Pauza de patru zile în ostilităţile dintre Israel şi Hamas este programată să intre în vigoare în această dimineaţă

O mult-aşteptată pauză de patru zile în ostilităţile dintre Israel şi Hamas – prima de la debutul conflictului brutal din Fâşia Gaza, în urmă cu aproape şapte săptămâni, este programată să intre în vigoare în această dimineaţă. Israelul şi-a început ofensiva în luna octombrie, în răspuns la un atac sângeros al Hamas, în timpul căruia gruparea a luat peste 200 de ostatici. Un prim grup de 13 civili ar urma să fie eliberaţi în cursul zilei de vineri. Qatarul – care a mediat acordul – a anunţat că vor fi eliberaţi vineri şi prizonieri palestinieni aflaţi în închisorile israeliene./mbrotacel/ctuluc

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 noiembrie