MAE lansează Forumul de consultare publică în vederea pregătirii şi exercitării preşedinţiei României la Consiliul UE

Ministerul Afacerilor Externe lansează, astăzi, Forumul de consultare publică, comunicare şi dezbateri în vederea pregătirii şi exercitării preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, în 2019. Este vorba despre o structură care are ca principală misiune crearea unui cadru formal pentru dezbaterile publice pe tema viitoarei preşedinţii a Consiliului. La evenimentul organizat în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară vor participa atât membrii delegaţiilor naţionale la organele consultative ale Uniunii Europene, precum şi Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul European al Regiunilor, cât şi reprezentanţi ai organizaţiilor patronale, sindicale, academice, profesionale şi ai societăţii civile, ne-a transmis redactorul RRA Carmen Gavrilă./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie