Situațiile în care elevi cu medii mici au obținut burse de merit, în atenția Ministerului Educației

Realizator: Nicoleta Turcu – Situația de la Sibiu în care elevi cu medii generale foarte mici au primit burse de merit este inadmisibilă și nu mai poate continua, a spus astăzi premierul Marcel Ciolacu. El a vorbit în deschiderea ședinței de guvern despre aceste cazuri și a transmis că a cerut Ministerului Educației să găsească o soluție cât mai repede, astfel încât bursele de merit să reflecte performanțele școlare.
Marcel Ciolacu: Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare. Am avut o discuție cu doamna ministru Deca și cu sindicatele din învățământ și sperăm cât mai repede să avem o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară; și să fie o distincție foarte clară între bursa de merit și bursele sociale, care au destinație în primul și în primul rând pentru a reduce abandonul școlar.
Realizator: Situațiile în care elevi cu medii mici au obținut burse de merit au apărut în mai multe județe, ca urmare a aplicării prevederilor din noua lege a educației preuniversitare, ce urmărea ca un număr mai mare de copii să aibă acces la burse./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 octombrie)