Moțiunea simplă împotriva ministrului sănătății urmează să fie dezbătută

Moțiunea simplă împotriva ministrului sănătății va fi dezbătută astăzi, urmând să fie supusă la vot miercuri, în plenul Camerei Deputaților. Inițiatorii demersului, parlamentarii USR și ai formațiunii Forța Dreptei i-au reproșat lui Alexandru Rafila modul în care a gestionat reformele și investițiile prevăzute în PNRR pentru domeniul sănătății, aceștia au mai afirmat că ministrul ar mai fi responsabil, printre altele, și de întârzierea normelor de aplicare a Planului Național de Combatere a Cancerului.
Deputatul USR Adrian Wiener a declarat: Nu avem circuitul pacientului oncologic în România, nu avem prevenție, nu avem depistare precoce, în schimb avem crize ale medicamentelor, ale citostaticelor, avem oameni care își cumpără morfină, avem cea mai mică supraviețuire a pacientului cu cancer din România.
Realizator: În replică, ministrul Alexandru Rafila a respins acuzațiile și a calificat demersul opoziției drept unul demagogic./RADOR RADIO ROMÂNIA/ctuluc