Israelul anunţă că peste 100.000 de palestinieni s-au refugiat către sudul Fâşiei Gaza în ultimele două zile

Peste 100.000 de locuitori din Fâşia Gaza s-au refugiat către sud în ultimele două zile, în condiţiile în care forţele israeliene acţionează „în adâncime în Gaza City”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari. Într-o informare de presă televizată, Hagari a precizat că sunt în desfăşurare eforturi vizând eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza, însă a adăugat că astfel de eforturi necesită timp. „Lucrăm în permanenţă şi cu iniţiativa unor eforturi variate pentru a readuce ostaticii acasă. Aceste eforturi sunt complexe, nu sunt finale. Ele necesită timp, ele vor dura ceva timp”, a spus Hagari./mbrotacel/gpodea

REUTERS – 10 noiembrie