Sovietizarea României nu s-a făcut fără opoziţia populaţiei. Cei mai activi au fost ţăranii care până spre sfârşitul anilor ’50 s-au opus în diferite forme: de la refuzul individual de a plăti cotele către stat sau de a accepta colectivizarea, până la rezistenţa grupurilor înarmate, ascunse în munţi în aproape toate zonele din ţară. Aceste grupuri erau conduse de foşti militari, erau restrânse numeric (15-30 de oameni), nu aveau o coordonare şi nici vreun lider naţional. Membrii lor nu aveau o anume culoare politică, proveneau din foşti legionari, ţărănişti, liberali sau oameni care „nu făcuseră politică” niciodată.
Profesorul Ion Purcelean era născut în comuna Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie de ţărani cu tradiţii în partidul lui Iuliu Maniu. I s-a părut firesc să se înscrie, încă din anii de liceu de la Năsăud (1946), în organizaţia de tineret a Partidului Naţional-Ţărănesc, deşi activitatea acestuia era tot mai dificilă, în condiţiile consolidării puterii comuniste. Mulţi dintre adepţii lui Maniu s-au alăturat Ligii Naţional Creştine, cea mai puternică organizaţie anticomunistă din Năsăud, condusă de căpitanul Leonida Bodiu şi oamenii săi de încredere, Ioan Burdeţ din Rebrişoara şi Dumitru Toader din Rebra. Pentru activitatea lor subversivă, aceştia aveau să fie ucişi de trupele de securitate, la 24 iunie 1949, în Dealul Crucii, la hotarul dintre Rebra şi Rebrişoara. A urmat arestarea celor care avuseseră vreun contact cu cei din Liga Naţional Creştină. Astfel a fost arestat şi Ion Purcelean care îl cunoştea pe consăteanul său mai în vârstă Ioan Burdeţ şi îi reparase la un moment dat aparatul de radio.
„Am făcut aparate de radio ca să asculte Vocea Americii”
„La noi în Rebrişoara a fost o organizaţie a Partidului Naţional Ţărănesc foarte dezvoltată şi trebuie să vă spun că… sigur, preşedintele organizaţiei a fost învăţătorul Pop Macedon. Acesta a organizat pe organizaţii, a participat la alegerile din 1946, eu personal făcând parte din organizaţia Tineretului. Fiindcă din Partidul Naţional Ţărănesc făcea parte şi un elev care era preşedintele Tineretului, cu numele Neguţ Virgil, care între timp o trecut la Partidul Comunist. Şi el era fiul rotarului din comună, i-a înscris pe toţi cei tineri din clasa a şasea, a şaptea, a opta de liceu într-această organizaţie. […] Tata a fost membru din 1925-1926, el a fost membru vechi a Partidului Naţional, a stat de vorbă cu Maniu.
Venea Maniu pe aici, prin Bistriţa?
Mai rar a venit Maniu. A venit la vânătoare de vreo două ori, împreună cu Leonida Pop, cu profesorul Leonida Pop […] rudă cu Iuliu Maniu.
Mai erau şi organizaţii de tineret ale altor partide? Erau şi tineri comunişti?
Păi,…în primul rând, aceste înscrieri s-au făcut într-adevăr în mod camuflat, pentru că atunci, conform regulamentului şcolar, nu avea voie elevul să facă nicio… politică. Politica era, într-adevăr, numai pentru oameni maturi, oameni care au depăşit 20 de ani. Dar era folosit tineretul, folosit de regulă de toată lumea, tineretul credul şi tânăr la cap, fără experienţă în diferite acţiuni, de către aceşti conducători de partide, fie naţional-ţărănişti, fie Partidul Comunist, c-atuncea era Frontul Plugarilor, în frunte cu Petru Groza, care, într-adevăr, a organizat alegerile ….
Dumneavoastră, ca tineri în organizaţia de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc ce acţiuni aveaţi?
Păi, acţiunile… prima dată a fost că am făcut aparate de radio la vreo şase-şapte oameni din sat, ca să asculte Vocea Americii care transmitea prin Salonic, pe undă medie, şi se recepţiona foarte bine în sat… şi ascultam. […] Foarte bine se prindea România, însă la posturile româneşti nu era altceva decât propagandă comunistă. Era, într-adevăr, muzică populară dată pentru ţărani care se difuza şi la difuzoare […] şi arătau cum muncitorii îşi fac normele, cum acţionează, cum fac…
Erau şi tineri liberali în liceu?
Drept să spun, tineri liberali nu prea au fost în Liceul George Coşbuc din Năsăud, pentru că influenţa a fost a lui Pop, Leonida Pop, care a fost profesor de educaţie fizică la această şcoală. Şi cei de la Valea Bârgăului şi Valea Someşului au fost naţional-ţărănişti. Şi legionari au fost înainte de ‘38, până când a venit Carol şi a desfiinţat partidul legionar. Partidul Liberal mai puţin a fost, aşa… poate or fi fost subersivi, pe undeva organizaţi, dar la alegeri în general a ieşit Partidul Naţional Ţărănist, lucru care se poate dovedi cu actele, numai că a fost invers declarat.”
„Unii să lipească, alţii să rupă…”
„Aţi făcut manifeste, aţi făcut aparate de radio. Şi altceva?… Participaţi la şedinţe?
La şedinţe eu n-am participat aşa, efectiv, decât o singură dată, la o şedinţă, înainte de alegeri cu o seară sau cu două… […]
Manifestele le-aţi făcut aşa, din proprie iniţiativă sau …?
Nu, la propunerea lui tata.
Dar nu a şefilor dumneavoastră din organizaţia de tineret…
Ei nu au cerut aşa, să zicem… fiecare trebuia să contribuim cu ceva, unii să lipească, alţii să rupă manifestele puse de Frontul Plugarului, alţii să scrie lozinci, noaptea, pe garduri. La organizarea dinainte de alegeri cu o săptămână, s-a făcut o şedinţă de către aceştia în Rebrişoara şi unde s-a pus fiecăruia [întrebarea] <Tu, mă, ce faci?… Tu ce faci?> şi eu am spus: <Domnule, eu vă fac manifestele, nu mă duc noaptea…>, că eu stăteam în afara satului. Ei, şi-am făcut aceste lucruri, le-am dat lor, care au împrăştiat… sătenii. Deci, erau tineri care au terminat armata, alţii care să plece în armată. […]
De ce aţi fost arestat?
În primul rând, am fost arestat că aş fi făcut aparat de radio, de radiotransmisie, la Leonida Bodiu. Am fost învinuit c-am mers şi-am reparat aparatul lui Burdeţ, ceea ce, sigur… am fost acolo, am recunoscut acest lucru că nu puteam [să neg].”
Badea Ion Burdeţ
„Eu locuiam în Năsăud, în ‘49 a fost asta, da, în ‘49, prin ianuarie. I-am spus lu’ mama: <Mă duc până la badea Ion Burdeţ, că m-o rugat să mă duc să văd ce are aparatul de radio>. Ş-atunci am venit acasă, mi-am luat ceva scule, nişte şurubelniţe, ce-aveam şi m-am dus cu el.
Şi profesorul Mihadaş – care era scos afară din învăţământ şi făcea la Năsăud, acolo în Rebrişoara, pe conducătorul unei firme care alimenta cu lemne Constanţa – era la noi în casă, venea ca să mai stea de vorbă, mai mânca şi eu învăţam de la el şi nu ştiu ce. Şi-atuncea spune: <Vin şi eu cu tine, că n-am ţigări>, <Bun!> – şi-am mers amândoi. Pe el l-am lăsat în crâşmă să-şi cumpere ţigări şi eu m-am dus direct. Cum m-a văzut badea Ion: <Hai încoace!> Am mers, a luat lampa din cui de unde era, deasupra mesei şi o venit cu ea la aparatul de radio, să văd ce are aparatul de radio. Şi aparatul de radio avea defect, arsă o lampă. […] Şi-atuncea el a înjurat pe acel Mihalca care era aici în Bistriţa şi care îi repara aparatul de radio. […] Acest Mihalca era una cu Securitatea!”
[Interviu de Mariana Conovici, 2000]
