Ministrul justiției, Alina Gorghiu, a transmis procurorului general cererile de urmărire penală pentru Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă

Ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte cererile de urmărire penală aprobate de preşedintele României privind pe foştii miniştri ai sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Cei doi sunt cercetaţi de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţiile de vaccinuri în pandemie, alături de fostul premier Florin Cîţu.

Senatul va decide mâine dacă va încuviinţa solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Florin Cîţu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID./geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 noiembrie