Parlamentarii vor să impună restricții cu privire la jocurile de noroc

Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Restricții cu privire la jocurile de noroc vor să impună și parlamentarii. Un proiect de lege referitor la amplasarea sălilor de jocuri de noroc în afara orașelor se află pe agenda Camerei Deputaților, ca for decizional. De asemenea, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, este așteptat să prezinte măsurile de combatere a traficului ilegal de droguri.
Reporter: Iulia Gherman – Dezbateri asupra măsurilor legislative avute în vedere pentru combaterea consumului și traficului de droguri sunt programate săptămâna aceasta în ambele camere ale legislativului. Mâine după-amiază, la Camera Deputaților, este așteptat ministrul de interne, Cătălin Predoiu, invitat de USR la Ora Guvernului pentru a prezenta strategia MAI pe această temă. Și în atenția Senatului ca, prim for sesizat se află mai multe inițiative legislative din domeniul limitării consumului ilegal de droguri. Prin măsurile propuse se dorește, între altele, extinderea listei circumstanțelor agravante, prin includerea, de exemplu, și a faptelor în care sunt implicați minori sau persoane bolnave psihic. De asemenea, se interzice amânarea aplicării pedepsei pentru cei condamnați definitiv în cazul conducerii fără permis, sub influența alcoolului ori altor substanțe cu efecte psihoactive. Pe agenda parlamentului se află și proiecte de lege care impun restricții în industria jocurilor de noroc. Se așteaptă, astfel, un raport în comisiile Camerei Deputaților, ca for decizional, pentru propunerea ca spațiile dedicate acestor jocuri să fie amplasate în afara orașelor, iar amenzile pentru permiterea accesului minorilor să crească la 200.000 de lei./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (2 octombrie)