Regiunea Harkiv – Consecinţele atacului cu drone de noaptea trecută

Autorităţile ucrainene raportează mai multe incendii, în urma atacului lansat de ruşi în regiunea Harkiv, în noaptea de joi spre vineri. Potrivit serviciilor pentru situaţii de urgenţă, cel mai de amploare incendiu, pe o suprafaţă de peste 1.000 de metri pătraţi, a fost înregistrat în oraşul Harkiv, unde au fost raportate şi victime, printre care şi copii. Şeful Administrației Militare Regionale Harkiv, Oleh Sinehubov, a precizat că ocupanții ruși au lovit centrul regional în jurul orei 00:45, atacând cu patru drone kamikaze de tip Shahed. „Au fost avariate două garaje, patru autoturisme și o anexă, clădirea unei benzinării, un atelier de croitorie dezafectat și o clădire de locuit, iar o instituție de învățământ a fost parțial distrusă. Au avut loc incendii. Opt locuitori ai Harkivului au avut nevoie de asistenţă medicală, inclusiv doi copii” – a transmis Sinehubov. Serviciul pentru Situaţii de Urgență din regiunea Harkiv, de asemenea, a raportat că, în urma unui atac masiv cu drone Shahed, au fost înregistrate cinci incendii în Harkiv și în regiune, cel mai mare fiind raportat într-un cartier din centrul regional./sdan/csimion

Agenția de presă RBC – 3 noiembrie