Peste 400 de mașini grele au blocat un nodul rutier și intersecția Sliven-Iambol

Peste 400 de maşini grele au blocat nodul rutier „Petolatchka” și intersecţia Sliven – Iambol. 400 de mașini blochează șoseaua Sofia-Burgas, alte 40 sunt pe drumul dintre Sliven și Iambol. Drumurile vor rămâne închise până în această seară, a declarat pentru Agenţia Focus, Gheorghi Radev, vicepreședintele Uniunii Naționale a Producătorilor de Cereale și președintele Sindicatului agricol „Hadji Dimităr” din Bulgaria.
Potrivit lui Radev, protestele se desfăşoară pașnic, iar sindicaliştii se bucură de înțelegere și sprijin din partea trecătorilor. Momentan nu este aglomerație de autoturisme, este permisă trecerea mașinilor de urgență și de pompieri, precum şi a altor maşini cu regim special. Pe lângă producătorii de cereale, producătorii de fructe și legume, precum și apicultorii, participă la blocajul de astăzi. Solicitările lor sunt legate de prelungirea interdicției pentru importul de cereale ucrainene și pentru a primi finanțare suplimentară de la stat.
Insulta adusă întregii industrie de către prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov, care i-a numit „terorişti”, a contribuit de asemenea la organizarea protestului de către fermieri. (www.focus-news.net – 18 septembrie)/pmirela/dstanesc