Doi cetățeni turci au fost prinși de DIICOT cu peste 230.000 de pastile de ecstasy

Doi cetăţeni turci au fost prinşi azi de DIICOT, într-o comună din judeţul Argeş, cu peste 230.000 de pastile de ecstasy, cu o valoare de piaţă de aproximativ 4 milioane de euro.

Este cea mai mare captură cu acest drog psihoactiv sintetic ce provoacă dependenţă fizică şi psihică, subliniază DIICOT într-un comunicat. În urma percheziţiei de azi la locuinţa celor doi, au fost descoperite şi ridicate, dintr-o remorcă garată în incinta unei parcări private din judeţul Argeş, 46 de pungi în greutate de aproximativ 2,2 kilograme fiecare cu pastile ecstasy.

Cei doi turci au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi duşi la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile./geftene/lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 octombrie