Radio România la 95 ani.

Paul Bernstein: “Pe 4 martie 1977 s-a cerut la Radio să facem înregistrări!”

de Octavian Silivestru

Unul dintre cele mai mari cutremure  care a lovit  România a avut loc în seara zilei de 4 martie 1977. Cutremurul, care a avut o intensitate mare (7,4 grade pe scara Richter) și a durat mult (56 secunde), a produs mari pagube și  multe victime (1400 morți și peste 11000 răniți). Cu toată gravitatea evenimentului, factorii de decizie din Radio și din Televiziune (Radioteleviziune) nu au dat imediat nici o știre despre cutremur. Au așteptat o “indicație” de la conducerea statului. Dar Nicolae Ceaușescu era plecat într-o vizită oficială tocmai în Nigeria. Așa că românii au căutat să afle vești de la posturi străine de radio. De-abia a doua zi dimineața a venit aprobarea lui Ceaușescu ca Radioteleviziunea română să transmită știri, reporaje, interviuri despre cutremur.   Paul Berstein – de la Serviciul Relații Intenaționale –  a fost unul dintre salariații Radio care nu au așteptat să sosească aprobarea lui Ceaușescu de a transmite știri.

Cutremurul din 1977 (Cutremurul din ’77) a fost un puternic seism care s-a produs la ora 21:22 in data de 4 martie 1977, cu efecte devastatoare asupra Romaniei; imagine din Bucuresti cu imobilul in care si-a pierdut viata, interpreta Doina Badea.

„Eu locuiam aproape de Radio. După ce mi-am dat seama că la noi în casă nu s-a întâmplat nimic deosebit,  am venit imediat la Radio, aveam cheile telexului şi ştiam să lucrez la telex. Şi vroiam să transmit. La etajul trei avea biroul  preşedintele  Radioului, tovarășul Muşat. Am intrat şi am spus: „Eu ce fac? Cheile telexului, tovarășe preşedinte sunt la mine, putem deschide telexul”  „Nimic!”. Stăteam acolo şi beam un pahar cu apă. Se deschide uşa şi apare [Eugen] Preda şi cu Negru. Şi Preda cu vocea sa: „Să facem înregistrări!”. Negru care era redactor  la Actualităţi a zis și el: „Să înregistrăm! Pe stradă oamenii stau cu aparate de radio şi ascultă alte posturi [străine, mai ales Radio Europa Liberă]. Radio România nu transmite nimic.”  Se tot telefona la Agerpres.  În sfârşit, după o oră sau două a venit aprobarea să se facă înregistrări pe stradă şi mie mi s-a spus: „Să vedem ce o să transmitem în străinătate. O să preia ei ce dau posturile noastre.” Eu îi propuneam să transmitem în două trei limbi străine un scurt flash: “În momentul de faţă s-a produs un cutremur cu magnitudinea…..”  Degeaba.  Nu am transmis de urgență  prin telex, ci s-a aşteptat ca Agerpres-ul să transmită aprobarea lui Ceaușescu care era într-o vizită  în străinătate”.

[Interviu realizat de Mariana Conovici, 2002]