Condițiile din Gaza sunt „de nedescris”, avertizează ONU

Organizația Mondială a Sănătății a făcut un apel urgent pentru accesul umanitar în Gaza, condițiile de acolo fiind „de nedescris”. „Este prea târziu să-i ajutăm pe cei morți, dar îi putem ajuta pe cei vii”, a declarat directorul general, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferință de presă la Geneva. Paisprezece din cele 36 de spitale din Gaza nu mai funcționează, iar 23 de spitale din orașul Gaza și nordul teritoriului au primit ordin de evacuare, potrivit agenției. „Ramânem fără cuvinte pentru a descrie ororile care se desfășoară în Gaza”, a spus șeful OMS. „Avem nevoie de o pauză umanitară în luptă, în mod ideal, o încetare a focului. Avem nevoie de acces neîngrădit și trecere în siguranță.”, a adăugat el./aboboc/lbadiu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 noiembrie)