Surse guvernamentale au informat că 240 de români au cerut ajutorul autorităților noastre pentru a părăsi Gaza

Statele Unite, Israelul și Egiptul ar fi convenit asupra unei încetări a focului în sudul Fâșiei Gaza, pentru a coincide cu redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Rafah, relatează Reuters, citând două surse de securitate egiptene. Acestea au declarat că punctul de la Rafah va fi deschis pentru câteva ore, atât cât să permită plecarea refugiaților și trecerea spre Gaza a ajutorului umanitar. Totuși, situația de la frontiera dintre Gaza și Egipt rămâne neclară, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a dorit să facă declarații oficiale. Nici responsabilii din cadrul mișcării Hamas, care guvernează Gaza, nu au confirmat un eventual armistițiu umanitar. La București, surse guvernamentale au informat că 240 de români au cerut ajutorul autorităților noastre pentru a părăsi Gaza, iar guvernul negociază cu Egiptul și va asigura logistica necesară. Marea parte dintre aceștia se află în apropierea punctului de trecere de la Rafah, la granița cu Egiptul./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 octombrie)