Introducere
„Ziua Armatei Române”, instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.
Trupele româno-sovietice au eliberat, la 25.X.1944, ultimele teritorii româneşti – oraşele Satu Mare şi Carei – de sub ocupaţia horthystă, încheind operaţiunile militare de alungare a trupelor fasciste de pe întreg teritoriul României (în luptele pentru eliberarea Transilvaniei au participat 270.000 de militari români, din care au căzut în luptă circa 50.000 de soldaţi şi ofiţeri).
Context
În vara anului 1940, Europa era devastată de război. Franța capitulase, iar Marea Britanie se afla sub asediul Luftwaffe, după retragerea de la Dunkerque. România era, la rândul său, izolată internațional, fără Franța și Marea Britanie, principalii săi aliați în perioada interbelică.
La 26-27 iunie, guvernul de la București acceptă ultimatumurile sovietice și cedează, silit, Moscovei Basarabia și Bucovina de Nord. Miklos Horthy, regentul Ungariei, a profitat de situația dificilă in care se afla România și le-a cerut aliaților săi, Benito Mussolini și Adolf Hitler să facă presiuni asupra țării noastre pentru a renunța la Transilvania. Alianța cu Germania nazistă făcuse deja posibil ca Ungaria să obțină alte câștiguri teritoriale – sudul Cehoslovaciei în 1938 și Transcarpatia în 1939. La 30 august 1940, ministrul de Externe german Joachim von Ribbentrop și omologul său Italian Galeazzo Ciano și-au dat întâlnire la Palatul Belvedere din Viena și au impus împărțirea Transilvaniei, oferind Ungariei partea de nord-vest a acestei provincii românesti. Văzând harta cu noua frontieră, ministrul român de Externe, Mihail Manoilescu, a leșinat.
Conform recensământului din 1930, în Nord-Vestul Transilvaniei locuiau 2.393.300 persoane, dintre care 1.176.900 români (50% din populație), 912.000 unguri (38%), 68.300 germani, 138.000 evrei (la un an după Dictatul de la Viena, populația evreiască se redusese la doar 47.000), 96.800 având alte naționalități. Aceste cifre sunt confirmate de către istoricul maghiar Arpad E. Varga, în lucrarea „Ungurii în Transilvania între 1870 și 1995” (Fundația Teleki Laszlo, 1999), care arată că: „Recensământul făcut în 1930 a corespuns, din toate punctele de vedere, standardelor statistice internaționale. Pentru stabilirea naționalității, recenzorii au conceput un sistem complex de criterii, unic la acea vreme, care includea cetățenia, naționalitatea, limba maternă și religia”.
Românie întoarce armele împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor acesteia la 23 august 1944, iar un obiectiv prioritar pentru Armata română l-a constituit recuperarea Ardealului de nord și nord-vest, pierdut în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, în favoarea Ungariei. Convenţia de armistiţiu din septembrie 1944 încheiată între Puterile Aliate şi România proclama nulitatea acestui arbitraj.
Cea mai complicată situaţie a fost creată de noii aliați, sovieticii. Deşi Armata Română încetase unilateral ostilităţile, armata sovietică a continuat acţiunile de luptă şi în situaţia confuză de „nici pace, nici război”, cauzată de întîrzierea semnării Convenţiei de Armistiţiu (încheiată abia în 12 septembrie 1944), a dezarmat aproximativ 130.000 de militari români (după 23 august 1944) pe care i-a trimis ca prizonieri în lagărele din URSS. Totodată, a sechestrat mare parte din flota română şi a lipsit de libertate echipajele acesteia. După izbucnirea luptelor armate pe teritoriul Transilvaniei, pe 8 septembrie a fost eliberat primul oraş românesc, respectiv Sfântu Gheorghe. Trupele române au obţinut o serie de victorii împotriva unităţilor militare maghiaro-germane și au eliberat orașul Târgu Mureş la data de 28 septembrie, Clujul, în 11 octombrie și Oradea, în 12 octombrie, fapt ce a dus la regruparea forţelor adverse în jurul Sătmarului, unde exista un puternic aliniament defensiv maghiar.
Se lansează operaţiunea armată de eliberare a ţinutului sătmărean. În dimineaţa zilei de 21 octombrie 1944, Corpurile 2 şi 6 ale Armatei a IV-a română, alături de forţele de pe aripa stângă a Armatei a-40-a sovietice au iniţiat atacuri asupra posturilor defensive maghiaro-germane. În ziua de 22 octombrie, Corpul 2 armată a înaintat cu succes în teritoriu, Divizia 1 cavalerie pătrunzând în localitatea Viile, Satu Mare. Pentru o mai bună concentrare a forţelor, generalul de corp de armată Ghe. Avramescu a decis să acţioneze pentru eliberarea Sătmarului cu Corpul 2 în timp ce Corpul 6 s-a axat pe redobândirea Careiului.
Ostilităţile pentru oraşul Satu Mare au început în ziua de 24 octombrie 1944, când Divizia 11 infanterie din Corpul 2 armată a cucerit mai multe poziţii importante în apropierea orașului. Un prim atac asupra Sătmarului a fost respins de unităţile germano-maghiare, ofensiva fiind reluată în cursul nopţii de 24/25 octombrie, reuşindu-se ca până spre mijlocul zilei oraşul să fie în întregime câştigat de către Armata română.
Concomitent cu luptele duse pentru redobândirea oraşului Satu Mare, diviziile Corpului 6 armată au început să forţeze şi liniile vrăjmaşe ce înconjurau Careiul. În zorii zilei de 25 octombrie, soldaţii români dovedesc rezistenţa inamică și arborează tricolorul românesc în centrul oraşului, marcându-se astfel trecerea ’’ultimei brazde de pământ românesc’’, după cum spunea comunicatul oficial, sub oblăduirea armatei române. În aceeaşi zi, a fost atinsă şi vechea frontieră româno-maghiară, în apropierea satului Urziceni, încheindu-se astfel acţiunea de eliberare a Ardealului de Nord. Victoria obținută la Carei a consemnat eliberarea părții de nord-vest a României de sub ocupația maghiară și anularea consecințelor dictatului de la Viena din 30 august 1940. La realizarea acestui act istoric armata română a participat cu 275.000 de militari. Pierderile consemnate după 1 septembrie 1944 s-au ridicat la circa 50.000 de oameni (morți, răniți, dispăruți), iar cele provocate inamicului la peste 21.000. Înfrângând un adversar cu o bogată experiență de război, trupele române au străbătut 4 masive muntoase, au forțat 5 cursuri de apă și au eliberat 872 de localități.
Corpul aerian român a executat 990 de misiuni cu 2420 de ieșiri-avion, lansând 341 de bombe. Aviatorii români au doborât 40 de avioane inamice și au distrus importantă tehnică de luptă. Refacerea integrității teritoriale a României la granița de apus a fost sărbătorită de toți românii. Luptele continuau dincolo de granițele țării până la înfrângerea definitivă a nazismului.
Peste ani, în semn de cinstire a jertfelor dăruite de oștire cauzei sacre a eliberării vetrei străbune, ziua de 25 octombrie a devenit Ziua Armatei Române.
La mulți ani militarilor români!
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.euractiv.ro/opinie/recurs-la-istorie-ziua-armatei-romane-64100
https://historia.ro/sectiune/general/de-ce-e-25-octombrie-ziua-armatei-romane-577457.html
