite astfel 50% din cheltuieli. Diferenţa s-a completat din banii redactorilor: taxa de înscriere, de 300 lei (aur) şi cotizaţia, de 155 lei (aur), (aceasta a scăzut cu vremea către 60 lei).
După primul an, din cei 1729 lei (aur) strânşi de la redactori, la care se adaugă suma obţinută prin vânzări şi scăzând cheltuielile a rezultat un „excedent“ de 884 lei (aur), care a fost capitalizat, conform hotărârii iniţiale. Această sumă a crescut la aproximativ 7000 lei către 1909 şi constituia un „fond de rezervă“. De notat Gazeta nu a fost, cel puţin în prima jumătate de veac, o afacere rentabilă din punct de vedere material. Niciodată vânzările nu au acoperit cheltuielile. Erau multă pasiune și devotement în acest proiect.
În anul 1901 revista inaugurează colecţia Biblioteca „Gazetei Matematice” cu publicarea volumului „Culegere de probleme de aritmetică, algebră, geometrie şi trigonometrie“, autori I. Ionescu, A. Ioachimescu, Gh. Ţiţeica, V. Cristescu, care va cunoaşte mai multe ediţii.
Societatea ”Gazeta Matematică”
„Gazeta Matematică” străbate ani grei, în care, pe fondul lipsei de bani, se încearcă și desființarea sa. Rămân 14 redactori, care nu își părăsesc visul. În ultima zi din august 1909, la o şedinţă a redacţiei ţinută la via lui Ion Ionescu, la Valea Călugărească, s-a hotărât înfiinţarea Societăţii Gazeta Matematică. O notiţă pe numărul din septembrie al revistei anunţa: „Cu începere de la 1 septembrie 1909 Redacţia Gazetei Matematice a fost transformată în Societate…“, iar pe pagina a 2-a se publica lista membrilor Societăţii. Au fost întocmite Statutele Societăţii, cuprinzând 25 de articole. Art. 7 prevedea: „Nu există decât o categorie de membri: membri activi“, iar Art. 24: „Societatea se va dizolva când membrii ei nu vor fi scos „Gazeta Matematică” în timp de 3 luni, fără motive temeinice“. Adunarea Deputaţilor aprobă proiectul de lege privind înfiinţarea Societăţii la 5 aprilie 1910, cu 65 bile albe şi 3 bile negre, iar Senatul, la 27 noiembrie 1910, cu 45 de bile albe şi una neagră. Era de mirare rezultatul votului în cele două Camere, având în vedere „… câtă lume este certată cu matematica încă de pe timpul când o învăţau ca şcolari!“, comenta, cu bonomie şi haz, Ion Ionescu. În şedinţa de la Senat, marele Spiru Haret face prima apreciere „cu greutate“ a Gazetei: „… a contribuit mai mult decât orice altă instituţiune pentru dezvoltarea şi întărirea învăţământului matematicilor“.
Societatea Gazeta Matematică îşi începe activitatea cu 21 membri, dintre care 12 ingineri, unii dintre ei fiind şi profesori, de regulă la Şcoala de Poduri şi 9 profesori, majoritatea la universităţile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Numărul lor creşte, ajungând până la intrarea României în război (1916) la 49.
După înfiinţare, Societatea era condusă, ca şi revista, de 2 delegaţi desemnaţi (aleşi) şi de un casier, care era, de fapt, administratorul revistei. Celorlalţi membri li s-au distribuit sarcini pe probleme. Astfel, exista un delegat pentru convocarea bilunară a redactorilor, un delegat pentru primirea şi repartizarea manuscriselor (de regulă, cu domiciliul în Bucureşti), un delegat pentru tipărirea revistei, mai mulţi delegaţi pentru cercetarea notelor, articolelor, recenziilor şi problemelor primite şi redactarea celor rezolvate. Pentru fiecare ramură a matematicii existau delegaţi speciali: delegat pentru aritmetică, delegat pentru geometrie etc. Raportor pentru concursuri a fost mereu Gh. Ţiţeica.
Numărul de pagini al revistei creşte şi el, la 32 şi mai apoi la 40, în 1912. În acelaşi an numărul de abonamente ajunge la 410, preţul unui abonament fiind de 7 lei.
Cuprinsul Gazetei se îmbogăţeşte cu noi rubrici, de la Articole, Note matematice, Chestiuni de examen, Bibliografii, la Cereri, Diverse, Probleme rezolvate, Probleme propuse, Rubrica rezolvitorilor. Sunt cuprinse aproape toate domeniile matematice: aritmetica şi teoria numerelor, algebra, geometria (sintetică, analitică, diferenţială, descriptivă), trigonometria, analiza etc. O statistică arată că geometria a fost, de departe, domeniul predilect al autorilor de articole. Rubrica „Exerciţii” conţinea probleme mai uşoare, în mare parte originale, ale căror soluţii nu erau publicate.
După apariţia ultimului număr din anul XXI (al Gazetei) începe Primul Război Mondial. Din anul următor apar la Bucureşti numai primele două numere, ocuparea oraşului de către trupele germane şi distrugerea tipografiei fac imposibilă apariţia revistei. În decembrie 1917, la locuinţa lui T. Lalescu din Iaşi, se hotărăşte tipărirea revistei în capitala Moldovei, la tipografia „H. Goldner“, unde majoritatea lucrătorilor erau bătrâni şi infirmi. Numărul de pagini pe număr se micşorează şi apar disfuncţionalităţi mari în apariţia revistei: numărul din decembrie 1916 apare în aprilie 1917, iar nr. 3 din vol. XXII apare la sfârşitul războiului! Şi conţinutul articolelor este altul. Se scriu articole de balistică sau de aplicaţii ale matematicii în ştiinţele militare. Numărul 1 din vol. XXIII începe cu articolul „Către ostaşii români“ şi este dedicat soldaţilor aflaţi în prima linie (Gazeta avea autorizaţia de a fi distribuită pe front). Războiul a dus la pierderea multor colaboratori. Refacerea revistei se face treptat şi cu greutate. În anul 1929, o nefericită reformă a învăţământului distruge liceul lui Spiru Haret, făcând să dispară secţia reală. Nivelul cunoştinţelor de matematică ale elevilor scade dramatic. În anii 1930-31-32 nu se ţin concursurile Gazetei din lipsă de candidaţi! Revista ajunge la numărul record de 610 pagini anual, dar diferenţa dintre conţinutul ei şi cel al programei şcolare se măreşte simţitor.
În anul 1945 „Gazeta Matematică” îşi sărbătoreşte semicentenarul în condiţii mai austere. Apare volumul omagial „Gazeta Matematică (decada a 5-a). Istoric-învăţăminte“ (286 pagini), se bat 502 medalii de argint şi bronz, se emit 400000 de mărci poştale dedicate acestui eveniment. Se organizează, de asemenea, o expoziţie de carte matematică la Institutul de Statistică din Bucureşti. Despre semicentenarul Gazetei se aminteşte şi în amfiteatrul „Spiru Haret“ al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, unde se deschide, la 28 octombrie 1945, al 3-lea Congres al Matematicienilor Români.
În numărul din 15 septembrie 1945 al Gazetei a apărut un amplu articol al generalului G. Buicliu. La acea dată, din cei zece întemeietori ai Gazetei mai erau în viaţă Ion Ionescu şi Tancred Constantinescu. Adunarea generală a Societăţii Gazeta Matematică aprobă, la 21 februarie 1949, cererea de admitere, ca membru – al 539-lea – a prof. Aristide Halanay. În primăvara aceluiaşi an, Prezidiul Academiei Republicii Populare Române hotărăşte desfiinţarea Societăţii Române de Ştiinţe, iar secţiile de matematică şi fizică ale acesteia, reunite cu Societatea Gazeta Matematică vor forma Societatea de Ştiinţe Matematice şi Fizice (S.S.M.F.).n 1974, oficialităţile hotărăsc desfiinţarea „Gazetei Matematice” Seria A şi transformarea Seriei B în revistă trimestrială.
Casa „Gazetei Matematice”
Încă de prin anii 1920 se preconizează construcţia unui local al „Gazetei Matematice”. N. Nicolescu donează primii 500 lei în acest scop. Trei ani mai târziu Traian Lalescu propune lui Tancred Constantinescu, pe atunci Director General al Căilor Ferate, să doneze o parcelă dintr-un loc de lângă Gara de Nord pentru construcţia localului.
În anul 1924 se publică în Monitorul Oficial următoarele:
„Ferdinand I, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, la toţi de faţă şi viitori, sănătate: Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează:
Lege.
Articol unic. – Se ratifică înaltul decret regal Nr. 3714 din 20 iulie 1923, prin care direcţiunea generală C.F.R., Casa Muncii, este autorizată a ceda în mod gratuit Societăţii Gazeta Matematică parcela din Calea Griviţei nr. 158-60 în suprafaţă de 250 mp., pentru a-şi construi local, care să servească drept sediu al Societăţii. Această lege s-a votat de Adunarea deputaţilor în şedinţa dela 29 fevruarie anul 1924 şi s-a adoptat în unanimitate de 98 voturi. Această lege s-a votat în Senat în şedinţa dela 10 Martie anul 1924 şi s-a adoptat cu majoritate de şasezeci şi opt de voturi, contra nouă (…). Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului şi publicată în Monitorul Oficial.Dat în Bucureşti, la 4 aprilie 1924, Ferdinand“.
Construcția, aflată pe Calea Griviței 158, a fost începută în septembrie 1933, este terminată în august 1934, iar în 27 ianuarie 1935, într-o duminică, este inaugurată. Sunt de faţă toţi cei patru „stâlpi“ ai Gazetei. „…Dintre toate problemele propuse în „Gazeta Matematică” n-a fost niciuna mai grea, mai frumoasă şi mai interesantă decât problema Casei Gazetei Matematice“, remarca Gh. Ţiţeica cu acest prilej.
Cu construcţia Casei, perioada „nomadă“ a Societăţii şi, implicit, a Gazetei, ia sfârşit. La noua adresă vin plicurile cu articole şi probleme din toată ţara, se înjghebează o frumoasă bibliotecă matematică, se ţin şedinţele bilunare ale redacţiei. Dar vremurile vor aduce alte – nedorite – schimbări. În 1950, Statul (de atunci) a preluat în mod abuziv, cu violenţă chiar, acest imobil, fără nici o formalitate. După 1990, etajul I a fost vândut unor persoane particulare.
„Gazeta Matematică”după 1990
Imediat după 1990, tirajul scade vertiginos, tipărirea şi difuzarea se fac cu tot mai mare dificultate. În cel de-al 110-lea an al apariţiei sale, „Gazeta Matematică” Seria B se tipăreşte în 8000 de exemplare, iar Seria A în 700 de exemplare. Un loc aparte în această perioadă a fost sărbătoarea centenarului revistei. Programul jubiliar Centenarul „Gazetei Matematice” s-a desfăşurat pe tot parcursul anului 1994-1995. A fost realizat numărul jubiliar al „Gazetei Matematice” (nr. 9/sept. 1995), au fost tipărite: Afişul jubiliar, Diploma jubiliară, Timbrul jubiliar şi 6 întreguri poştale. Mai amintim Medalia jubiliară, insigna şi ştampila jubiliară. A avut loc o sesiune de comunicări ştiinţifico-metodice, iar la Palatul Parlamentului a fost ţinută Adunarea jubiliară, cu participarea a peste 200 de membri S.S.M. din toate zonele ţării.
Autor:Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
http://www.gazetamatematica.net/?q=node/26
