Revista presei internaționale – 2 octombrie

„Slovacia, la un pas de a cădea în tabăra pro-rusă”, titrează Le Monde la o zi după alegerile legislative din Slovacia, câștigate de partidul național-populist Smer al fostului premier Robert Fico. Le Monde reamintește că acesta a condus întreaga campanie promițând că va alinia politica externă a acestei țări central-europene de 5,5 milioane de oameni cu cea a Ungariei vecine. Deși vorbește despre „respingerea ajutorului militar acordat Ucrainei” și despre „sancțiunile care rănesc Europa mai mult decât Rusia” sau despre „normalizarea relațiilor” cu Moscova, Fico neagă că ar fi „pro-rus”, dând asigurări că dorește ca țara sa să rămână membră a Uniunii Europene și a NATO. Principalul cotidian francez subliniază că Bratislava este cu siguranță un vecin al Ucrainei și un aliat NATO de o importanță mai mică în comparație cu Polonia și România, dar prin schimbarea orientării politice, Slovacia ar putea permite Ungariei să iasă din izolarea sa în cadrul grupului de la Visegrad (care include și Cehia și Polonia) și astfel să unească două state pentru a urma o politică de veto anti-Kiev la masa Consiliului European.
Washington Post reamintește că politica partidului câștigător combină ideologia socială de extremă stângă cu naționalismul și pozițiile conservatoare asociate cu dreapta radicală. „Smer plutește pe valul care a adus la putere populiști în întreaga Europă – de la Germania și Austria până în Finlanda, valorificând scepticismul față de război și criza costului tot mai ridicat al vieții. Smer a beneficiat de nemulțumirea față de guvernul anterior al lui Eduard Heger, a cărui coaliție a fost afectată de lupte interioare și a fost răsturnată printr-un vot de cenzură în decembrie. După Le Monde, analiza publicată pe aceeași temă din Washington Post conchide că revenirea la putere a lui Robert Fico „ar putea rupe o verigă cheie în alianța militară occidentală care sprijină Ucraina”.
La Stampa subliniază faptul că misiunea de a forma un guvern la Bratislava nu va fi simplă. Partidul Smer, cu ale sale 23 de procente, va fi obligat să caute aliați, singura certitudine fiind Partidul Naționalist Slovac, care a obţinut 5,68%. Un alt posibil aliat ar putea fi ocupantul locului 3, partidul HLAS, care s-a despărțit de SMER în 2020, și care nu și-a anunțat încă opțiunile privind viitoarele alianțe, mai citim în La Stampa.

După alegerile din Slovacia, presa internațională își concentrează atenția asupra Poloniei, care va avea la rândul său alegeri la jumătatea lunii octombrie. Duminică, la Varșovia, o manifestație împotriva guvernului a strâns aproximativ un milion de persoane în stradă – cea mai mare demonstrație din istoria Varșoviei”, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, citat de Le Monde. Liderul blocului Platformei Civice, Donald Tusk, organizatorii mitingului, a anunțat că aceasta este „cea mai mare demonstrație politică din istoria Poloniei” și „cea mai mare adunare politică din lume de astăzi”.
„Noi suntem Polonia!” a scandat Tusk la finalul acestei demonstrații, numită „Marșul unui milion de inimi”. Cotidianul central francez reamintește că, în ciuda numeroaselor conflicte cu UE și a acuzațiilor de subminare a statului de drept, partidul naționalist populist al lui Kaczynski menține un avans confortabil în sondaje, cu aproximativ 35% din intențiile de vot. Pe locul doi se află coaliția lui Donald Tusk, susținută de 27% dintre alegători, potrivit aceleiași publicații.

La Ankara a avut loc un atac terorist în apropierea Parlamentului în dimineața zilei de duminică, după cum aflam din ziarul turc Hurriyet. Unul dintre atacatori a detonat un dispozitiv exploziv, pierzându-și viața, iar al doilea terorist a fost neutralizat. Totodată, doi polițiști au fost răniți, potrivit ministrului turc de interne, Ali Yerlikaya. Partidul Muncitorilor din Kurdistan, un grup armat considerat terorist de Turcia și țările occidentale, a revendicat atacul, care a avut loc cu câteva ore înainte de deschiderea noii sesiuni parlamentare care ar trebui să valideze intrarea Suediei în NATO, adaugă Hurriyet.

Răsfoim o altă publicație franceză, Liberation, care scrie despre o tragedie care a lovit Spania – cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața în incendiul produs într-o discotecă la Murcia, în sud-estul țării. Potrivit fotografiilor făcute publice de serviciile de urgență, este vorba de clubul de noapte Teatre, numit și Fonda Milagros, a cărui fațadă a fost devorată de flăcări. Primarul din Murcia, José Ballesta, a declarat trei zile de doliu în memoria victimelor. Fără îndoială, punctează publicația barceloneză La Vanguardia, este nevoie de o anchetă privind cauzele incendiului, dar și de o reevaluare a siguranței consumatorilor în localuri de acest tip.

Încheiem revista presei semnalând o analiză publicată în The Guardian privind viitorul ocupant al Casei Albe, după alegerile de anul viitor. Descriind mandatul actualului președinte, cotidianul britanic apreciază că Joe Biden a fost un bun președinte al SUA. Chiar dacă retragerea din Afganistan a fost haotică, el a gestionat bine pandemia de Covid-19 și gestionează destul de bine și războiul din Ucraina. Dar dacă el se va poticni – fizic, mental ori politic – în cursul maratonului extrem de dificil pe care-l reprezintă alegerile prezidențiale americane, permițându-i lui Trump să revină în funcție, acela va fi și singurul lucru pentru care Biden va rămâne în amintire, crede editorialistul britanic. Mulți alegători negri, hispanici și alți non-albi, votanți tradiționali ai democraților, au început să încline spre Trump, vârsta și fragilitatea lui Biden fiind un factor decisiv în această alegere. Tocmai din cauza vârstei lui, i se va acorda o atenție neobișnuită candidatului la vicepreședinție, cu o probabilitate mare de fi nevoit să preia președinția. Or vicepreședinta Kamala Harris cu greu ar putea fi considerată convingătoare în rolul potențial de „conducător al lumii libere”.
Concluzia articolului din Guardian este că, dacă Joe Biden nu va renunța la cursa prezidențială și democrații nu vor găsi un candidat mai tânăr, lumea va trebui să se pregătească pentru președintele american Trump 2.

Ruxandra Lambru, RADOR RADIO ROMANIA