Premierul Marcel Ciolacu merge la Deva, pentru a discuta perspectivele Complexului Energetic Hunedoara, care se va reorganiza

Premierul Marcel Ciolacu merge astăzi la Deva, unde se va întâlni cu liderii sindicali de la Complexul Energetic Hunedoara. Prim-ministrul vrea să-i asigure pe angajaţii Complexului că îşi vor primi salariile la timp, în pofida situaţiei dificile în care se află compania.

Executivul ar urma să acorde, la începutul săptămânii viitoare, un sprijin financiar pentru Complexul Energetic care a ajuns să aibă cheltuieli de producţie mai mari decât veniturile, pe fondul scăderii preţurilor la energia electrică. Cu detalii în direct corespondentul RRA, Ilie Pintea. Bună dimineaţa, Ilie!

Reporter: Bună dimineața! Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește astăzi, la Deva, cu președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, pentru a discuta perspectivele Complexului Energetic Hunedoara, care se va reorganiza în foarte scurt timp.

Astfel, Ministerul Energiei va aloca peste 115 milioane de lei pentru constituirea Complexului Energetic Valea Jiului, format din patru exploatări miniere, Termocentrala Paroșeni și o unitate de prestări servicii, alte 300 de milioane de lei pentru noul complex urmând să fie alocate la rectificarea de buget. Toți cei aproape 2.000 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara vor fi preluați de noua companie, iar în acest context au apărut și îngrijorările minerilor în ceea ce privește întârzierea plății salariilor, din cauza procedurilor specifice, iar întâlnirea de astăzi are rolul de a explica tot acest proces care, potrivit primului ministru, nu va duce la neplata drepturilor salariale.

Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență în 2019 pentru datorii ce cumulează un miliard și jumătate de euro. Iar anul trecut, Termocentrala Mintia, parte a societății, a fost vândută unui investitor iranian cu 91 de milioane de euro. Complexul nou înființat intenționează să atragă investitori și pentru a dezvolta capacități de producție a energiei verzi, pentru a dezvolta un mix energetic cât mai puţin poluant./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 29 septembrie