Culele din Brabova și Cernătești, care vor fi introduse în patrimoniul UNESCO, pot fi vizitate de public

Cula Cernatestilor din comuna Cernatesti jud Dolj, monument de importanta nationala a fost restaurata si consolidata prin Programul Opera?ional Regional 2014 – 2020 , la evenimentul de inaugurare participa Primarul Lia Olguta Vasilescu , Presedintele C.J. Cosmin Vasile, Prefectul judetului Dan Diaconu ambasadorul Serbiei la Bucuresti Stefan Tomasevic , Ministrul Adrian Caciu si alte oficialitati ale judetului vineri 15 septembrie 2023 / Badea Remus Nicolae (C) foto

Realizator: Mihai Udroiu – Două clădiri din judeţul Dolj, care vor fi introduse în patrimoniul UNESCO, pot fi vizitate de public, după ce au fost reabilitate cu fonduri europene. Este vorba despre culele din Brabova şi Cernăteşti, ne-a transmis corespondentul RRA Florin Firu. Culele renovate au fost inaugurate în prezența președintelui Consiliului Județean, Cosmin Vasile.
Cosmin Vasile: Sunt ultimele cule rămase în picioare în zona colinară a Olteniei. Sunt două locuințe, așa cum erau odinioară, ale boierilor de aici, cu specificul lor, cu zonă de gospodărie – la parter, cu zonă de locuit – la etaj, cu zonele în care aveau creneluri și locuri pe unde să poată scoate arma.
Realizator: Cula de la Cernătești este cea mai veche culă din România, construită pe vremea lui Mircea cel Bătrân, apoi restaurată și reabilitată în timpul lui Mihai Viteazul. Administrația doljeană va continua proiectele pentru valorificarea patrimoniului tradițional, cu reabilitarea Conacului Generalului Săulescu din Cernătești, iar în zona satului Raznic se va construi primul muzeu al satului din județ – Muzeul Băniei Rurale – ne-a mai informat Florin Firu. /RADOR RADIO ROMÂNIA//geftene/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (17 septembrie)