Ioan Ion Diaconu: Memoria pământului românesc – amestecul politicului
Una dintre cele mai ascultate emisiuni de istorie difuzată de Radio România a fost „Memoria pământului românesc”. La puțin timp după difuzarea primului episod, în ianuarie 1965, redactorul emisiunii a fost numit Ioan Ion Diaconu. Intrat în Radio prin concurs în anul 1968, I.I. Diaconu a realizat această emisiune până în noiembrie 1989. Pentru că printre invitați se aflau și istorici cu „dosar”, planurile emisiunii se dădeau spre aprobare cu trei luni înainte. Emisiunea se lucra greu, pentru ca unii invitați erau acceptați de conducerea Radioului, alții, aflați pe o „listă neagră” erau refuzați. Și atunci emisiunea trebuia regândită și invitați istorici cu „dosar bun”. După 1975, factorul politic a impus ca fiecare emisiune să aibă ca editorial ultima cuvântare ținută de Nicolae Ceausescu. Și încet-încet emisiunea a fost împinsă către politic. Cuvântările lui Ceaușescu au fost prezente în fiecare emisiune. Cenzura a devenit mai drastică. Redactorul a primit de la conducerea Radioului o listă cu 17 cuvinte care nu trebuiau sa fie rostite la microfon. Emisiunea s-a lucrat din ce în ce mai dificil, și-a amintit Ioan Ion Diaconu mulți ani mai târziu:
„Unii dintre istoricii pe care i-am invitat la emisiune au avut de suferit în anii ’50, unii suportând chiar detenţia. Să-i aduc la microfon mi-a fost şi greu şi uşor. Şi am să spun de ce. Eu însumi, fost deţinut politic, îndrăzneam să chem foşti deţinuţi politici după dezgheţul din ’65. Când l-am adus pe Constantin C. Giurescu la Radio n-a zis nimeni nimic, dar când l-am adus pe profesorul Ion Nestor, cel care făcea cercetări arheologice la Brăteni, lângă Sibiu, am avut necazuri. De unde să ştiu eu că în cârcă i se pusese faptul, dovedit ulterior neadevărat, că ar fi tradus din limba germană „Mein Kampf”. Şi atunci când se întâmpla un lucru ca acesta am fost luat la rost, de la nivel de redactor-şef și de directorul Radioteleviziunii, până la Secţia de Presă şi Propagandă din Comitetul Central al PCR. [Am fost luat la rost] după ce l-am difuzat la Radio. Eu, la nivelul redactorului, puteam să alcătuiesc sumarul cu nume proprii, care pleca la conducerea Radioteleviziunii. Mai departe nu ştiam unde. Și se întâmpla să-mi dispară câte un nume. Aşa s-a întâmplat în decursul celor 20 de ani cu Alexandru Zub, cu Răzvan Theodorescu, cu Ion Nestor şi chiar cu unii dintre cei care lucrau la Secţia [de Presă şi Propagandă din C.C. al PCR]. Îi ştergea cineva din sumare. De ce? Nu ştiu nici azi. Erau chemările acelea sinistre la Secţia de Presă şi Propagandă de la C.C. al PCR care treceau peste directorul Radioteleviziunii, peste redactorul-şef. Îl chemau pe Ioan Ion Diaconu: „Iar ai început cu ale tale? Iar te priponesc ăştia! Iar te bagă în puşcărie! Iar nu eşti cuminte! Iar vorbeşti despre cutare lucru, iar eşti slobod la gură şi nu aşa la şpriţ, ci la microfonul emisiunii”. La Secție eram chemat de doi oameni de ispravă, doi cenzori care au făcut foarte mult bine acestei emisiuni, pare de necrezut. Mircea T. Muşat şi Ion Ardeleanu, temuţii cenzori ai Secţiei de Presă şi Propagandă de la C.C. al PCR., foarte pricepuţi după opinia mea, ştiutori de carte, eu pot să depun mărturie că au făcut mult bine existenţei în timp a emisiunii „Memoria pământului românesc”. Dacă n-ar fi fost ei ar fi murit această emisiune chiar pe vremea când la vicepreşedinţia Radioteleviziunii Române se afla un fost activist de la CC al PCR pe numele lui Traian Puşcaşu. (…) Deci, întâi se viza sumarul şi după aceea emisiunea. Se făceau planuri redacţionale chiar cu trei luni de zile înainte. Era o adevărată tortură. Aceste planuri redacţionale erau lucrul cel mai stupid pe care l-am trăit în Redacţia Emisiunilor Culturale de la Radio. (…) Dispariţia unor nume din sumar, care nu conveneau unora s-a produs de prin 1975. Emisiunea a căpătat şi un editorial obligatoriu, pornind de la ideea rostită într-o şedinţă de cel care era pe vremea aceea vicepreşedinte al Radioteleviziunii Române, scriitorul Ioan Grigorescu, şi anume că „Memoria pământului românesc” înseamnă şi ce s-a întâmplat ieri, iar ieri a fost o plenară cu o cuvântare rostită de Nicolae Ceauşescu. Această cuvântare trebuia să devină editorial la „Memoria pământului românesc” (…) Această imixtiune a politicului în cultură şi istorie a fost treptată, ocazională, mai brutal provocată de evenimente politice din viaţa politică internă şi internaţională a României socialiste. (…) Îmi vine în minte „Magazinul Istoric” în care întotdeauna de sărbătorile de iarnă apărea Ceaușescu primul, moţ. Și când a apărut nu ştiu la a câta aniversare – ţin minte titlul „Gloriosul deceniu” – cu laude şi surle la adresa lui Nicolae Ceauşescu & company – a trebuit să fac o emisiune construită pe scheletul acestui glorios deceniu. Emisiunea a fost împinsă încet-încet către politic, adică de la o rubricuţă, de la un editorial, de la o temă pe care o slujeam în spiritul celor rostite de Nicolae Ceauşescu până la a face o întreagă ediţie a emisiunii pe o anumită temă de istorie contemporană, cum a fost „Gloriosul deceniu”, nu a fost decât un pas spre distrugerea acestei emisiuni. Ştiţi ce se întâmpla? Niciodată nu ţi se spunea la modul direct „N-ai voie să-l aduci pe cutare”, [nume] dispăreau din sumare, nu se interziceau pe ultima sută de metri.
În ’72-’73 în Radio au fost iarăși epurări. Am fost dat afară în 1973. Trei luni de zile… şi nu ştiu câte luni de zile n-am semnat emisiunea. O dădeam anonimă. Eu n-am plecat din Radio. Am continuat să realizez emisiunea spunând că pe mine mă cheamă Ioan Balahu, mănânc pâine cu ceapă şi realizez emisiunea „Memoria pământului românesc”. Am realizat-o trei luni de zile fără bani, fără salariu, iar după aceea s-a revenit, nu ştiu prin ce minune, n-am să ştiu niciodată. Aceste acţiuni, mergând până la a-ţi desface contractul de muncă, aveau asupra celui care fusese închis şi văzuse temniţele comuniste, alt ecou, alt efect decât asupra celor care nu văzuseră temniţele comuniste. În general, eu am fost mai curajos. Mi-amintesc cum am apărat o emisiune în care era vorba de Călugăreni. Pentru că era venită în ţară o delegaţie din Turcia şi mi s-a impus să scot materialul despre Călugăreni din emisiune sau să nu difuzăm emisiunea. Am mai diminuat prezenţa materialului, dar emisiunea în sine a rămas. Călugăreni este drept cel mai strălucit moment din Evul Mediu, unde a ieşit învingător Mihai Voievod Viteazul, unificatorul de ţară şi de neam. În 1988-’89 am primit o listă cu 17 cuvinte care nu trebuiau rostite la radio. Ș când l-am primit pe profesorul Răzvan Teodorescu în Cabina 10 de la etajul 1 am adus această listă scrisă de mână şi i-am pus-o în faţă ca să ocolească aceste cuvinte pentru că el nu-şi făcea text, vorbea liber. Şi a început să râdă: „Dar aceste… cuvinte care există în dicţionar…sunt interzise?” Că erau intezise „meleag”, „arhitect” …mai ştiu eu care … Erau cuvinte din acestea cu două sensuri sau care nu-i conveneau tovarăşei, pentru că lista provenea de la Cabinetul 2… (…) Nu a fost ca un ordin dat în armată, ci un fel de a ţi se strecura în oase frica: „Dom’ le, dacă nu faci aşa vei fi dat afară!” sau cine ştie ce o să se întâmple. S-au lansat și zvonuri: „O să vină tovarăşul [Gheorghe] Pană să asculte emisiunea” sau ” Vezi cum pregăteşti ediţia de mâine pentru ascultare, că o să vină tovarăşul [Cornel] Burtică să asculte emisiunea”. N-a venit niciodată Cornel Burtică să asculte emisiunea „Memoria pământului românesc”. Ți se strecura, ţi se inocula un soi de teamă…deveneai anxios în faţa unor subiecte şi atunci pentru a salva ceea ce a fost şi a rămas bun în această emisiune de istorie a patriei, trebuie să recunosc faptul că am făcut concesii”.
[Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]
