Se instituie temporar restricții de circulație pe Pasajul Drajna!

Luni, 18.09.2023, începând cu ora 18:00, se vor institui restricții de circulație pe pasajul denivelat superior pe DN21 (km 105+500), Pasajul Drajna, în vederea executării unor lucrări de remediere la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilatație.

 Restricțiile constau în închiderea sensului de deplasare Slobozia – Călărași, pe sectorul cuprins între km 105+300 și km 105+800, traficul desfășurându-se deviat, în ambele direcții, pe benzile destinate sensului Călărași – Slobozia.

 După finalizarea lucrărilor de remediere pe acest sens de circulație se va trece la devierea traficului pe celălalt sens, în aceleași condiții.

 Intervenția este realizată în cadrul perioadei de garanție și va fi executată pe cheltuiala antreprenorului.

 Amintim că perioada de garanție a lucrărilor este de 60 de luni.

 Pasajul de la Drajna contribuie la creșterea vitezei de tranzitare prin eliminarea timpiilor pierduți la barieră și prin creșterea siguranței rutiere ca urmare a eliminării traversării la nivel a căii ferate.