Redacţia în limba română a Radio Bulgaria a împlinit un an de activitate

Vineri este prima aniversare de la înfiinţarea redacţiei în limba română a Radio Bulgaria.

Aceasta a fost deschisă oficial pe data de 20 octombrie 2022, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Radioul Naţional Bulgar (BNR), la care au participat directorul general al BNR, Milen Mitev, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Bulgaria, Excelenţa Sa, Brânduşa Ioana Predescu, ambasadorul Republicii Moldova în Bulgaria, Excelenţa Sa, Anatol Cebuc, precum şi oaspeţi care au legătură cu Radioul Naţional Bulgar şi cu jurnalismul.

În anul care a trecut, redacţia română a Radio Bulgaria a reflectat o paletă bogată de evenimente din viaţa politică, economică, culturală, sportivă, religioasă şi muzicală a Bulgariei. A fost urmărită şi dinamica relaţiilor bulgaro-române, inclusiv printr-un interviu cu ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, Excelenţa Sa Radko Vlaikov, cu o analiză determinată de semnarea unei declaraţii comune privind parteneriatul strategic dintre cele două ţări.

În centrul atenţiei, s-au aflat şi relaţiile la nivel uman dintre bulgari şi români, evenimentele culturale româneşti de la Sofia, subiectele legate de minoritatea bulgară din România etc. Interesul pentru redacţia română a Radio Bulgaria poate fi judecat după faptul că pagina sa de Facebook are peste 600 de urmăritori – semn că umple o nişă de informaţie care este căutată.

Postările de pe această pagină au fost distribuite de alte pagini de limbă română axate pe Studii Europene şi Relaţii Internaţionale, dar şi de utilizatori români obişnuiţi de Facebook. Jurnaliştii redacţiei de limbă română a BNR au fost plăcut impresionaţi de dorinţa cititorilor de a dona cărţi pentru a forma o bibliotecă a redacţiei române a Radio Bulgaria. Redacţia s-a afirmat şi ca o unitate care oferă expertiză pe probleme legate de zona de limbă română. Jurnalistul Vladimir Mitev este un invitat frecvent al Programului „Orizont” (programul de ştiri al Radioului Naţional Bulgar) şi al Programului „Hristo Botev” (programul cultural al Radioului Naţional Bulgar) şi realizează interviuri cu interlocutori de limbă română pe o varietate de subiecte din viaţa politică, economică şi publică a României şi a Republicii Moldova. La rândul său, Iulia Bahovski, o altă „forţă motrice” a redacţiei române, călătoreşte constant între Sofia şi Bucureşti şi participă la numeroase evenimente bulgaro-române legate de contactele culturale, turistice sau de afaceri dintre cele două popoare.

De asemenea, realizează interviuri cu persoane din spaţiul bulgaro-român. O contribuţie importantă la dezvoltarea redacţiei în limba română a Radio Bulgaria o are şi redactorul Alexandru Ionaşcu, colaborator cu sediul la Craiova, cu doctorat în literatura română şi britanică. Pe data de 3 noiembrie 2023, la Institutul Diplomatic Bulgar va fi prezentată o carte, rezultat al proiectului de cercetare „Politica externă a României în context geopolitic şi Bulgaria”, care reuneşte două studii – cel al Anetei Mihailova, specialist în cadrul Institutului de Studii Balcanice al Academiei Bulgare de Ştiinţe şi al jurnalistului Vladimir Mitev. Pe lângă alte idei despre modul de dezvoltare a relaţiilor bulgaro-române, jurnalistul bulgar a argumentat de ce este nevoie ca acestea să aibă un element popular, adică cetăţenii ambelor naţiuni să devină subiecţii acestor relaţii. Potrivit lui Vladimir Mitev, astfel se va construi mai multă încredere între oameni, aceştia se vor cunoaşte reciproc, potenţialul relaţiilor va creşte şi orice politici pe care elitele încearcă să le conducă vor avea o profunzime şi o greutate mai mare.

Redacţia română a Radio Bulgaria se înscrie în această tendinţă de deschidere către vecini, de schimb liber de informaţii, de comunicare a unor informaţii verificate şi exacte care să depăşească prejudecăţile şi să arate că ţările din regiunea noastră se schimbă şi se modernizează. Astfel, alături de echipele redacţiilor de limbă sârbă, greacă, albaneză şi turcă, Radio Bulgaria continuă să îşi urmărească obiectivul ambiţios de a promova comunicarea în Europa de Sud-Est, pentru ca popoarele noastre să se dezvolte în spiritul prieteniei şi cooperării!/ddaniela/lalexandrescu

https://bnr.bg/ro

www.bnr.bg – 20 octombrie