În 1945, sub primul guvern Petru Groza (6 martie 1945-30 noiembrie 1946), Partidul Naţional Liberal condus de Dinu Brătianu a intrat în opoziţie. Nu a avut ziar, nu a avut dreptul de a organiza manifestaţii şi întruniri publice. Împreună cu Partidul Naţional Ţărănesc aflat în aceeaşi situaţie, PNL şi-a manifestat nemulţumirea faţă de metodele folosite de noua putere. Bătrânii liberali au făcut memorii către guvern şi au organizat analize politice la Centrul de Studii. De exemplu, discuţiile şedinţei din 12 aprilie 1945 au comentat condiţiile armistiţiului, concluzionând că acestea nu puteau fi îndeplinite. În iulie, după o adunare a tineretului liberal în care Dinu Brătianu a ţinut un bilanţ al guvernării Groza, cei 700 de participanţi au mers în Piaţa Palatului şi au manifestat „pentru rege, Brătianu, Maniu şi libertate”. În tot anul 1945 tinerii liberali au organizat manifestaţii de stradă care s-au încheiat cu ciocniri cu autorităţile şi cu echipele lor de şoc formate din activişti comunişti.
Gavril Cipăianu era deja în primii ani de după război economist, director comercial la Uzinele Griviţa până la naţionalizare (1948). Se înscrisese în organizaţia de tineret a PNL în 1936 pe când era student, urmându-şi tatăl, pe Gheorghe Cipăianu, vechi liberal, fost ministru al Agriculturii într-unul dintre guvernele lui Gheorghe Tătărescu (cel din ianuarie-octombrie 1934). Pentru activitatea lor politică aveau să cunoască şi tatăl şi fiul închisorile comuniste.
„Mi-a plăcut politica”
„În 1936 am intrat în Tineretul Naţional Liberal, convins că numai printr-un partid în care libertatea de acţiune, de desfăşurare a activităţii şi de desfăşurare financiară, culturală şi de orice altă natură, [cum este] Partidul Naţional Liberal se putea realiza. Şi aceasta nu datorită faptului că tatăl meu a [fost liberal] înainte de a mă naşte eu. Încă student, am intrat în organizaţia Tineretului Liberal de la Academia Comercială şi în 1936 am fost ales membru al organizaţiei studenţeşti din Academia Comercială, cu nuanţă liberală. Mi-aduc aminte, preşedintele organizaţiei a fost unul dintre cei mai buni elevi ai Academiei Comerciale, un domn, Stratinovici, care era şi el de nuanţă liberală. Dar în 1936 m-am înscris în Tineretul Naţional Liberal condus pe vremea aceea de I. V. Săndulescu, membru marcant al partidului. Şi în Facultatea de Drept am avut profesori de mare valoare, tot liberali: Mircea Djuvara, un filosof desăvârşit, Dumitrescu, Rărincescu şi toţi alţii care erau tot liberali…
Mi-a plăcut politica. În anul 1933 [de fapt 1934], pe când audiam cursul de asigurări sociale al lui D. R. Ioaniţescu, s-a făcut frecvenţa. Pe atunci, tatăl meu era ministrul Agriculturii. Răposatul profesor D. R. Ioaniţescu m-a întrebat ce caut eu la cursuri, <când tatăl dumitale este ministru?> Răspunsul meu a fost: <Întâi studiile şi-apoi politica!>
N-am făcut politică activă, nu m-am prevalat de situaţia pe care o aveam de la părinţi, dar am luat parte la toate manifestările liberale şi mai ales la acelea de la 1944, încrâncenate de luptele sociale şi ideologice care se desfăşurau în ţara noastră, datorită împrejurărilor cunoscute de toată lumea. Comunismul intrase în ţara noastră şi noi, cu piepturile goale, în luptă cu cei înarmaţi… Vroiam să nu se întâmple ce s-a întâmplat! N-am reuşit şi-am îndurat 50 de ani de oprelişte, de surghiun, de puşcării şi de toate lipsurile pe care puteam să le avem înainte.”
„Tineretul Liberal a acţionat cel mai puternic”
„În ’45, s-au întâmplat revoltele… sau ciocnirile între studenţimea românească de toate nuanţele [şi comunişti] […] Adică, noi am fost organizaţia care a propulsat toată această [agitaţie de stradă], ţărăniştii au fost cu noi, dar în umbra noastră, pentru că ei s-au afiliat, într-adevăr, într-o măsură mai mică la această acţiune. Noi am venit cu multe forţe, aproape 5-6.000 de studenţi, de oameni care vroiam să… să [facem] se întâmple ceva.
Şi cum v-aţi organizat? Aţi avut înainte şedinţe la partid?
Am avut şedinţă la partid – partidul nostru atuncea avea sediul pe [strada] C. A. Rosetti, în Casa Cantacuzino – şi acolo au fost organizate toate aceste manifestări, şi studenţeşti şi cea a Tineretului Liberal, că de altfel tineretul liberal a acţionat cel mai puternic, mai pozitiv. Şi chiar şi liberalii vârstnici au luat parte…
Mi-aduc aminte că la o manifestaţie foarte frumoasă, de 8 noiembrie, la sediul partidului din C. A. Rosetti a venit Dinu Brătianu, înconjurat de toţi membrii Biroului Permanent, care au insuflat… au îndemnat la această acţiune a tineretului. Şi, pe vremea aceea, preşedintele Tineretului Liberal era Radu Câmpeanu care, într-o poziţie foarte frumoasă, [la manifestaţie,] a fost urcat pe gardul Palatului Regal şi a ţinut un discurs extraordinar de frumos şi de entuziasmant! […] Liberalii bătrâni, mai în vârstă, ne încurajau să acţionăm şi să nu ne lăsăm să fim induşi în erori de comunişti.”
8 noiembrie 1945
„În dimineaţa zilei de 8 noiembrie am auzit că muncitorii de la calea ferată şi muncitorii din unele uzine vor organiza o manifestaţie contra regelui. Pentru a para, pentru a veni contra acestor manifestaţii, noi ne-am hotărât să ne întrunim la sediul partidului. La sediul partidului din C. A. Rosetti ne-am adunat în dimineaţa aceea multă lume, mii de tineri. Ne-am adunat şi am parcurs C. A. Rosetti, Bulevardul Bălcescu, Bulevardul Regina Maria şi până în Calea Victoriei. În Calea Victoriei am luat-o în dreapta, spre Palatul Regal. Tineretul naţional-ţărănist a venit din strada Clemenceau, pe lângă Athènee Palace şi-a intrat direct în Piaţa Palatului. Lumea s-a adunat, era o mulţime de lume pe stradă!… [oameni] care ovaţionau şi care ne încurajau contra măsurilor ăstora de nuanţă comunistă.
De unde aţi ştiut ce voiau să facă muncitorii? Aveaţi contacte cu ei, aveaţi muncitori în partid?
[Aveam] şi muncitori în Tineretul Liberal care au venit şi ne-au spus. De altfel, eu, atunci, în ‘944 eram la Uzinele Griviţa şi oamenii de acolo mi-au spus: <Domnu’…, aveţi grijă, că ia uite ce se preconizează, uitaţi ce vor să facă…> şi-atuncea am comunicat celor în drept şi ne-am organizat. […]
În timpul ăsta, au sosit câteva zeci de maşini cu muncitori, cu beţe, cu lopeţi, cu târnăcoape, cu…
Camioane erau?
Camioane cu muncitori care aveau beţe şi uneltele astea agricole… şi care manifestau zgomotos, cu slogane contra regelui, contra guvernului, [cerând] şi înlăturarea regimului. S-au întâmplat multe accidente, au fost răsturnate camioane, au fost bătăi, unii am luat şi ciomege pe spate… […]
Atuncea se instalase guvernul Groza. Totuşi, tineretul nu accepta această situaţie şi s-au organizat pentru ca să răstoarne guvernul. Bineînţeles că ei aveau şi puterea şi poliţia care începuse să activeze de partea lor şi ăştia au acţionat mai puternic asupra noastră. Pe lângă muncitori, pe lângă… camioanele care treceau peste noi, aşa, fără nicio jenă.
Deci eraţi acolo când s-au făcut arestările…
Da, sigur, dar eu am scăpat, deşi eram printre fruntaşi, dar am scăpat fiindcă m-am ascuns după statuia regelui Carol I. Şi-acolo… […] m-am salvat, în felul ăsta. Şi pe urmă, bineînţeles, alungaţi de poliţişti şi de <organele puterii> am plecat spre casă.
După manifestaţiile de la 8 noiembrie activitatea mea politică a fost mai redusă, datorită angajării mele în mare măsură în activitatea administrativă şi economică a fabricii. Am participat alături de tatăl meu, cu ramura Dinu Brătianu… pentru că, pe atunci, Guţă Tătărescu şi-a făcut o altă ramură care s-a afiliat comuniştilor şi a făcut parte din guvernul lui Groza până în ‘946. Activitatea lui Dinu Brătianu a fost mai… opacă decât ar fi trebuit, datorită faptului că n-a vrut să se implice într-o măsură mai mare contra comunismului, contra guvernului comunist. Pentru că orice acţiune, orice manifestare, după desfiinţarea partidelor, era egală cu arestarea. Şi-aşa, după desfiinţarea partidelor toate vârfurile politice au fost arestate. Şi-atunci [partidul] n-a mai făcut politică, datorită faptului că… îi era teamă de necunoscut, de tot ceea ce se poate întâmpla.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1998]
