AGENDA.ge: Miniștrii apărării georgian și român discută în cadrul reuniunii Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei

Tbilisi – Ministrul georgian al Apărării, Juansher Burchuladze, a discutat joi despre parteneriatul strategic și viitoarea cooperare cu omologul său român Angel Tîlvăr, în cadrul întâlnirii ministeriale a procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfășurată la Ankara.

Ministerul Apărării a declarat că Burchuladze i-a mulțumit lui Tîlvăr pentru sprijinirea suveranității Georgiei și a aspirațiilor de a adera la Uniunea Europeană și la NATO.

Întâlnirea a evidențiat, de asemenea, importanța recomandării emise de Comisia Europeană la începutul acestei luni privind acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE Georgiei.

Cei doi miniștri au discutat despre acordul de cooperare semnat între țări în 2022, precum și despre participarea părții române la inițiativele pachetului substanțial NATO-Georgia.

A fost trecută în revistă și participarea observatorilor români la misiunea de monitorizare a UE care operează în vecinătatea regiunilor ocupate de Rusia din Georgia și implicarea militarilor georgieni în exerciții internaționale de apărare.

Burchuladze s-a alăturat miniștrilor apărării din țările membre NATO și din țările partenere pentru reuniunea ministerială care se desfășoară în Turcia, de marți până joi, și are pe agendă discuții privind securitatea și cooperarea regională.

Scopul reuniunii ministeriale este de consolidare a cooperării dintre țările din regiune și de promovare a integrării acestora în structurile euro-atlantice.

Georgia a devenit membru cu drepturi depline al SEDM în 2015 și a găzduit evenimentul în 2017.

AGENDA.ge (Georgia) – 23 noiembrie 2023

Traducerea: Cristina Zaharia/RADOR RADIO ROMÂNIA/