Dacă
De mâine n-am să te mai iubesc!
Ți-o spun , de fapt, mi-o spun.
Mă mint ,
Încerc, de fapt, să mă conving,
Dar am s-o fac
Dacă nu,
Am să scriu , în continuare, precum o fac
Dacă există „dacă” aici,
Există” te iubesc” în continuare
Dacă există „în continuare”,
În continuare am să scriu..
Mă crezi?
E timp să mai trăieşti, copil drag,
Eşti la început , nu crezi?
Începutu’ a început,
Tu-l continui cum n-ai vrut,
Dar o faci cum ți s-a zis
Cum ți-este scris,
Nu cum a fost
Ci cum va fi.
E timp să şi iubeşti,
Nu mă crezi?
Dacă te repezi,
Ai să vrei să te întorci
La gustu’ amar al vişinelor
(Din copacul viselor)
Nu al lacrimilor de dor.
E timp să râzi,
Şi este mult
Nu crezi?
Râdem împreună
Şi-ai să vezi
Că e bine să visezi
Şi să crezi
Nu mereu,decât uneori.
Este timp să mai şi scrii,
Să laşi ce vei lăsa
Pe birou , lângă o lampă
Voi veni şi voi citi
(Tot ce i scris de mana ta)
Şi-ți voi spune totodată
Că timp va mai fi.
Dar cerneală îți mai las
Ştiu că-ți place să scrii
O faci bine, dar n-o ştii
Scrii, precum ți-ai dori.
Nu crezi?
De muzică nu întreb
Pentru că ştiu că-ți aparține
În cerneală o vei ține,
Dar cândva va exploda,
Precum se va răspândi şi ea
În lume,undeva.
Nu mă crezi?
Este timp şi va mai fi
Vei afla-mi vei povesti.
Ce ți-este scris ție,
Va rămâne întipărit în univers.
O voi citi,răsfoind printre stele,
Iar la sfârşit voi mai veni
Şi-ți voi spune
Ești la început ,copil drag.
Te voi iubi cum te-am iubit
Iți voi citi ce mi-ai citit
Mă uit în ochii plini de lacrimi clare
Şi-ți spun
Eşti la început ,copil drag.
Nu te mai complica
Nu încerca a epata
Fii ceea ce-ți este scris
Ce o scrii cu mâna ta.
Nu-ți face griji
Timp este, copil drag,
Rămâi şi vei afla
Cum este dragostea
Cum este timpul,
Cum este viața.
Vreau
Vreau să plec cât mai departe
Să pot lăsa ce nu am fost în urma
Şi să fiu ce voi fi unde plec
Şi să-mi fie dor şi să regret
Că nu ţi-am spus-o până acum,
Însă deşi nu cred ce spun
Vreau să plec cât mai departe
Și să-mi fie dor de pământ,
De locul unde am stat
De unde am venit,
Dar de unde voi pleca.
Vreau să pot pleca cât mai deaprte
Ca să pot uita
De cine nu am fost
Şi să-mi fie dor ,de acel cineva,
Pe care deşi l-am urât gustând ca un prost
Din propriul adăspost,
Să plec cu laşitate
Uitându-mă în spate
Şi fiindu-mi dor,
Fără doar şi poate,
De ceea ce n-am fost.
Vreau să plec să las în spate
Acel nimic apăsător
Pe care poate-l car în continuare
Fără a şti că nu mai pot
Nu pot scăpa de acel nimic
Care-mi stă mereu în spate
Şi pe care-l duc lovindu-mă fără doar şi poate.
Vreau să pot să-mi fie dor
De acel loc apăsător
Nu de loc, ci de persoană
De cine nu am fost odată
Vreau să pot să mă iubesc ,
Precum o cred fără să cresc
Fără să cresc cum mi-am dorit
Iubindu-mă deplin .
Vreau să pot să mă revăd
Şi să-mi zâmbesc ,precum o fac cei care n-au habar
Că nu mai pot să-mi zâmbesc cum o făceam.
Mă intorc ,iubind ce m-a făcut să fiu
Mă-ntorc ,crezând că n-o făceam
Mă-ntorc şi cred că m-am minţit
Spunând că voi pleca
De frică că voi eşua,
Frică-mi este şi mi-a fost
De ceea ce n-am fost,
Dar sunt şi voi fi
Ceea ce de acum voi iubi
Şi-mi voi spune că am fost
Ceea ce numesc eu prost
Fiindcă n-am iubit
Pe cine a trebuit.
Trebuia să apreciez
Acel nimic apasator
Pe care-l duc in efemer,
Fiindcă de mâine-mi voi zâmbi din nou
Uitând din nou de tot ce-i rău.
Ce aş fi vrut să fiu
Deşi poate nu-mi stă în putere
Aş vrea să ți fie protejat sufletul
Aş vrea să-ți fi putut iubi sufletul din trecut , precum îți iubesc sufletul de acum
Să fi putut fi acolo
Indiferent de trecut
Să fi fost mai demult ,măcar o dată
Pentru a nu te îneca-n iubire seacă
Să-ți văd ochii plini de ură
Să pot lua ce a fost în urmă
Să pot lua ce pot din ură
Fără a-ți mai umple perna
De lacrimi pline formând urma,
Urma celor ce n-au fost
Când aveai nevoie de o țâră
De iubire, nu de ură.
Să fi fost mai demult ,măcar o dată
Şi să-ți spun că eşti iubit
Acum, mai mult că niciodată
Şi să-ți spun să mai aştepți.
O să te mai întâlneşti
Cu ură-n oameni şi în ochi
Poate o să-ți aminteşti
De urma cea din ochi
Pătând cearceafurile-n nopți
Copil fiind ,fără acei toți
Care acum sunt toți netoți.
Însă acum ce-a fost a fost
Nu verşi lacrimi pentru toți,
Ci pentru cei ce te iubesc
Cei ce o scriu,o împărtăşesc
Ce aş fi vrut să fiu
În trecut să te iubesc.
Îmi e frică
Îmi e frică a mai scrie
Poezie, rimă vie
Îmi e frică a mai spune
Ce am, de fapt, pe suflet
Îmi e frica a mai privi
Cu aceiaşi ochi fumurii
De fapt nu sunt şi nu au fost
Sunt clari şi n-are rost
Să ascund ce vezi în ei,
Deoarece tu vezi dincolo ce vrei.
Îmi e frica a continua
A scrie şi a face ceva a rima
Îmi e frica de esec
Îmi e frica de cuvinte ce au să mă stingă ca pe un bec
Ca pe o văpaie tare aprinsă
Ce sper a nu fi prea curând stinsă
De fapt niciodată, decât când va trebui
Nu de voi, ci de ceea ce, de fapt, nu ştii.
Îmi e frică să ți-o spun,
Îmi e frică să n-o fac,
Îmi e frică dacă mâine am să tac,
Îmi e frică să vorbesc,
Desi asta clar profund iubesc
Îmi e frică să-mi fie frică,
Îmi e frică să recunoasc
Că uneori îmi e frică fără rost.
Nu-mi place acest cuvânt,
Deşi urmează la aproape fiecare rând,
Deşi asta simt din când în când.
Nu mi-e frica şi am s-o spun
Nu pentru tine , pentru mine,
Pentru ce-i poate frumos în mine.
Poveste
Totul începe cu „vreau”,
Nimic nu se termină cu „am reuşit”
Nimic nu începe cu „pot”.
Când voi putea să incep?
Atunci voi şti că nu regret
Nu regret că dorm , că stau , mă uit la flori
Atunci nu voi regreta că n-am ceva ce poate voi avea.
De fapt nici nu regret,
Simt doar cum mă repet,
Cum repet că fac nimic
Deşi ştiu că pot să fac ,
Deşi ştiu că pot să fiu.
Nu regret că scriu sau că stau şi că-mi descriu
Că descriu ceea ce simt
Nu regret ,deşi regret ceva,
Ceva ce poate sună arogant,
Că sunt aici deşi puțin tristă,
Dar cu a mea conştiința
Regret că nu iubesc
Nu iubesc ceea ce sunt
Unde-i Ana ?
Nu mai ştiu.
Nu mai stiu, dar vreau să fug
Nu să aflu cine sunt
Ci să aflu cine am fost
Şi cum de am putut să am un rost
Să mă iubesc ,să mă admir
Şi să vreau să fiu.
Scriu decât de a mea tristeţe
Unde-i farmecu-n poveste?
Unde-s eu dacă nu-i farmec
Dar e doar a mea tristeţe.
Arogant , chiar nesimţit
S-ai tupeu să scrii cumplit
Să scrii despre tristeţe
Când trăiesti parcă-n poveste.
Revolta
Cel cuminte, cel firav
Cel pe care nu-l aude nici macăr un val
Val de oameni ce-l înghit
Ori moare ori se preschimbă
Într-o flacără ce nu-l mai reprezintă.
Cel cuminte, cel tăcut
Pe care nu-l vede nici măcar un mut
Se preschimbă în ceva
Ce lumea spune că nu vreă a vedea.
Cel cuminte, cel ce ascultă
Începe să nu mai audă
Să-n asculte, ci doar să spună
„Eu am fost cel ce asculta
Nu mai sunt,nu voi mai fi
Nu mai sunt pe cine știi
Nu mai știi si nu mă crezi
Pe mine cuminte n-ai să mă mai vezi”.
Cel cuminte,cel ce-a fost
Oare o mai avea vreun rost?
Oare s-a pierdut definitiv?
Sau doar își căuta un motiv?
Un motiv de a trăi
De a nu asculta, de a nu fi umil.
Daca pleci și tu cuminte,
Nu uita ca-i fost cu minte,
Nu uita ca înca ești ,
Ca rost ai sau ți-l găsesti,
Indiferent de ce găsești,
Nu uita ca tot cuminte ești.
