Papa Francisc a sosit la Marsilia, unde sâmbătă se va întâlni cu Emmanuel Macron

Papa Francisc a sosit vineri la Marsilia pentru evenimentul „Întâlniri mediteraneene”, la care participă episcopi din 30 de țări diferite, administratori locali și tineri, care se va concentra asupra crizei migratorii și umanitare, pe care o traversează regiunea: „Marea Mediterană ca mare care unește și nu desparte, ca teatru de unire între religii și popoare diferite”, este tema celor două zile de discuții.
Prim-ministrul francez Élisabeth Borne l-a întâmpinat pe Papa Francisc vineri, la ora 16:00, pe aeroportul orașului francez. Suveranul Pontif va merge mai întâi la Bazilica Notre-Dame de la Garde pentru Rugăciunea mariană cu clerul diecezan, la ora 17:00, iar apoi va vizita Memorialul marinarilor și migranților, care au murit pe mare, unde va fi un moment de rugăciune. La sfârșitul zilei, Suveranul Pontif va merge la Arhiepiscopie. Sâmbătă, va participa la sesiunea finală a întâlnirii, apoi va avea loc o conversație cu președintele Emmanuel Macron, care va participa și la slujba de pe Stadionul Velodrome, care poate găzdui 67.000 de persoane, ultima întâlnire publică a Sfântului Părinte. Deoarece locurile din tribune s-au epuizat rapid, au fost instalate ecrane gigantice în exterior, pentru locuitorii din Marsilia care nu vor putea intra pe stadion. Aceasta este prima Liturghie celebrată pe pământul francez de către papa argentinian de la începutul pontificatului său, în urmă cu 10 ani. La final va pleca spre Roma.
Este a 44-a călătorie apostolică pentru Pontif. Ultima vizită a unui Papă la Marsilia datează din 1533, anul în care Papa Clement al VII-lea, născut Iulius de Medici, a sosit pentru nunta fiului Regelui Francisc I, viitorul Rege Henric al II-lea, cu nepoata sa, Caterina de Medici.
A fost pus în funcțiune un dispozitiv de securitate excepțional, „cel mai important din istoria orașului”, a anunțat prefectul de poliție, Frédérique Camilleri. Potrivit presei locale, pentru a asigura buna desfășurare a vizitei Pontifului, au fost mobilizați peste 6.000 de agenți, printre care jandarmi, polițiști și agenți de securitate privată./oavram/atataru

(www.rainews.it – 22 septembrie 2023)