Calendarul evenimentelor, 19 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

 – Camera Deputaților

* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

* Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) şi Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Parlamentul României vor organiza, începând cu ora 11:00, la Palatul Parlamentului, o dezbatere cu titlul „Statul de drept înseamnă nicio condamnare fără probe”. Pornind de la recentul raport al FACIAS, care abordează din perspectiva teoretică şi practică abuzurile din sistemul judiciar din ultimul deceniu – abuzuri confirmate de instanţele de judecată -, evenimentul va crea un cadru de dialog pentru elaborarea unui set de propuneri legislative necesare pentru ca acest tip de abuzuri să nu mai aibă loc. Se are în vedere îmbunătăţirea normelor de procedură în ceea ce priveşte standardul de probă, un element fundamental pentru un act de justiţie corect şi echitabil într-un stat de drept. Propunerile şi concluziile expuse în cadrul dezbaterii vor fi valorificate în volumul pe care FACIAS îl va edita, urmare a evenimentului

– Ministere

* Mircea FECHET, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor va vorbi în deschiderea evenimentului „Forumul de management și reciclare a deșeurilor”, ediția a III-a, eveniment ce va avea loc joi, 19 octombrie, ora 9:30, în Aula Carol I, etajul 2, Palatul CCIB – Str. Ion Ghica, nr. 4, Sector 3, în organizarea Revistei Club Antreprenor

– Apărare

* Mediaş: În cadrul ediției de anul acesta a „Zilei Armatei României în Şcoli”, un proiect derulat la nivel naţional sub egida Ministerului Apărării, în municipiul Mediaş, activitatea se va desfăşura în data de 19 octombrie, în Piaţa Corneliu Coposu, în intervalul orar 12:00 – 14:00, şi va fi organizată de Centrul Militar Zonal Sibiu şi Comenduirea Garnizoanei Sibiu, în colaborare cu Primăria Municipiului Mediaş. Evenimentul are ca scop promovarea carierei militare în rândul tinerilor şi familiarizarea publicului cu tehnica şi activităţile specifice derulate de Unităţile Militare ale Garnizoanei Sibiu şi se adresează, în special, elevilor din unităţile de învăţământ medieşene. În acest sens, echipe multiple formate din studenţi ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi cadre militare aparţinând U.M. 01512, U.M. 02554, U.M. 01606, U.M. 01612, U.M. 01434, U.M. 01557, U.M. 02310, U.M. 02460 vor prezenta semnificaţia Zilei Armatei României, misiunea instituţiei militare, tipuri de armament din dotarea armatei, dar şi autospeciale utilizate de aceste instituţii

– Interne

* Focşani: Conferinţă de presă cu tema „Misiunile şi rezultatele obţinute de jandarmii vrânceni în perioada ianuarie – septembrie 2023”, susţinută de inspectorul şef al IJJ Vrancea, colonel Adrian Babiş – ora 14:00, la sediul instituţiei

– Partide

* Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) va găzdui evenimentul „Agenda Rozmarin – Femeia, Nucleu de Aur”, ce are ca scop iniţierea unor dezbateri şi discuţii cu privire la rolul femeii în societatea românească şi îşi propune să ofere un cadru de analiză şi explorare a temelor relevante pentru femeile din România. Evenimentul va avea loc de la ora 14:00, la sediul CCIR, sala Aurel Ghibuţiu, situată pe Bulevardul Octavian Goga, nr. 2. La dezbateri va participa şi preşedintele AUR, George Simion, iar evenimentul va fi moderat de către Ramona Ioana Bruynseels, preşedintele organizaţiei de femei AUR

*  Conferinţe de presă:

  • Alianţa pentru Unirea Românilor Bistriţa-Năsăud – ora 10:00, în Str. Dornei, nr. 32
  • Alianţa pentru Unirea Românilor Satu Mare – ora 11:00
  • deputatul USR Adrian Giurgiu, la Târgu Mureş – ora 12:00, în Str. Aurel Filimon, nr. 2

– Organizații internaționale

* Personalități marcante ale lumii euroatlantice din politică, economie sau mediul academic, precum și lideri inovatori din cercetare, media și tehnologie se reunesc pe 19 octombrie, în cadrul primei Conferințe anuale „Puterea Inovării – Reclădind Încrederea, Imaginăm Viitorul”, organizate de Asociația Proiectul România 2030. Evenimentul este găzduit, începând cu ora 9:30, de Centrul de conferințe „Bucharest World Trade Center”- sala New York. Organizator: Asociația Proiectul România 2030 – New Economy Trust (NET), în parteneriat cu:  Atlantic Council – Freedom and Prosperity Center, Foundation for European Progressive Studies – FEPS,  National Office of Foresight & Strategy – Espana 2050, Cambridge University – Cambridge Industrial Innovation Policy. Din program:

  • ora 10:10 – discurs Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO

– Minorități

* Asociația Cu Alte Cuvinte, în parteneriat cu Asociația Teach for Romania, organizează lansarea „Bare Rroma”, o serie de patru cărți ilustrate despre eroi și eroine rome din lumea actuală, dedicată copiilor din ciclul primar și de grădiniță. Lansarea cărților va avea loc în București în 19 octombrie, la Școala Gimnazială nr 136 (Strada Prelungirea Ferentari, Nr 74A, sector5, împreună cu rezultatele sondajului „Mărturii de la catedră: Eroii romi în viața copiilor“, care măsoară nivelul de discriminare pe mai multe criterii, respectiv de incluziune în școlile cele mai dezavantajate din România. 4300 din aceste cărți în ediție bilingvă (română – romani) vor fi distribuite, în cursul lunii octombrie, în școli, biblioteci și centre comunitare din țară

– Justiţie

* Şedinţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 12:30

– Administraţie

* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de prefectul Bogdan Cojocaru şi de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, Adrian George Popa, cu privire la stadiul Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi – ora 10:00, în Sala Verde a Instituţiei Prefectului – Judeţul Iaşi

* Conferinţă de presă de Consiliul Judeţean Harghita – ora 12:30, în sala 19 a CJ Harghita

– Social

* Eveniment de lansare a studiului „Accesul și integrarea copiilor refugiaților ucraineni în sistemul de educație românesc” – ora 10:00, la Salonul Albastru din incinta Hotel Casa Capșa, str. Edgar Quinet nr. 1. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Help to help Ukraine” implementat de FONPC – realizat cu sprijinul CARE, prin programul coordonat și implementat la nivel național de Fundația SERA România cu sprijinul FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil)

* Botoşani: Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani va pune în scenă, în premieră pentru regiunea Moldovei, un spectacol pentru persoanele cu deficienţe senzoriale. Spectacolul „Cerere în căsătorie”, un spectacol în regia lui Mihai Donţu, avându-i în distribuţie pe Silvia Răileanu, Cezar Amitroaei şi Radu Dragoş, se va juca de la ora 17:00, în sala Cinema Unirea

– Economic

* Baby Boom Show, târg pentru copii şi viitoare mămici, ediţia de toamnă – la Romexpo (19 – 22 oct.)

* Club Antreprenor organizează Forumul de management şi reciclare a deşeurilor, ediţia a III-a – ora 9:30, la Palatul CCIB, Aula Carol I

* Conferinţă de presă organizată de CITR pentru prezentarea concluziilor celei de-a doua ediţii a studiului „Evoluţia companiilor de impact din economia românească” – ora 10:00, în Str. Gara Herăstrău nr. 4

* A doua ediţie a conferinţei globale dedicate dedicate tehnologiei blockchain, xDay, organizată de Fundaţia MultiversX (19 – 21 oct.) (la Palatul Parlamentului)

* În cadrul „Săptămânii Mondiale a Investitorului” (World Investor Week – WIW) (16-20 oct.), are loc dezbaterea „Cine conduce jocul? Bursa vs. crypto”, la care vor participa Cristian Logofătu, CFO Bittnet Systems, şi George Rotariu, CEO Bitcoin România, discuţia fiind moderată de Paul Maior, preşedintele Invest Club. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti, va avea loc în Aula 1 a Politehnicii în intervalul orar 15:00 – 17:00 şi se adresează studenţilor, elevilor şi altor persoane interesate

* Banca Naţională a României publică Minuta şedinţei Consiliului de administraţie pe probleme de politică monetară din 5 octombrie 2023

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date cu privire la cifra de afaceri în comerţ şi servicii de piaţă prestate în principal populaţiei în august 2023

 – Mediu

* A doua ediţie a Climate Change Summit, eveniment dedicat schimbărilor climatice organizat de Social Innovation Solutions, cu sprijinul BRD Groupe Societe Generale (19 – 20 oct.) – ora 9:30, Opera Naţională Bucureşti

– Medicină, Sănătate

* Dezbaterea „Asigurările complementare, soluţia ca pacientul român să fie pacient european în România”, organizată de DC News Media Group – ora 11:00 – online

* Sibiu: În perioada 19-20 octombrie, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, secţia Muzeul de Istorie Naturală şi compartimentul Muzeul de Istorie a Farmaciei, în colaborare cu Societatea Română de Istoria Farmaciei (S.R.I.F) secţia Sibiu, organizează Conferinţa Internaţională Online „Medicina Integrativă Azi”. Vor fi susţinute lucrări din domenii precum Fitoterapie, Apiterapie, Aromaterapie, Homeopatie, Acupunctură, Ayurveda, Reflexoterapia şi alte terapii alternative utilizate în medicina integrativă actuală. La această manifestare ştiinţifică de amploare, alături de specialişti în medicina integrativă din România, vor participa invitaţi din diverse părţi ale lumii (Algeria, Australia, Brazilia, Canada, Elveţia, India, Pakistan, Ungaria, SUA)

* Sibiu: Prima ediţie a Zilelor Medicale ale Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu va fi organizată în perioada 19-20 octombrie. Manifestarea va include organizarea unei conferinţe ştiinţifice, intitulată „Evoluţia patologiilor pulmonare în contextul actual. Implicaţii intra şi interdisciplinare”, în data de 20 octombrie. De asemenea va fi organizată o conferinţă pentru publicul larg, intitulată „Suntem ceea ce gândim”, susţinută de celebrul profesor doctor, Constantin Dulcan şi prof.dr. Mihaela Stroe. Conferinţa îşi propune să prezinte comunităţii sibiene influenţele pe care gândurile şi emoţiile le au asupra sănătăţii fizice

– Academie

* Academia Română organizează, de la ora 18:00, conferinţa „Omul şi societatea supertehnologizată”, susţinută de acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române şi coordonator al Centrului Naţional pentru Cercetarea Creierului. Evenimentul va avea loc la Sala „Dalles” (Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 18) şi se înscrie în ciclul manifestărilor cu public organizate lunar de Fundaţia Culturală Dalles a Academiei Române. În cadrul conferinţei academicianul Ioan Dumitrache va prezenta unele aspecte privind tehnologia informaţiei, relaţia dintre inteligenţa artificială şi om, colaborarea între oameni şi maşini, între maşini şi maşini, învăţarea automată. Subiectul central îl va constitui o analiză a calităţii vieţii actuale a oamenilor, stimulată de prezenţa robotului ca ajutor al omului, fără a-l pune vreodată în pericol

– Învățământ, Cercetare

* Craiova: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj, cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, şi cu Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, organizează, începând cu ora 17:00, la Sala Studio „Remus Mărgineanu” a Departamentului Arte şi Media a Facultăţii de Litere din Craiova, conferinţa inaugurală a Atelierul Synaxis „Haideţi să nu mai asistăm la teatru!”. Prelegerea va fi susţinută de prof. Univ. Dr. Alexandru Boureanu, Directorul Departamentului Arte şi Media a Facultăţii menţionate şi Managerul general al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Conferinţa consideră întrebări cu valenţe transdisciplinare multiple, pentru a propunere o perspectivă inedită a felului în care cunoaştem şi suntem cunoscuţi. Semnificaţia teatrului poate fi abordată în diferite feluri, dar ea descoperă ceva din spiritualitatea omenească şi din imaginarul colectiv. Astăzi, spaţiul public este dominat de întrebări care par să privească destinul artelor spectacolului, mai precis, supravieţuirea lor în contextul modern. În spatele acestor interogaţii se resimt însă preocupări care privesc antropologia. Atelierul Synaxis, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Irineu Ion Popă, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, se află la cea de a doua ediţie

* Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași organizează, în perioada  19 –  20 octombrie, Congresul Științific Internațional „Life sciences today for tomorrow”. Alături de cadrele didactice, cercetătorii și doctoranzii, atât din Universitatea ieșeană, din alte facultăți similare din București, Cluj-Napoca, Timișoara cât și din facultăți de același profil europene sau de pe alte continente, s-au înscris aproximativ 350 de participanți din România și din străinătate, la cele 13 secțiuni organizate de către Facultățile de Agricultură, Horticultură, Medicină Veterinară și Ingineria Resurselor Animale și Alimentare. Deschiderea oficială va avea loc la ora 10:00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, când Rectorul USV Iași, prof. univ. dr. Gerard Jităreanu va adresa un mesaj invitaților. Detalii pe www.usamviasicongres.ro

– Istorie, Arhive

* CSV-Centrul de studii vizuale prezintă, de la ora 18:00, vernisajul expoziției “Forme de arhivare și comprimare”, în care artiștii Anca Benera & Arnold Estefan, Lia Perjovschi și Cătălin Rulea se apleacă asupra conceptelor de arhivă și compresie în relație cu teoria informației și realitățile cotidiene în continuă transformare. Expoziția este curatoriată de Alec Bălășescu și Cristian Neagoe, beneficiind de consultanță științifică din partea lui Cristian Pomohaci (profesor de statistică la USAMV București) și Cristian Chiriac (arhitect de software). Expoziția poate fi vizitată până în data de 16 noiembrie pe strada Măcelari nr. 1, cu programare prealabilă.

* Sibiu: La Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va avea loc prezentarea volumului „Relații Interetnice în Transilvania. Militaria Mediaevalia în Europa Centrală și de Sud-Est”, V, 2023, avându-i ca editori pe Zeno Karl Pinter, Claudia Urduzia, Anca Nițoi și Răzvan C. Pop – ora 18:00, spațiul American Corner, et. V

– Cultură

* Din programul Muzeului Municipiului București, la Palatul Suțu I.C. Brătianu, nr. 2:

  • ora 15:30 – Atelierul pentru copii „Călător la han”, atelier susținut de Veronica Leca, educator muzeal MMB, în expoziția „Hanurile uitate ale Bucureștilor”
  • ora 18:30 – Conferința de Joi, cu tema „Hanurile Bucureștilor. Comerț. Statut social”, care va fi susținută de Gabriel Constantin, muzeograf, Secția Istorie MMB

* Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul la evenimentul prilejuit de lansarea volumului „Artefacte preistorice din Colecţia Severeanu”, care va avea loc joi, 19 octombrie, ora 17:00, la Muzeul George Severeanu, str. Henri Coandă, nr. 26, Sector 1

* Prof. univ. dr. Nicolae Vasile va susține disertația „Eminescu și Caragiale – relația celor doi titani”, în cadrul Seratelor „Eminescu, jurnalistul”, organizate de UZPR – ora 17:30, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, strada J.L. Calderon nr. 39, Sector 2

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” organizează conferința „Noul Cinema German. Explorarea sinelui și reflecții asupra societății” – ora 18:00. Evenimentul se va desfășura în limba română și va fi transmis online prin intermediul platformei Zoom. Intrarea este liberă. Prezintă: Alina Mușina, redactor și analist cultural

* CSV—Centrul de studii vizuale organizează de la ora 18:00, vernisajul expoziției „Forme de arhivare și comprimare”, în care artiștii Anca Benera & Arnold Estefan, Lia Perjovschi și Cătălin Rulea se apleacă asupra conceptelor de arhivă și compresie în relație cu teoria informației și realitățile cotidiene în continuă transformare. Expoziția este curatoriată de Alec Bălășescu și Cristian Neagoe, beneficiind de consultanță științifică din partea lui Cristian Pomohaci (profesor de statistică la USAMV București) și Cristian Chiriac (arhitect de software). Expoziția poate fi vizitată până pe 16 noiembrie pe strada Măcelari nr. 1, cu programare prealabilă

* Se desfăşoară cea de-a VIII-a ediţie a Zilelor Culturii Sefarde la sediul Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38), în perioada 17-19 octombrie. Din programul zilei:

  • ora 18:00 – Recital de chitară susţinut de artistul Maxim Belciug
  • ora 18:30 – Proiecţia filmului Leona, regia Isaac Cherem, Mexic, 2018, dramă, o poveste de dragoste din Mexico City între o tânără evreică, originară din Siria şi un tânăr neevreu

* Asociația Română de Artă Contemporană în parteneriat cu Proiect 2.0, organizează, începând cu ora 18:00, la Atelierele Malmaison, Calea Plevnei 137C, Camera E12, vernisajul expoziției „Atingeri Ușoare/ O instalație de Alexandru Berceanu”, curatoriată de Anca Poterașu

* Institutul Italian de Cultură din București organizează, la ora 18:30, în Aleea Alexandru 41, vernisajul expoziției de fotografie „Are They Rocks or Clouds?” de Marina Caneve. Expoziția reprezintă un proiect de cercetare interdisciplinară care are la bază ipoteza apariției în Munții Dolomiți a unei ample catastrofe hidrogeologice, precum cea din 1966, în următorii cincizeci de ani. Confruntarea cu spectrul unei catastrofe în viitor, dar nu în perioada imediat următoare, i-a dat Marinei Caneve posibilitatea de a depăși necesitatea de a documenta un eveniment colectiv în momentul apariției acestuia și de a goli tradiționalul imaginar al muntelui de fascinația sa naturală pentru a crea un nou imaginar incert, care să permită explorarea și decodificarea peisajului și de a-l observa din nou din perspectiva vulnerabilității noastre de a trăi în el

* Concertul simfonic susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”. Dirijor: Christian Badea. Solist: Nelson Goerner. În program: George Enescu – Rapsodia română nr. 1, în la major, op. 11, nr. 1, Serghei Rahmaninov -Concertul nr. 3, în re minor, pentru pian orchestră, op. 30, Antonin Dvořák – Simfonia nr. 7, în re minor, op. 70 – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mare (19  și 20 oct.). Printre partenerii media: Radio Romania Muzical

* Teatrul Odeon prezintă joi, 19 şi vineri 20 octombrie, de la ora 19:00, în Sala Majestic, premiera spectacolului „Am avut o Livadă” de Yann Verburgh după „Livada de vişini” de A. P. Cehov, regia Eugen Jebeleanu, scenografia Velica Panduru, muzica Remi Billardon, cu: Niko Becker, Elvira Deatcu, Alina Berzunţeanu, Vlad Bîrzanu, Ionel Mihăilescu, Gabriel Pintilei, Ruxandra Maniu, Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter, Simona Popescu, Ioana Bugarin, Eduard Trifa, Diana Gheorghian.

* Invitatul episodului 277 al mini-Cafenelei critice on-line de la Muzeul Național al Literaturii Române, este poetul, prozatorul, criticul și editorul Mircea V. Ciobanu din Chișinău – ora 19:00, pe situl MNRL. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Printre partenerii media Radio România Cultural

* Asociația ColectivA împreună cu compania franceză Nageurs de Nuit lansează instalația video și platforma online artISt: parcurs. Ideal. evenimentul propune radiografierea pieței de muncă din domeniul artistic printr-o serie de modalități de explorare și documentare a parcursului artistic pe care tinerii absolvenți de teatru din România l-ar putea avea pornind de la studiile universitare necesare activității în domeniul teatral. Proiecția documentarului și lansarea platformei online are loc de la ora 19:00, la Centrul de Teatru Educațional Replika. După vizionarea documentarului, va avea loc o dezbatere despre locul artistului în societate și modele de existență și supraviețuire a artei și a artistului în societatea capitalistă. Moderator: Iulia Popovici

* Bistriţa – Năsăud: La ora 17:00, la Complexul Muzeal Bistrița Năsăud (str. General Grigore Bălan, nr.19), va începe vernisajul Expoziției de artă decorativă „Reflexii în timp”, a artistului sticlar Ioan Tămâian. Prezintă istoricul de artă Vasile Duda. Printre partenerii media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural

* Brașov: Asociația Editorilor din România organizează ediția a VII-a a Salonului Bookfest Brașov – în Aula Universității Transilvania din Brașov (19 – 22 oct.)

* Iaşi: Turneu literar „Pluta Meduzei” ajunge astăzi la Casa FILIT (Piața Unirii) – Scriitori în Centru; Invitați: Franzobel, Ana Merino, Karina Sainz Borgo; Moderator: Ovidiu Mihăiuc – ora 18:00. Printr partenerii media ai Forumului Cultural Austriac (FCA) – Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenţia Rador

* Piteşti: Concursul Internaţional de Muzică pentru copii şi tineri „Golden Tulip” Piteşti 2023, între 19 şi 22 octombrie, pe scena Filarmonicii

* Sibiu: Laboratorul de Restaurare al Muzeului Naţional Brukenthal organizează, în perioada 19 – 20 octombrie, Simpozionul Naţional cu tema „Restaurarea – Conservarea lucrărilor de pictură şi lemn policrom din patrimoniul naţional – o punte între trecut, prezent şi viitor”. Evenimentul se va desfăşura în incinta Casei Albastre, Piaţa Mare nr.5, Sala Multimedia, începând cu ora 11:00

* Sibiu: Vernisajul expoziției „Sunny Day at Hanging Rock” a artistului Dan Voinea, curatori Valentin Trifescu şi Raluca Cobuz – ora 14:00, la Muzeul de Artă Contemporană (str. Tribunei, nr. 6)

* Sinaia: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile. Printre partenerii media: Radio București, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Rador

* Târgviște: Festivalul Naţional de creaţie şi interpretare a romanţei „Crizantema de Aur” 2023 (19 – 21 octombrie). Coproducător al evenimentului, TVR 2 şi TVR Craiova invită publicul melorman să urmărească în direct concertele din istoricul oraş Târgovişte, supranumit „Cetatea Romanţei”, ce vor începe de la ora 18:10

* Timișoara: Turneul Național Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia 2023, susținut de maestrul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo, continuă, pe data de 19 octombrie, la Sala Capitol din Timișoara, de la ora 19:00

* Timișoara: În perioada 16  – 21 octombrie, are loc  Festivalul LittleLIT (ora 11:00) – organizat de Asociația DE BASM la Timișoara, Capitala Culturală Europeană, unde micul șoricel albastru de bibliotecă, mascota LittleLIT, va construi un spațiu magic pentru autori și cărțile acestora, un soi de insulă fermecată unde organizatorii își doresc ca toți cei prezenți – scriitori, actori, librari, copii, părinți și educatori – să se simtă ca fiind parte a unei comunități. Institutul Liszt Centrul Cultural Maghiar București este partener al festivalului. Din program:

■ 19 octombrie

  • ora 11:30 – Lectură performativă la Teatrul pentru copii și tineret Merlin

Lectură din cărțile „Cameleonul Cami pleacă în Tibet” de Luminița Corneanu, Ed. Vlad, și cartea cu Genius, și „Bartók și prințul cioplit din lemn” de Garajszki Margit, Ed. Grafoart. Cu participarea actorilor.

■20 octombrie

  • ora 09:00 – Atelier de lectură și creativitate susținut de Garajszki Margit la Liceul Teoretic „Bartók Béla”, clasele a III-a

■ 21 octombrie

  • ora 10:00 – Masterclass la Casa Artelor, Sala Studio. Scriitoare invitate Victoria Pătrașcu și Garajszki Margit

* Timișoara: Vizitatorii pot admira 40 de ilustrații realizate de Kürti Andrea pentru cartea cu povești intitulată “Marea carte a prințeselor” (Királylányok nagyköve) de Zalán Tibor, apărută în anul 2022 la Editura Cerkabella din Ungaria – ora 17:00, la Centrul Cultural și de Artă al județului Timiș (CECART) Timișoara, Str. E. Ungureanu nr.1

* Timișoara: La ora 18:00, la Casa cu iederă (Bd. Corneliu Coposu, nr. 5), va avea loc vernisajul expoziției de grafică ”Semn. Simbol. Semnificație” a artistei Anca Pașa Deaconu. Pornind de la operele încărcate de semnificații simbolice ale lui Constantin Brâncuși, artista Anca Pașa Deaconu aduce, încă o dată, un omagiu marelui sculptor, resemantizând motive brâncușiene în propriile lucrări de grafică. Istoricul de artă Eduard Andrei este curatorul expoziției. Printre partenerii media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România se numără Radio România Cultural

* Timişoara: Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș va găzdui prima Conferință de la Timișoara, eveniment în cadrul căruia prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, istoic, și scriitorul Mihail Neamțu, vor explora „marile iubiri” alături de public și colegi din mediul universitar. Moderatorul serii va fi conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan, clasicist și om de televiziune – ora 18:30

* Timişoara: Alina Şerban, prima regizoare romă de film şi teatru din România, va prezenta Gala de deschidere „Les Films de Cannes a Timişoara” pe 19 octombrie, iar filmul „Houseekeping for beginners” va fi prezentat în aceeaşi seară de la ora 20:30, la Cinema Victoria. Între 19 şi 22 octombrie, Les Films de Cannes a Timişoara aduce în prim plan cinematografia semnată de femei

* Istiea – Edipsos, Grecia: Se desfăşoară, în Municipiul Istiea – Edipsos din insula Evia Grecia, manifestările prilejuite de proiectul cultural cu titlul „Festivalul Elenismului din Romania” – Ediţia a XXII-a (17-22 oct.). Deschiderea oficială a evenimentului are loc în data de joi, 19 octombrie, ora 18:00. Filarmonica „Paul Constantinescu din Ploieşti” participă la deschiderea evenimentului cu interpretarea imnurilor României şi Greciei şi va susţine un program artistic tradiţional de cântece şi dansuri româneşti. Pe scenă vor evolua peste 400 de persoane – 23 de ansambluri artistice şi grupuri vocale ale Comunităţilor Elene din România

* New York: Spectacolul „Orașul cu oameni foarte drăguți”, scris de scriitoarea și universitara româno-americană Domnica Rădulescu și regizat de regizoarea româno-americană Ana Mărgineanu, cu actrița Tjaša Ferme în rolul principal, va avea premiera mondială în spațiul teatral cameral al ICR New York, în cadrul programului permanent de promovare teatrală „Romanian American Studio Theatre” / „Studioul de teatru româno-american”,

– Sport

* Meci restant din etapa a 7-a a Superligii de fotbal: ACSM Politehnica Iaşi – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 20:00, pe Stadionul ”Emil Alexandrescu”

* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti – ora 13:30, la Săftica

  • participă mijlocaşul Neluţ Roşu şi antrenorul Ovidiu Burcă

* Premiera filmului „Mai departe”, povestea fostului rugbist George Baltă – ora 18:30, la Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf – Bucureşti

* CS Minaur Baia Mare întâlneşte echipa ucraineană Odesa, în prima manşă din turul al doilea al competiţiei masculine de handbal EHF European Cup – ora 18:00, la Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” – Baia Mare

* CSM Constanţa înfruntă echipa lituaniană Kibirkstis Vilnius, în Grupa C a competiţiei feminine de baschet FIBA EuroCup – ora 20:30, la Sala Sporturilor – Constanţa

* Meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă

  • Sport Club Miercurea Ciuc – DVTK Jegesmedvek – ora 18:30
  • ACSH Gheorgheni – UTE – ora 18:30
  • Corona Braşov – Budapest Jegkorong Akademia HC – ora 18:30

* Meci din etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin: FC Argeş – CSM Volei Alba-Blaj – ora 18:00

* Lublin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe joacă în deplasare cu echipa poloneză Polski Cukier AZS UMCS Lublin, în etapa a treia din Grupa A a Euroligii feminine de baschet – ora 19:00, la Hala Mosir

– S-a întâmplat într-o zi de 19 octombrie

* Cu 242 de ani în urmă a avut loc Capitularea de la Yorktown (localitate în SUA, statul Virginia). Pentru mulţi istorici americani, ziua de 19 octombrie 1781 este cu mult mai importantă decât cea de 4 iulie 1776, pentru că abia atunci, după patru ani de război, independenţa Statelor Unite a devenit un lucru cert. Bătălia finală a fost de fapt un asediu prelungit de mai bine de o lună, în septembrie-octombrie 1781. Izolate în oraşul Yorktown, una dintre cele mai importante unităţi britanice din America, unitatea aflată sub conducerea lordului Cornwallis, a fost nevoită să se predea. Peste 7000 de soldaţi englezi au fost luaţi prizonieri. Capitularea lui Cornwallis a determinat guvernul britanic să negocieze sfârşitul războiului revoluţionar american, recunoscând de facto independenţa celor 13 colonii faţă de metropolă

* Acum 158 de ani (1865) mai mulți bancheri englezi, francezi şi austrieci concesionau dreptul de a înfiinţa la Bucureşti o bancă de scont şi emisiune monetară, cu un capital de 25 milioane de lei-aur (1 leu=1/3 g aur fin). La scurt timp i s-a retras privilegiul de emisiune, operaţiunile bancare continuând sub numele de Banca României (19/31)

* În urmă cu 154 de ani (1869) avea loc inaugurarea oficială a liniei ferate Bucureşti-Giurgiu. Primul tren a plecat din gara Filaret, prima gară a Bucureştilor (inaugurată la aceeaşi dată). Data marchează actul de naştere a Căilor Ferate Române. La 13 septembrie 1865, construcţia primei linii Bucureşti – Giurgiu a fost concesionată societăţii britanice Barkley – Stabiforth. Lucrările terasamentelor au început în 1867 pentru ca în 1868, la Giurgiu, să fie aduse primele două locomotive destinate remorcării trenurilor de lucru. La 17 iunie 1869 a fost promulgată legea pentru exploatarea în regie a liniei Bucureşti (Filaret) – Giurgiu şi ulterior o prelungire a acesteia până la Smârdan, lângă malul Dunării. 67 de kilometri măsura iniţial linia ferată între Bucureşti Filaret şi Giurgiu. Inaugurarea oficială a avut loc la 31 octombrie (19 octombrie pe stil vechi) 1869, primul tren fiind denumit „Trenul de onoare Michaiu Bravu”, remorcat de locomotiva „Michaiu Bravu” condusă de Sir John Trevor Barkley industriaşul care conducea firma ce a construit linia. Acesta a plecat la ora 10:45 din gara Filaret, în uralele unei mulţimi de oameni, după un sunet de corn şi a ajuns la Giurgiu după o oră şi jumătate (12:15) parcurgând traseul cu o viteză medie de 45 km/h după ce a trecut prin Vidra, Comana şi Băneasa. Primul tren era format din locomotivă şi trei vagoane, dispunea de 100 de locuri, măsura 37 de metri şi cântărea aproximativ 30 de tone. Mai multe locomotive în 1869 decât în 2013. La data inaugurării linia Filaret – Giurgiu dispunea de 9 locomotive de patru tipuri diferite, construite în Marea Britanie: Sabaru, Giurgiu, Bucuresci, Argeşiu, Progresul, Dunărea, Dâmboviţa, Călugăreni şi Michaiu Bravu (19/31)

* În urmă cu 33 de ani, la 19 octombrie 1990, au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Namibia. Din cauza constrângerilor bugetare, România a suspendat activitatea ambasadei sale de la Windhoek cu începere de la 1 iulie 1999. România l-a acreditat la Windhoek pe ambasadorul României cu reşedinţa în Republica Africa de Sud. Reprezentarea diplomatică a Namibiei în România este asigurată prin intermediul Ambasadei Namibiei la Viena. Ambasadorul Nada Kruger și-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la 10 februarie 2021

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de când, cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza, conferindu-i titlul de Sfânta Tereza de Calcutta, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate în Piața Sfântul Petru din Vatican. La celebrare au fost prezenți câteva sute de mii de pelerini veniți din lumea întreagă, mai bine de o sută de cardinali și numeroși episcopi, sute de surori din congregația fondată de Maica Tereza, mii de săraci, personalități religioase creștine și musulmane și un impresionant număr de personalități politice. Din partea României a participat Hildegard Puwak, la vremea aceea ministrul integrării europene, împreună cu o delegație, și Principesa Elena a României. După Liturghie, săracilor li s-a oferit prânzul în Aula Paul al VI-lea. Albaneză din Macedonia, de religie catolică, Maica Tereza şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în India. Ordinul Misionarilor Carităţii, din care a făcut parte, s-a preocupat de îngrijirea săracilor şi oamenilor cu dizabilităţi. Laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 1979, Maica Tereza a acceptat distincţia pentru a oferi suma pe care a primit-o îngrijirii săracilor. La data de 4 septembrie 2016, a avut loc canonizarea Maicii Tereza, sărbătoarea acesteia fiind celebrată, în calendarul catolic, pe 5 septembrie

Aniversări – Comemorări

– Sf. Paul al Crucii, preot (patron secundar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti) (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– 1820, 19/31: S-a născut pictorul Gheorghe Tattarescu, pionier al neo-clasicismului şi al picturii în ulei în pictura modernă română; întemeietor, alături de Theodor Aman, al învăţământului artistic românesc; considerat cel mai mare pictor religios al timpului său (m. 1894). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a nașterii 1 sau 8 octombrie 1820, iar altele menționează numai luna și anul

– 1847: S-a născut Daniil I. Barcianu-Popovici, biolog, botanist şi profesor de teologie; primul cercetător român de biologie experimentală (a publicat remarcabile lucrări de anatomie şi embriologie vegetală) (m. 1903)

– 1875: S-a născut George Ranetti (numele la naştere: George Ranete), umorist, poet, prozator, dramaturg, traducător şi publicist (a editat revistele „Moş Teacă”, „Zeflemeaua”, „Furnica”) (m. 1928)

– 1897: S-a născut Jacques Byck, lingvist şi filolog, exponent de seamă al şcolii lingvistice bucureştene (m. 1964)

– 1897: S-a născut Henrieta Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România; fiica scriitorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea (m. 1987)

– 1902, 9.X/1.XI: S-a născut arheologul Vladimir Dumitrescu, specialist în istoria Comunei primitive (m. 1991)

– 1908: S-a născut Dumitru Almaş (pseudonimul lui Dumitru Ailincăi), prozator şi istoric; autor de romane istorice şi de biografii romanţate (m. 1995) – 115 ani

– 1926: A murit Victor Babeş, medic şi bacteriolog; unul dintre fondatorii microbiologiei moderne; autor al primului tratat de bacteriologie din lume (în colaborare cu Victor Cornil, Paris/1885); a pus bazele inframicrobiologiei, seroterapiei moderne, histologiei, epidemiologiei româneşti; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1899-1900; 1918-1919) (n. 1854, la Viena, într-o familie originară din Banat)

– 1929: S-a născut violonistul, dirijorul şi compozitorul Dumitru Capoianu; a scris în egală măsură, chiar de la începutul carierei, muzică simfonică, de cameră, muzică de scenă, de film şi de revistă; a câştigat prestigioase premii pentru compoziţiile sale, inclusiv Palme d’Or la Cannes pentru filmul „Omuleţul” de Gopo, pentru care a compus muzica (m. 2012)

– 1929: A murit dramaturgul Alexandru Davila; fiul medicului Carol Davila (n. 1862)

– 1933: S-a născut regizorul de film Adrian Petringenaru; a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune (m. 1989) – 90 de ani

– 1935: S-a născut Ion (Jean) Cazaban, critic de teatru, istoric și profesor; a scris numeroase studii dedicate istoriei regiei, scenografiei şi avangardei teatrale româneşti (m. 2018)

– 1935: A murit Gib I. Mihăescu, prozator, romancier şi dramaturg (n. 1894)

– 1936: S-a născut Alexandru Marinescu, zoolog, oceanolog, istoric al științelor și muzeolog; consultantul ştiinţific al emisiunii „Teleenciclopedia”, peste 50 de ani (m. 2019)

– 1939: S-a născut Rafila Moldovan, unul dintre cei mai cunoscuţi colecționari, rapsozi și meșteri populari din judeţul Mureş, din satul Idicel de Pădure, care şi-a transformat casa în muzeu, adunând în aceasta cele mai importante valori etnografice ale satului mureşean; în 2019 Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a numit-o „Tezaur Uman Viu”

– 1940: S-a născut prof. univ. dr. Dumitru Titus Popa; licenţiat în Drept la Universitatea Bucureşti şi avocat în Baroul Bucureşti, a deţinut între anii 1993 şi 1994, funcţia de secretar de stat în Guvernul Nicolae Văcăroiu, la Departamentul Informaţii Publice, iar din 1994 şi până în 1996, Dumitru Titus Popa a condus Societatea Română de Televiziune; fost membru în Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii Române, între 1995 şi 1999 (m. 2011)

– 1959: S-a născut ÎPS Teofan Savu (prenumele la naştere: Dumitru), arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 5 martie 2008 şi întronizat la 8 iunie acelaşi an); anterior a fost arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (oct. 2000 – mar. 2008)

– 1961: A murit Mihail Sadoveanu, scriitor, povestitor, nuvelist, romancier şi om politic; membru titular al Academiei Române din 1921 (n. 1880)

– 1964: A murit cântăreţul de operă (bas) George Niculescu-Basu (n. 1882)

– 1984: A murit Dumitru Murăraşu, istoric literar, editor şi traducător; cunoscut îndeosebi ca exeget şi în acelaşi timp unul dintre cei mai importanţi şi fideli editori ai operelor lui Mihai Eminescu; cercetător al poeziei Renaşterii franceze; a tradus din poeţii latini Lucreţiu şi Virgiliu (n. 1896)

– 1993: A murit poetul Ion Iuga (n. 1940) – 30 de ani

– 1994: A murit sculptoriţa Valentina Boştină (n. 1940)

– 1996: A murit Serafim Duicu, critic şi istoric literar; cadru didactic la Institutul de Teatru de la Târgu Mureş, unde a predat istoria teatrului universal şi cea a teatrului românesc (n. 1938)

– 1998: A murit prozatorul Nicolae Damian (n. 1939) – 25 de ani

– 2000: A murit prozatorul şi jurnalistul Tudor Dumitru Savu (n. 1954)

– 2001: A murit pianista şi profesoara Elena Cosma (n. 1940)

– 2004: A murit interpretul de muzică populară Liviu Vasilică (n. 1950)

– 2006: A murit actorul şi epigramistul Ernest Maftei (n. 1920)

– 2009: A murit Alexandru-Radu Timofte, om politic, membru al PSD şi senator între anii 1990-2001; a îndeplinit funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii între anii 2001 – 2006 (n. 1949)

– 2016: A murit Radu Câmpeanu, jurist şi om politic liberal; arestat pentru convingerile sale politice în perioada 1947-1956; ulterior emigrează în Franţa; revine în România la începutul lunii ianuarie 1990; preşedinte-fondator al Partidului Naţional Liberal după reînfiinţarea partidului (1990-1993); a candidat la Preşedinţia României la alegerile din mai 1990 şi noiembrie 1996 (n. 1922)

– 2021: A murit Dumitru Tiutiuca, profesor universitar, critic și istoric literar, teoretician (n. 1941)

– 2021: A murit poeta, prozatoarea și jurnalista Eugenia Bălteanu (n. 1946, în Republica Serbia)

– 2021: A murit Ion Bârlădeanu, artist plastic specializat în colaje pop-art din ziare și reviste; lucrările sale au fost expuse la Londra, Copenhaga, Basel, Paris alături de artiști consacrați precum Andy Warhol și Marcel Duchamp (n. 1946)

– 2022: A murit prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, biolog, biochimist și cercetător; personalitate activă din domeniul alimentației din România, care a militat pentru o alimentație sănătoasă; a elaborat conceptul privind calitatea „informațională” a matricei alimentare; a scris tratate de specialitate în domeniile: alimentației, nutriției umane, biotehnologiei alimentare, bioindustriei, dietoterapiei; printre lucrările publicate se numără: „Biblia alimentară”, „Noua ordine alimentară. Și noi ce mai mâncăm?”, „Revoluție în bucătărie. Reînvață să gătești sănătos”; deține 23 brevete de invenții; fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, președinte al Comisiei de Securitate Biologică în domeniul organismelor modificate genetic (n. 1949) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE (19 – 20 oct.)

– Valencia, Spania: Reuniunea informală a miniștrilor comerțului din UE (19 – 20 oct.)

– Bruxelles: Anunțarea câștigătorului Premiului Saharov, cea mai înaltă distincție a UE în domeniul drepturilor omului

– Villers-Cotterêts, Franța: Inaugurarea Orașului limbii franceze de către președintele Emmanuel Macron

– Riad: Președintele Filipinelor, Ferdinand Marcos jr. participă la Summit-ul Consiliului de Cooperare ASEAN-Golf de la Riad (19-20 oct.)

– Sydney: Misiunea economică belgiană în Australia prezidată de Prințesa Astrid, sora regelui belgian Filip (19 – 28 oct.)

– Bedford, Regatul Unit: Alegeri parțiale în Mid-Bedfordshire

– Tamworth, Regatul Unit: Alegeri parțiale în Tamworth

– Paris: L’Oréal – cifra de afaceri a celui de-al treilea trimestru

– Vevey, Elveția: Nestlé – vânzările din ultimele nouă luni

– Riad: Săptămâna modei în Arabia Saudită (19 – 23 oct.)

Aniversări – Comemorări

– 1433: S-a născut Marsilio Ficino, filosof, teolog și lingvist italian; unul dintre cei mai influenți filosofi umaniști ai Renașterii italiene, întemeietorul faimoasei Academii platoniciene, primul traducător al operei lui Platon în limba latină (m. 1499) – 590 de ani

– 1745: A murit scriitorul irlandez Jonathan Swift (n. 1667)

– 1784: S-a născut Leigh Hunt (nume complet: James Henry Leigh Hunt), poet, eseist, jurnalist şi critic literar englez (m. 1859)

– 1810: A murit coregraful şi dansatorul francez Jean-Georges Noverre, considerat creator al baletului modern (n. 1727). NOTĂ: În ziua de naştere a celebrului coregraf, 29 aprilie, se marchează, din 1982, „Ziua internaţională a dansului”, la iniţiativa Comitetului Internaţional al Dansului, din cadrul Institutului Internaţional de Teatru (ITI – UNESCO)

– 1826: A murit actorul francez François-Joseph Talma; a debutat, în anul 1787, la Comedia Franceză, iar după Revoluţia franceză a condus această prestigioasă instituţie teatrală (n. 1763)

– 1862: S-a născut inventatorul francez Auguste Lumière; împreună cu fratele său Louis (1864-1948), a construit primul aparat de filmat (1895), pe care l-a numit „cinematograf” (m. 1954)

– 1897: A murit George M. Pullman, industriaş şi inovator american; a creat, în 1865, împreună cu Ben Field, primele vagoane de dormit (n. 1831)

– 1899: S-a născut Miguel Angel Asturias, scriitor şi diplomat guatemalez; a desfăşurat şi o bogată activitate de traducător, între altele, traducând în limba spaniolă un volum de povestiri de Mihail Sadoveanu şi o antologie a prozatorilor români contemporani; Premiul Nobel pentru literatură în 1967 (m. 1974)

– 1900: S-a născut soprana germană Erna Berger (m. 1990)

– 1909: A murit Cesare Lombroso, medic şi antropolog italian; este teoreticianul cel mai reprezentativ în ceea ce priveşte orientarea biologică în teoriile cauzalităţii în criminologie (a făcut din ideea tipului fizic criminal o cauză a crimei) (n. 1835). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca an al naşterii 1836

– 1910: S-a născut astrofizicianul american de origine indiană Subrahmanyan Chandrasekhar; studii asupra structurii şi evoluţiei stelelor; Premiul Nobel pentru fizică în 1983, împreună cu William A. Fowler (tot din SUA) (m. 1995)

– 1916: S-a născut pianistul şi profesorul rus Emil (Grigorievici) Gilels (m. 1985)

– 1920: A murit John Reed, scriitor, ziarist şi om politic american (unul dintre fondatorii Partidului Comunist din SUA) (n. 1887)

– 1922: S-a născut actriţa americană Juanita Moore, nominalizată la premiile Oscar pentru rolul secundar din filmul „Mirajul vieţii/ Imitation of life“ (1959) (m. 2014)

– 1931: S-a născut Manolo Escobar (numele real: Manuel García Escobar), cântăreţ şi actor spaniol (m. 2013)

– 1931: S-a născut scriitorul britanic John Le Carré (pe numele său adevărat David John Moore Cornwell), cunoscut mai ales pentru romanele sale de spionaj (m. 2020)

– 1936: A murit Lu Xun (nume real: Zhou Shuren), scriitor, critic şi teoretician literar, personalitate proeminentă a literaturii chineze a secolului al XX-lea; considerat iniţiatorul curentului literar modern baihua (n. 1881)

– 1937: A murit fizicianul britanic Ernest Rutherford; a studiat natura particulelor alfa; pe baza experimentelor a dovedit că atomul nu are o structură compactă şi că întreaga masă a acestuia este concentrată într-un mic nucleu pozitiv; pe baza acestor descoperiri a elaborat (în 1909) modelul planetar al atomului; în 1919 a realizat prima reacţie nucleară şi a descoperit familiile radioactive; Premiul Nobel pentru chimie în anul 1908 (n. 1871, în Noua Zeelandă)

– 1943: A murit Camille Claudel, sculptoriță franceză și artist grafic; sora poetului și diplomatului Paul Claudel, iubita și colaboratoarea sculptorului Auguste Rodin (n. 1864) – 80 de ani

– 1945: S-a născut Sir Angus Stewart Deaton, economist și profesor american de origine scoțiană; Premiul Nobel pentru științe economice în 2015, „pentru analiza sa privitoare la consum, sărăcie și bunăstare”

– 1948: S-a născut Valeriu Jereghi, regizor de film, scenarist, producător și operator din R. Moldova – 75 de ani

– 1962: S-a născut Evander Holyfield, fost boxer profesionist american, multiplu campion mondial; actor de film şi producător

– 1963: S-a născut Jonathan David Haidt, psiholog social american, profesor de conducere etică la Școala de afaceri Stern a Universității din New York și scriitor; principalele sale domenii de studiu sunt psihologia moralității și emoțiile morale; printre cărțile publicate se numără: „Mintea moralistă. De ce ne dezbină politica și religia?”, „Ipoteza Fericirii. Armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune” – 60 de ani

– 1976: A murit pianistul elveţian Paul Baumgartner (n. 1903)

– 1984: A murit Henri Michaux, poet, scriitor și pictor francez de origine belgiană, apropiat prin viziune de suprarealism (n. 1899)

– 1984: La această dată preotul catolic polonez Jerzy Popiełuszko a fost răpit, torturat şi apoi asasinat de membri ai poliţiei politice din Polonia (SB); Popiełuszko, unul dintre cei mai cunoscuţi dizidenţi anticomunişti polonezi, susţinător al mişcării sindicale „Solidaritatea”, a devenit unul dintre simbolurile luptei anticomuniste din ţara sa (n. 1947). NOTĂ: După ce Vaticanul a aprobat beatificarea preotului Jerzy Popiełuszko, procesiunea de beatificare a avut loc la Varşovia, la 6 iunie 2010, el fiind sărbătorit în Calendarul Romano-Catolic la 19 octombrie (data morţii sale)

– 1987: A murit violoncelista engleză Jacqueline Mary Du Pré (n. 1945)

– 1999: A murit Nathalie Sarraute, scriitoare franceză de origine rusă; unul dintre fondatorii curentului literar „Noul roman” (n. 1900)

– 2016: A murit balerina franceză Yvette Chauviré, una din puţinele dansatoare care au primit titlul de „primă balerină absolută” (n. 1917)

– 2017: A murit Umberto Lenzi, regizor de film, scenarist şi scriitor italian; cunoscut pentru filmele poliţiste şi horror (n. 1931)

– 2018: A murit Osamu Shimomura, biolog marin și chimist japonez; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2008, împreună cu Martin Chalfie și Roger Tsien, pentru descoperirea și dezvoltarea proteinei fluorescente verzi (care a devenit una dintre cele mai importante instrumente folosite în biologia modernă) (n. 1928) – 5 ani

– 2019: A murit Huang Yong Ping, personalitate a avangardei artistice chineze, renumit pentru creaţiile sale monumentale; stabilit în Franţa din 1989 (n. 1954)

– 2020: A murit muzicianul britanic Spencer Davis, fondatorul trupei rock „The Spencer Davis Group” (n. 1939)

– 2020: A murit actorul, regizorul şi profesorul polonez Wojciech Pszoniak, unul dintre uriaşii cinematografiei poloneze postbelice (n. 1942)

– 2021: A murit compozitorul, textierul și dramaturgul britanic Leslie Bricusse, reputat mai ales pentru muzica pe care a compus-o pentru filme și piese de teatru; creatorul unor teme muzicale din seria „James Bond” (n. 1931)